Imobiliare
Imobiliare
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Reglementarea cadrului general de realizare, exploatare si administrare a locuintelor are la baza urmatoarele principii:
Accesul liber si neingradit la locuinta este un drept al fiecarui cetatean.
Realizarea locuintelor constituie un obiectiv major, de interes national, pe termen lung, al administratiei publice centrale si locale. )

CAPITOLUL 1
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege reglementeaza aspectele sociale, economice, tehnice si juridice ale constructiei si folosintei locuintelor.
Art. 2. - Termenii utilizati in cuprinsul prezentei legi au urmatorul inteles:
a) Locuinta
Constructie alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, care satisface cerintele de locuit ale unei persoane sau familii.
b) Locuinta convenabila
Locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinta utilizatorului si caracteristicile locuintei, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihna, preparare a hranei, educatie si igiena, asigurand exigentele minimale prezentate in anexa nr. 1 la prezenta lege.
c) Locuinta sociala
Locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietei.
d) Locuinta de serviciu
Locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordata in conditiile contractului de munca, potrivit prevederilor legale.
e) Locuinta de interventie
Locuinta destinata cazarii personalului unitatilor economice sau bugetare, care, prin contractul de munca, indeplineste activitati sau functii ce necesita prezenta permanenta sau in caz de urgenta in cadrul unitatilor economice.
f) Locuinta de necesitate
Locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor si familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile in urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii in vederea realizarii de lucrari de utilitate publica, precum si lucrarilor de reabilitare ce nu se pot efectua in cladiri ocupate de locatari.
g) Locuinta de protocol
Locuinta destinata utilizarii de catre persoanele care sunt alese sau numite in unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.
h) Casa de vacanta
Locuinta ocupata temporar, ca resedinta secundara, destinata odihnei si recreerii.
Art. 3. - Autorizarea executarii constructiilor de locuinte noi, indiferent de natura proprietatii sau a amplasamentului, se face pe baza satisfacerii exigentelor minimale, prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege.
Consiliile judetene si locale, potrivit competentelor stabilite prin lege, pot autoriza executarea etapizata a constructiilor de locuinte.
CAPITOLUL 2
Dezvoltarea constructiei de locuinte
Art. 4. - Persoanele fizice sau juridice romane pot realiza, cu respectarea prevederilor legale, constructii de locuinte pentru folosinta proprie sau in scopul valorificarii acestora.
Art. 5. - Persoanele juridice romane care investesc din profit pentru realizarea de locuinte, avand ca suprafete construite cele prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege, beneficiaza de scutirea de impozit pe profitul investit cu aceasta destinatie, in anul fiscal respectiv. Locuintele care se realizeaza in conditiile prezentului articol, precum si ale art. 7 si 20 din prezenta lege, se pot amplasa pe terenurile apartinand persoanelor fizice beneficiare de locuinte, ale persoanelor juridice investitoare sau pe terenuri concesionate in acest scop de catre consiliile locale persoanelor juridice sau fizice, conform prevederilor legale, fara licitatie publica, cu reducerea taxei de concesiune pana la 95%.
Art. 6. - Persoanele juridice romane care investesc din profit in lucrari de consolidare la locuintele avariate de seisme, precum si de reabilitare a locuintelor existente, de categoria a III-a, a IV-a si garsoniere, realizate in conditiile H.C.M. nr. 1.650/1968, ale H.C.M. nr. 1.669/1969 si ale H.C.M. nr. 585/1971, beneficiaza de scutirea de impozit pe profit, conform prevederilor art. 5 din prezenta lege.
Art. 7. - Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuinte cu suprafetele construite prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitand controlul asupra pretului de vanzare, in vederea inlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, in urmatoarea ordine de prioritate:
a) tinerii casatoriti care, la data contractarii locuintei, au, fiecare, varsta de pana la 35 de ani;
b) persoanele care beneficiaza de facilitati la cumpararea sau construirea unei locuinte, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicata;
c) persoanele calificate din agricultura, invatamant, sanatate, administratie publica si culte, care isi stabilesc domiciliul in mediul rural;
d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.
Persoanele din categoriile mentionate la lit. a) - c) beneficiaza de o subventie de la bugetul de stat, in limitele prevederilor bugetare anuale, in raport cu venitul, de pana la 30% din valoarea locuintei, la data contractarii, precum si de plata in rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferentei fata de pretul final al locuintei, dupa ce s-au scazut subventia si avansul minim obligatoriu de 10% din valoarea locuintelor la data contractarii, achitat de contractant.
Persoanele prevazute la lit. d) beneficiaza de plata in rate lunare, in termen de 20 de ani, a diferentei fata de pretul final al locuintei, dupa ce s-a scazut avansul minim obligatoriu de 30% din valoarea locuintei la data contractarii, achitat de contractant.
Dobanda la suma avansata din depozitul special, care se restituie in rate, este de 5% anual.
In cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor scadente, se va plati o dobanda de 10% anual asupra acestor rate.
Autoritatile publice locale, prin administratori delegati de acestea, vor incheia cu persoanele fizice prevazute in prezentul articol contracte de imprumut pentru sumele avansate din depozitul special, potrivit normelor legale in vigoare.
Art. 8. - Persoanele fizice prevazute la art. 7 se vor adresa consiliilor locale, care vor analiza si vor aproba, dupa caz, cererile respective, stabilind, totodata, si ordinea de prioritate.
Cuantumul subventiei se stabileste in raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, potrivit normelor aprobate anual de Guvern.
Art. 9. - Depozitele special constituite pe seama consiliilor locale se alimenteaza din urmatoarele surse:
a) sumele aprobate anual in bugetele locale, destinate realizarii locuintelor;
b) incasarile realizate din vanzarea locuintelor si a spatiilor cu alta destinatie din cladirile de locuit, cu exceptia celor care se fac venituri la bugetele locale, potrivit prevederilor legale in vigoare, precum si sumele incasate potrivit prevederilor art. 7;
c) alocatiile din bugetul de stat, in limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinatie;
d) alte surse constituite potrivit legii.
Art. 10. - De prevederile art. 7 din prezenta lege beneficiaza, o singura data, persoanele fizice care, impreuna cu familia, nu au detinut si nu au in proprietate o locuinta, cu exceptia persoanelor prevazute la art. 7 lit. c), sau daca locuinta in care gospodaresc impreuna nu satisface exigentele minimale de suprafata, prevazute in anexa nr. 1, corespunzator numarului de persoane din familie.
Proprietarii locuintelor noi, persoane fizice, sunt scutiti de plata impozitului pe cladire timp de 10 ani de la data dobandirii locuintei.
In cazul instrainarii locuintei in conditiile prezentei legi, noul proprietar nu mai beneficiaza de scutirea de impozit.
Art. 11. - Locuintele care se realizeaza in conditiile art. 7-9 din prezenta lege se vor amplasa, prin grija consiliilor locale, pe terenurile aflate in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale sau pe terenurile apartinand persoanelor fizice beneficiare, in conditiile prevederilor Codului civil, cu respectarea documentatiilor de urbanism legal aprobate si cu asigurarea utilitatilor si dotarilor edilitare necesare conditiilor de locuit.
Art. 12. - Lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate constructiilor de locuinte, care constau in: drumuri publice, retele de alimentare cu apa si canalizare, retele electrice si, dupa caz, retele de gaze, telefonice si de termoficare se finanteaza dupa cum urmeaza:
a) drumurile publice, retelele de alimentare cu apa si canalizare si, dupa caz, retelele de termoficare, din bugetele locale si din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinatie;
b) retelele electrice stradale, inclusiv posturile de transformare aferente si, dupa caz, de gaze si telefonice stradale, din bugetele de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome de profil, din credite bancare contractate de acestea, precum si din alte fonduri constituite cu aceasta destinatie.
Persoanele juridice romane care investesc din profit in lucrari de viabilizare a terenurilor destinate constructiilor de locuinte beneficiaza de scutirea de impozit pe profit, conform prevederilor art. 5 din prezenta lege.
Art. 13. - Deschiderea finantarii si inceperea lucrarilor din fonduri publice se efectueaza dupa contractarea cu viitorii beneficiari a cel putin 70% din numarul locuintelor prevazute a fi incepute.
Art. 14. - Folosirea sumelor existente in depozitele constituite la nivelul consiliilor locale este de competenta si in raspunderea acestora.
Art. 15. - Alocatiile de la bugetul de stat se fundamenteaza de catre consiliile locale, cu ocazia elaborarii bugetului de stat, distinct pentru terminarea locuintelor si pentru realizarea de noi locuinte, si se transmit consiliului judetean si, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz.
Propunerile de alocatii din bugetul de stat ale consiliilor locale, centralizate pe fiecare judet si municipiul Bucuresti, se transmit Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului de catre consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
Pentru alocatiile de la bugetul de stat privind sprijinul statului pentru finantarea constructiilor de locuinte potrivit prevederilor prezentei legi, Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului indeplineste atributiile ordonatorului principal de credite, prevazute in Legea privind finantele publice.
In executia bugetului de stat, alocatiile pentru constructii de locuinte se repartizeaza si se acorda consiliilor locale beneficiare de catre Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, prin intermediul consiliilor judetene si al Consiliului General al Municipiului Bucuresti, potrivit normelor metodologice.
Art. 16. - Lista cuprinzand numarul, structura pe numarul de camere si amplasamentul locuintelor, precum si lista persoanelor care vor beneficia de locuinte, in ordinea de prioritate stabilita conform art. 7 de catre consiliile locale, se afiseaza la sediul acestora.
Art. 17. - Prin familie, in sensul prezentei legi, se intelege sotul, sotia, copiii si parintii sotilor, care locuiesc si gospodaresc impreuna.
Art. 18. - Pana la restituirea sumelor datorate de catre beneficiarii locuintelor, se instituie ipoteca legala asupra locuintei.
Art. 19. - Instrainarea, prin acte intre vii, a locuintelor pentru realizarea carora s-au acordat subventii se poate face numai dupa restituirea integrala a sumelor actualizate datorate si pe baza dovezii depunerii integrale a contravalorii sumelor actualizate, obtinute ca subventii de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 7, in depozitul constituit pentru realizarea locuintelor, in conditiile prezentei legi.
Art. 20. - Casa de Economii si Consemnatiuni va acorda credite persoanelor fizice romane, pentru construirea, cumpararea, reabilitarea si repararea capitala a locuintelor proprietate personala, ale caror suprafete nu depasesc pe cele cuprinse in anexa nr. 1 la prezenta lege, pe maximum 20 de ani. Creditele se acorda cu o dobanda egala cu cea acordata de Casa de Economii si Consemnatiuni la depunerile pe termen ale populatiei, la care se adauga o marja de 5 puncte procentuale, si se suporta:
a) 15%, de catre beneficiarul creditului;
b) diferenta, pana la nivelul total al dobanzii, inclusiv marja de dobanda, de la bugetul de stat, in limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului.
Casa de Economii si Consemnatiuni nu va percepe nici un comision pentru creditele acordate.
Creditele pentru construirea sau cumpararea de locuinte se acorda o singura data persoanelor fizice cu cetatenie romana, care nu au detinut si nu au in proprietate o locuinta. De aceste credite mai beneficiaza, prin exceptie, persoanele calificate din agricultura, invatamant, sanatate, administratie publica si culte, care isi stabilesc domiciliul in mediul rural, precum si cele care gospodaresc impreuna cu familia in locuinte care nu satisfac exigentele minimale de suprafata, corespunzator numarului de persoane din familie, prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege.
La primirea creditului, beneficiarul trebuie sa aiba constituit la Casa de Economii si Consemnatiuni un depozit reprezentand pana la 10% din valoarea creditului solicitat.
La depozitul constituit, Casa de Economii si Consemnatiuni va bonifica o dobanda egala cu cea suportata direct de catre beneficiar. Depozitul nu va fi restituit inainte de rambursarea integrala a creditului si poate fi utilizat pentru restituirea ultimelor transe ale creditului, in limita cuantumului depozitului constituit.
Neplata, consecutiv, a 6 rate lunare de credit si a dobanzii aferente atrage executarea silita asupra bunului dobandit. Bunul dobandit prin astfel de credite nu poate fi instrainat decat dupa restituirea creditului.
Modul de plata si cuantumul subventiilor se stabilesc prin conventie intre Casa de Economii si Consemnatiuni si Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, cu avizul Ministerului Finantelor.
In executia bugetului de stat, Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului va repartiza Casei de Economii si Consemnatiuni, potrivit celor stabilite prin conventie, sumele aferente subventiilor la dobanda pentru creditele acordate si care urmeaza a fi acordate in anul respectiv.
CAPITOLUL 3
Inchirierea locuintelor
Art. 21. - Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar si chirias, consemnat prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale si va cuprinde:
a) adresa locuintei care face obiectul inchirierii;
b) suprafata locativa si dotarile folosite in exclusivitate si in comun;
c) suprafata curtilor si a gradinilor folosite in exclusivitate sau in comun;
d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia si modul de plata;
e) suma platita in avans in contul chiriei;
f) locul si conditiile in care se realizeaza primirea si restituirea cheilor;
g) obligatiile partilor privind folosirea si intretinerea spatiilor care fac obiectul contractului;
h) inventarul obiectelor si al dotarilor aferente;
i) data intrarii in vigoare si durata;
j) conditiile privind folosinta exclusiva si in comun a partilor aflate in coproprietate;
k) persoanele care vor locui impreuna cu titularul contractului;
l) alte clauze convenite intre parti.
Art. 22. - Sunt nule de drept orice clauze cuprinse in contractul de inchiriere, care:
a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca in avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie in sarcina proprietarului;
b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor in caz de degradare a elementelor de constructii si a instalatiilor, a obiectelor si dotarilor aferente spatiilor comune;
c) impun chiriasilor sa faca asigurari de daune;
d) exonereaza proprietarul de obligatiile ce ii revin potrivit prevederilor legale;
e) autorizeaza pe proprietar sa obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului de inchiriere.
Art. 23. - In cazul in care partile nu convin asupra reinnoirii contractului de inchiriere, chiriasul este obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual.
Art. 24. - Rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit se face in urmatoarele conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta, instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor, sau daca instraineaza fara drept parti ale acestora;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de inchiriere, in sarcina chiriasului.
Art. 25. - Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Chiriasul este obligat la plata chiriei prevazute in contractul de inchiriere, pana la data executarii efective a hotararii de evacuare.
Art. 26. - Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu acordul prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin contractul de inchiriere principal.
Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept impotriva proprietarului si nici asupra oricarui titlu de ocupare.
Contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se inregistreaza la organele fiscale teritoriale.
Art. 27. - In cazul parasirii definitive a domiciliului de catre titularul contractului de inchiriere sau al decesului acestuia, inchirierea continua, dupa caz:
a) in beneficiul sotului sau al sotiei, daca a locuit impreuna cu titularul;
b) in beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, daca au locuit impreuna cu acesta;
c) in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si care au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In cazul mai multor cereri, contractul de inchiriere se transfera prin hotarare judecatoreasca.
In lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit celor de mai sus, contractul de inchiriere inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre titularul contractului sau de la data inregistrarii decesului.
Art. 28. - Proprietarul are urmatoarele obligatii:
a) sa predea chiriasului locuinta in stare normala de folosinta;
b) sa ia masuri pentru repararea si mentinerea in stare de siguranta in exploatare si de functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuintei;
c) sa intretina in bune conditii elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de constructie exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile si gradinile, precum si spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scari exterioare);
d) sa intretina in bune conditii instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalatii de alimentare cu apa, de canalizare, instalatii de incalzire centrala si de preparare a apei calde, instalatii electrice si de gaze, centrale termice, crematorii, instalatii de colectare a deseurilor, instalatii de antena colectiva, telefonice etc.).
Art. 29. - Chiriasul are urmatoarele obligatii:
a) sa efectueze lucrari de intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si instalatii din folosinta exclusiva;
b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent daca acestea sunt in interiorul sau in exteriorul cladirii; daca persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc in comun elementele de constructii, de instalatii, obiectele si dotarile aferente;
c) sa asigure curatenia si igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna pe toata durata contractului de inchiriere;
d) sa predea proprietarului locuinta in stare normala de folosinta, la eliberarea acesteia.
Obligatiile chiriasului cu privire la intretinerea si repararea spatiului inchiriat se pastreaza si in cazul subinchirierii locuintei.
Art. 30. - In cazul neindeplinirii de catre proprietar a obligatiilor care ii revin cu privire la intretinerea si repararea locuintei inchiriate, lucrarile pot fi executate de catre chiriasi in contul proprietarului, retinand contravaloarea acestora din chirie.
Chiriasul va putea executa aceste lucrari, daca degradarea produsa este de natura sa afecteze folosinta normala a cladirii sau a locuintei si numai atunci cand proprietarul, la sesizarea scrisa a chiriasului, nu a luat masuri de executare a lucrarii, in termen de 30 de zile de la data sesizarii.
Art. 31. - Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, intretinere si reparatii, impozitele pe cladiri si pe teren, precum si recuperarea investitiei, in functie de durata normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum si un profit supus negocierii intre parti.
Art. 32. - Nivelul maxim al chiriei pentru locuintele aflate in proprietatea statului se stabileste prin lege speciala. Chiria maxima pentru aceste locuinte se diferentiaza pe categorii de localitati si pe zone de catre consiliile locale, dupa criteriile avute in vedere la stabilirea impozitelor si a taxelor locale pentru terenuri.
Art. 33. - Titularii de contracte de inchiriere pot face intre ei schimb de locuinte, cu avizul autoritatii care a aprobat inchirierea sau, dupa caz, al proprietarului locuintei.
CAPITOLUL 4
Administrarea cladirilor de locuit
Art. 34. - Cladirile de locuit pot fi date de proprietar in administrarea unor persoane fizice sau juridice, asociatii, servicii publice sau agenti economici specializati, dupa caz.
Obligatiile celor care administreaza sunt, in principal, urmatoarele:
a) gestionarea bunurilor si a fondurilor banesti;
b) angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor necesare si urmarirea realizarii acestora, in vederea functionarii corespunzatoare a cladirii;
c) asigurarea cunoasterii si respectarii regulilor de locuit in comun;
d) reprezentarea intereselor proprietarului in raport cu autoritatile publice;
e) indeplinirea oricaror alte obligatii prevazute de lege.
Art. 35. - In cladirile de locuit cu mai multe locuinte, proprietarul raspunde de asigurarea conditiilor de functionare normala a locuintei aflate in proprietate exclusiva si a spatiilor aflate in proprietate indiviza.
In acest scop, proprietarii se vor constitui in asociatii cu personalitate juridica.
Modul de infiintare, organizare si functionare a asociatiilor de proprietari se reglementeaza potrivit regulamentului-cadru cuprins in anexa nr. 2 la prezenta lege.
Art. 36. - In cazurile in care, in cladirile de locuinte, unul dintre proprietari sau chiriasi impiedica cu buna stiinta si sub orice forma folosirea normala a imobilului de locuit, creand prejudicii celorlalti proprietari sau chiriasi, dupa caz, la solicitarea proprietarilor cladirilor sau a reprezentantului legal al acestora, instanta va hotari masurile pentru folosirea normala a imobilului.
Art. 37. - Chiriasii cladirilor cu mai multe locuinte se pot asocia, potrivit legii, in scopul reprezentarii intereselor lor in raporturile cu proprietarii, precum si cu alte persoane juridice sau persoane fizice.
In acelasi scop, in cazul neconstituirii asociatiei, chiriasii pot mandata un reprezentant.
CAPITOLUL 5
Locuinta sociala
Art. 38. - Constructiile de locuinte sociale se pot realiza, in orice localitate, pe amplasamentele prevazute in documentatiile de urbanism si in conditiile prezentei legi.
Constituirea fondului de locuinte sociale se face prin realizarea de constructii noi si prin reabilitarea unor constructii existente.
Consiliile locale controleaza si raspund de fondul de locuinte sociale situate pe teritoriul unitatilor administrativ-teritoriale respective.
Art. 39. - Locuintele sociale apartin domeniului public al unitatilor administrativ-teritoriale.
Art. 40. - Locuintele sociale se vor amplasa numai pe terenurile apartinand unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 11.
Art. 41. - Locuinta sociala se realizeaza cu respectarea suprafetei utile si a dotarilor stabilite in limita suprafetei construite, potrivit anexei nr. 1 la prezenta lege.
Pentru locuintele care se realizeaza prin reabilitarea constructiilor existente se considera obligatorii numai prevederile legate de dotarea minima.
Art. 42. - Au acces la locuinta sociala, in vederea inchirierii, familiile cu un venit mediu net lunar realizat in ultimele 12 luni sub nivelul venitului net lunar pe familie, pentru care se acorda ajutor social potrivit legii, majorat cu 10%.
Nivelul minim astfel calculat va fi corectat periodic de Guvern, in functie de evolutia situatiei economice si sociale, incepand cu anul 1996.
Venitul net lunar pe familie se stabileste pe baza declaratiei de venit si a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale.
Declaratiile de venit, facute cu nesinceritate, atrag raspunderea materiala sau penala, dupa caz.
Art. 43. - Locuintele sociale se repartizeaza de catre consiliile locale pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, in conditiile prevederilor prezentului capitol, si de ele pot beneficia, in ordinea de prioritate stabilita de consiliile locale, urmatoarele categorii de persoane: tinerii casatoriti care au fiecare varsta de pana la 35 de ani, tinerii proveniti din institutii de ocrotire sociala si care au implinit varsta de 18 ani, invalizii de gradul I si II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii si vaduvele de razboi, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/1990, republicata, si ai Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, alte persoane sau familii indreptatite.
Art. 44. - Contractul de inchiriere se incheie de catre primar sau de catre o persoana imputernicita de acesta cu beneficiarii stabiliti de consiliul local, pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaratiei de venituri si a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.
Nivelul chiriei nu va depasi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferenta pana la valoarea nominala a chiriei, calculata potrivit art. 31, va fi subventionata de la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale unde este situata locuinta sociala.
Art. 45. - Titularul contractului de inchiriere este obligat sa comunice primarului, in termen de 30 de zile, orice modificare produsa in venitul net lunar al familiei acestuia, sub sanctiunea rezilierii contractului de inchiriere.
In cazurile in care venitul net lunar pe familie s-a modificat, autoritatea administratiei publice locale va opera modificarea chiriei si a subventiei acordate, cuvenite proprietarului.
Art. 46. - Contractul de inchiriere se poate rezilia:
a) in conditiile prevazute la art. 24 din prezenta lege;
b) in cazul in care venitul mediu net lunar pe familie, realizat in 2 ani fiscali consecutivi, depaseste cu peste 20% nivelul minim prevazut la art. 42 din prezenta lege, iar titularul contractului de inchiriere nu a achitat valoarea nominala a chiriei in termen de 90 de zile de la comunicare.
Art. 47. - Locuintele sociale realizate potrivit prezentei legi nu pot fi vandute.
Art. 48. - Nu pot beneficia de locuinte sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care:
a) detin in proprietate o locuinta;
b) au instrainat o locuinta dupa data de 1 ianuarie 1990;
c) au beneficiat de sprijinul statului in credite si executie pentru realizarea unei locuinte;
d) detin, in calitate de chirias, o alta locuinta.
Art. 49. - Beneficiarii locuintelor sociale nu au dreptul sa subinchirieze, sa transmita dreptul de locuire sau sa schimbe destinatia spatiului inchiriat, sub sanctiunea rezilierii contractului de inchiriere si a suportarii eventualelor daune aduse locuintei si cladirii, dupa caz.
Art. 50. - Finantarea locuintelor sociale se asigura din bugetele locale, in limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, in care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distincta in aceste bugete.
Statul sprijina constructia de locuinte sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, prin legea bugetului de stat.
Persoanele fizice si agentii economici pot sprijini prin donatii sau contributii constructia de locuinte sociale.
CAPITOLUL 6
Locuinta de serviciu si locuinta de interventie
Art. 51. - Fondul de locuinte de serviciu se compune din:
a) locuinte existente, care, potrivit prevederilor legale, raman cu destinatia de locuinte de serviciu la data intrarii in vigoare a prezentei legi;
b) locuinte noi.
Conditiile si durata de inchiriere vor fi stipulate in contractul de inchiriere incheiat intre partile contractante, accesoriu la contractul de munca.
Art. 52. - Locuintele noi se finanteaza, in conditiile legii, din:
a) bugetul de stat si bugetele locale, in limitele prevederilor bugetare aprobate anual cu aceasta destinatie;
b) bugetele agentilor economici, pentru salariatii acestora.
Art. 53. - Locuintele de serviciu finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se realizeaza cu respectarea suprafetei utile si a dotarilor, in limita suprafetei construite pe apartament, potrivit anexei nr. 1.
Locuintele de serviciu se vor amplasa dupa cum urmeaza:
a) pe terenurile aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, pentru locuintele finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, cu asigurarea viabilizarii terenurilor, potrivit prevederilor art. 12;
b) pe terenurile apartinand agentilor economici, pentru locuintele si lucrarile de viabilizare a terenurilor, finantate din bugetele acestora.
In situatii deosebite, determinate de natura amplasamentului si de caracterul zonei, cu aprobarea ordonatorilor de credite, locuintele prevazute la alin. 1 se pot construi cu suprafete majorate cu pana la 20% fata de cele prevazute in anexa nr. 1, iar peste aceasta limita, cu aprobarea Guvernului.
Locuintele de serviciu realizate in conditiile prezentei legi, finantate din bugetul de stat si din bugetele locale, pot fi vandute in conditiile legii, cu aprobarea Guvernului, in situatia in care activitatea care a generat realizarea locuintelor respective s-a restrans sau a incetat.
Art. 54. - Locuinta de interventie urmeaza regimul locuintei de serviciu.
Locuintele de interventie se realizeaza o data cu obiectivul de investitie si se amplaseaza in incinta acestuia sau in imediata apropiere.
Locuintele de interventie nu pot fi vandute chiriasilor.
CAPITOLUL 7
Locuinta de necesitate
Art. 55. - Locuinta de necesitate se finanteaza si se realizeaza in conditiile stabilite pentru locuinta sociala.
Locuinta de necesitate se inchiriaza temporar persoanelor si familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile potrivit prevederilor art. 2 lit. f).
Contractul de inchiriere se incheie de catre primarul localitatii sau de catre o persoana imputernicita de acesta, pe baza hotararii consiliului local, pana la inlaturarea efectelor care au facut inutilizabile locuintele.
Art. 56. - Consiliile locale pot declara, in cazuri de extrema urgenta, drept locuinte de necesitate, locuintele libere aflate in fondul de locuinte sociale.
CAPITOLUL 8
Locuinta de protocol
Art. 57. - Locuintele de protocol sunt proprietate publica a statului.
Administrarea fondului locativ de protocol se face de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", care asigura evidenta, intretinerea, repararea si conservarea acestuia, precum si incasarea chiriei.
Atribuirea, ocuparea si folosirea locuintelor de protocol se fac in conditiile prezentei legi.
Art. 58. - Presedintele Romaniei, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor si primul-ministru beneficiaza, in conditiile prezentei legi, de cate o locuinta de protocol, ca resedinta oficiala.
Resedintele oficiale ale persoanelor prevazute la alin. 1 se atribuie de catre Guvern si sunt puse la dispozitia lor, impreuna cu dotarile aferente, pe intreaga perioada a exercitarii functiei, de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".
Lista imobilelor cu destinatie de resedinta oficiala, precum si a celorlalte locuinte de protocol, si conditiile pe care acestea trebuie sa le indeplineasca se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
Art. 59. - Pot beneficia de locuinta de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevazute de lege, persoanele care indeplinesc urmatoarele functii publice: vicepresedinti ai Senatului si ai Camerei Deputatilor, ministri de stat, ministrii si asimilatii acestora, precum si presedintele Curtii Supreme de Justitie, presedintele Curtii Constitutionale, presedintele Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ si avocatul poporului, pe durata exercitarii functiei sau a mandatului.
Pentru persoanele prevazute la alin. 1, atribuirea locuintei de protocol se face prin decizie a primului-ministru si se pune la dispozitia lor de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".
Atribuirea locuintelor de protocol se poate face numai daca persoanele prevazute la alin. 1 nu detin, in localitatea in care isi desfasoara activitatea, o alta locuinta care sa corespunda conditiilor stabilite potrivit art. 58 alin. 3.
Art. 60. - Pentru resedintele oficiale, Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" va incheia contracte de inchiriere cu serviciile de specialitate ale institutiilor in care isi desfasoara activitatea persoanele beneficiare.
Pentru locuintele de protocol, contractele de inchiriere se incheie de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" cu beneficiarii directi, care, pe aceasta baza, vor putea ocupa locuinta respectiva impreuna cu membrii familiei.
Contractul de inchiriere a locuintelor de protocol si a celor cu destinatie de resedinta oficiala inceteaza de drept in termen de 60 de zile de la data eliberarii din functie a beneficiarului.
Atribuirea, in conditiile prezentei legi, a unei resedinte oficiale, respectiv a unei locuinte de protocol, nu afecteaza drepturile locative detinute de persoanele prevazute la art. 58 si 59.
CAPITOLUL 9
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 61. - Orice litigiu in legatura cu aplicarea prevederilor prezentei legi se solutioneaza de catre instantele judecatoresti.
Art. 62. - Prevederile Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si constructii de locuinte, aprobata si modificata prin Legea nr. 82/1995, se aplica in continuare pana la terminarea locuintelor incepute.
De drepturile prevazute in Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 vor beneficia, de la data intrarii in vigoare a legii*), si tinerii casatoriti care au, fiecare, varsta pana la 35 de ani, impliniti pana la finele anului calendaristic in care are loc contractarea.
Dupa finalizarea blocurilor de locuinte, sursele de constituire a depozitului special, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 si ale normelor metodologice, se preiau ca venituri la depozitul special constituit in conformitate cu prevederile art. 9.
_____________
*) Prevederea se refera la Legea nr. 196 din 17 noiembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 331

Art. 63. - In termen de 60 de zile de la data introducerii sistemului de determinare si impozitare a venitului global pentru persoane fizice, Guvernul va reglementa facilitatile prevazute la cap. II din prezenta lege, de care sa poata beneficia si persoanele fizice care investesc in constructia de locuinte si pentru punerea in siguranta a locuintelor avariate de seisme.
Persoanele juridice romane care investesc din profit pentru lucrarile prevazute la art. 5, 6 si 12, separat sau cumulativ, beneficiaza de scutirea de impozit pe profitul investit, conform prevederilor art. 5 din prezenta lege.
Art. 64. - Schimbarea destinatiei locuintelor, precum si a spatiilor cu alta destinatie situate in cladiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociatiei de proprietari. In vederea efectuarii acestei schimbari, este necesar avizul favorabil al proprietarilor si, dupa caz, al titularilor contractelor de inchiriere din locuintele cu care se invecineaza, pe plan orizontal si vertical, spatiul supus schimbarii.
Art. 65. - Construirea caselor de vacanta se autorizeaza, la cererea persoanelor fizice si a agentilor economici, numai pe terenurile aflate in proprietatea acestora sau concesionate in conditiile legii, in zonele stabilite prin documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Art. 66. - Plata chiriei pentru resedintele oficiale se face din bugetele Presedintiei Romaniei, Senatului, Camerei Deputatilor si Secretariatului General al Guvernului, in limitele prevederilor bugetare aprobate anual.
Art. 67. - Guvernul raspunde de aplicarea unitara, pe intreg teritoriul tarii, a politicii de dezvoltare a constructiei de locuinte.
Programul de dezvoltare a constructiei de locuinte se elaboreaza de Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, pe baza fundamentarii organelor administratiei publice centrale interesate, a consiliilor judetene si locale, in acord cu documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
Art. 68. - Pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor prezentei legi, Guvernul va adopta norme metodologice de aplicare*).
____________
*) Normele metodologice au fost aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 446 din 12 august 1997, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 203 din 21 august 1997.

Art. 69. - In termen de 24 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, proprietarii din cladirile cu mai multe locuinte in proprietate privata sau mixta se vor constitui in asociatii de proprietari, in conformitate cu Regulamentul-cadru al asociatiilor de proprietari, cuprins in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta lege.
Pana la infiintarea si functionarea birourilor de carte funciara, inregistrarea proprietatii in vederea constituirii asociatiilor de proprietari se face in registrele de publicitate aflate in vigoare la birourile de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare din judecatorii.
Pana la data dobandirii personalitatii juridice a asociatiei de proprietari, asociatiile de locatari isi desfasoara activitatea pe baza Decretului Consiliului de Stat nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea si functionarea asociatiei locatarilor.
Art. 70. - Decretul Consiliului de Stat nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea si functionarea asociatiei locatarilor, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 116 din 16 noiembrie 1977, se abroga dupa 24 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 71. - Persoanele care beneficiaza de drepturi mai favorabile decat cele prevazute in prezenta lege, consacrate prin legi speciale, care se refera, printre altele, la materia raporturilor juridice locative si a celor conexe acestora, se bucura in continuare de aplicarea drepturilor mai favorabile.
Art. 72. - Dispozitiile prezentei legi privind inchirierea locuintelor se completeaza cu dispozitiile Codului civil privind contractul de locatiune.
Art. 73. - La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
- Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, cu exceptia cap. 4 si a art. 63 cu referire la cap. 4 din aceeasi lege, exclusiv dispozitiile referitoare la suprafetele locative proprietate personala;
- H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea masurilor de executare a Legii nr. 5/1973, in ceea ce priveste inchirierea de locuinte;
- Decretul Consiliului de Stat nr. 256/1984 privind imbunatatirea regimului de construire a locuintelor si modificarea unor reglementari referitoare la stabilirea preturilor limita ale locuintelor care se construiesc din fondurile statului, a preturilor de contractare ale locuintelor proprietate personala si a preturilor de vanzare ale locuintelor din fondul locativ de stat, cu exceptia art. III si a anexelor nr. 3 si 4;
- Decretul Consiliului de Stat nr. 68/1975 privind imbunatatirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie;
- art. 12 alin. 1 lit. a) si alin. 2, art. 21-25 si art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor;
- orice alte dispozitii contrare prevederilor prezentei legi.
( Modificarea si completarea Legii locuintei )

Art. I. - Legea locuintei nr. 114/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificarile aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/1998, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 5 se completeaza cu alineatele 3 si 4 cu urmatorul cuprins:
"Sunt scutite de T.V.A., cu drept de deducere a acesteia, constructia de locuinte, consolidarea si reabilitarea locuintelor existente, realizate in conditiile alin. 1 si 2 din prezentul articol, ale art. 6 si 7, art. 20, 50, 55, 62 si art. 63, precum si constructia reabilitarea, consolidarea si extinderea locuintelor, cu exceptia caselor de vacanta a caror finantare se realizeaza prin credite acordate de Agentia Nationala pentru Locuinte, infiintata in baza Legii nr. 152/1998.
Lucrarile privind cladirile si terenurile necesare pentru construirea de locuinte, cu exceptia caselor de vacanta realizate prin Agentia Nationala pentru Locuinte, sunt de utilitate publica."
2. Alineatul 2 al articolului 7 va avea urmatorul cuprins:
"Persoanele din categoriile mentionate la lit. a)-d) pot beneficia de o subventie de la bugetul de stat, in limitele prevederilor bugetare anuale, in raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, de pana Ia 30% din valoarea locuintei calculata la valoarea finala a acesteia, precum si de plata in rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferentei fata de pretul final al locuintei, dupa ce s-au scazut subventia si avansul minim obligatoriu de 10% achitat de contractant, din valoarea locuintelor calculata la data contractarii."
3. Alineatele 3 si 4 ale articolului 7 se abroga.
4. Articolul 13 se completeaza cu alineatul 2 cu urmatorul cuprins:
"Locuintele nerepartizate sau necontractate pana la finalizare pot fi vandute in conditiile prevederilor legale."
5. Alineatele 1 si 5 ale articolului 20 vor avea urmatorul cuprins:
"Casa de Economii si Consemnatiuni va acorda credite persoanelor fizice de cetatenie romana domiciliate in Romania, pentru construirea, cumpararea, reabilitarea si repararea capitala a locuintelor proprietate personala, ale caror suprafete construite nu depasesc limitele cuprinse in anexa nr. 1 pe maximum 20 de ani. Creditele se acorda cu o dobanda egala cu cea acordata de Casa de Economii si Consemnatiuni la depunerile pe termen ale populatiei, la care se adauga o marja de 5 puncte procentuale si se suporta:
a) 15%, de catre beneficiarul creditului;
b) diferenta, pana la nivelul total al dobanzii, inclusiv marja de dobanda, de la bugetul de stat, in limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului..
La depozitul constituit, Casa de Economii si Consemnatiuni va bonifica o dobanda egala cu cea suportata pentru depozitele pe termen de un an. Depozitul nu va fi restituit inainte de rambursarea integrala a creditului si poate fi utilizat pentru restituirea ultimelor transe ale creditului, in limitele cuantumului depozitului constituit."
6. Articolul 20 se completeaza cu alineatul 9 cu urmatorul cuprins:
"De prevederile prezentului articol pot beneficia, in vederea terminarii lucrarilor de constructii, si persoanele care au cumparat, potrivit legii, locuinte aflate in diferite stadii de executie, situate in blocuri incepute inainte de anul 1990 si neterminate."
7. Articolul 27 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 27. - In cazul parasirii definitive a domiciliului de catre titularul contractului de inchiriere sau al decesului acestuia, precum si in cazul titularului de contract, nerezident, care, fara a fi detasat, nu a mai folosit locuinta mai mult de 2 ani, fara intrerupere, inchirierea continua dupa caz:
a) in beneficiul sotului sau al sotiei, daca a locuit impreuna cu titularul;
b) in beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, daca au locuit impreuna cu acesta;
c) in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an si care au fost inscrise in contractul de inchiriere.
In cazul mai multor cereri, beneficiul contractului de inchiriere se dispune prin hotarare judecatoreasca.
In lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit alin. 1, contractul de inchiriere inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de catre titularul contractului sau de la data inregistrarii decesului ori de la implinirea termenului de 2 ani de nefolosire neintrerupta a locuintei."
8. Litera b) a alineatului 2 al articolului 34 va avea urmatorul cuprins:
"b) efectuarea formalitatilor necesare in angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea si intretinerea cladirii, derularea si urmarirea realizarii acestor contracte;"
9. Alineatul 2 al articolului 35 va avea urmatorul cuprins:
"In acest scop proprietarii se pot constitui in asociatii cu personalitate juridica."
10. Dupa articolul 35 se introduce articolul 35 cu urmatorul cuprins:
"Art. 35 . - Asociatia de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor si altor spatii, proprietate a membrilor sai, precum si un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de contributie la cheltuielile comune ale cladirii cu mai multe apartamente si/sau spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, dupa cheltuielile de judecata datorate tuturor creditorilor in interesul carora au fost facute.
Privilegiul se inscrie in registrul de publicitate imobiliara al judecatoriei, la cererea presedintelui asociatiei de proprietari, pe baza extraselor de pe listele lunare de plata a cotelor de contributie din care rezulta suma datorata, in cazul in care creanta reprezinta o restanta de cel putin 3 luni. Privilegiul se radiaza la cererea reprezentantului legal al asociatiei sau a proprietarului, pe baza chitantei sau a altui inscris prin care asociatia confirma plata sumei datorate.
Operatiunile de publicitate imobiliara privitoare la privilegiul prevazut la alin. 1 si 2 sunt scutite de taxa de timbru."
11. Alineatul 1 al articolului 42 va avea urmatorul cuprins:
"Au acces la locuinta sociala, in vederea inchirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat in ultimele 12 luni, cu cel putin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, dupa caz, pe persoana, stabilit conform prevederilor art. 8 alin. 2."
12. Litera d) a articolului 48 va avea urmatorul cuprins:
"d) detin, in calitate de chirias, o alta locuinta din fondul locativ de stat."
13. Articolul 56 se completeaza cu alineatul 2 cu urmatorul cuprins:
"Locuintele de necesitate libere se pot constitui temporar ca fond de locuinte sociale."
14. Alineatele 2 si 3 ale articolului 58 vor avea urmatorul cuprins:
"Resedintele oficiale ale persoanelor prevazute la alin. (1) se atribuie de catre Guvern si sunt puse la dispozitia lor, impreuna cu dotarile aferente, pe perioada exercitarii functiei, de catre Regia Autonoma ŽAdministratia Patrimoniului Protocolului de Stat?.
Lista cuprinzand imobilele cu destinatie de resedinta oficiala, precum si celelalte locuinte de protocol si conditiile pe care acestea trebuie sa le indeplineasca, inclusiv cele de dotare si confort, se stabilesc prin hotarare a Guvernului."
15. Articolul 59 se completeaza cu alineatele 4 si 5 cu urmatorul cuprins:
"Locuintele de protocol se amplaseaza numai in cladiri cu numar redus de apartamente destinate acestei folosinte.
Suprafetele locuintelor de protocol vor fi cu cel putin 30% mai mari decat cele prevazute in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta lege."
16. Articolul 62 se completeaza cu alineatul 4 cu urmatorul cuprins:
"Locuintele realizate potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 19/1994, pentru care nu s-au emis repartitii si nu s-au incheiat precontracte sau contracte de vanzare-cumparare pana la finalizarea acestora, pot fi repartizate si contractate in conditiile prevazute la art. 7 si 10."
17. Articolul 69 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 69. - Proprietarii din cladirile cu mai multe locuinte in proprietate privata sau mixta, constituiti in asociatii de locatari potrivit Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, se reorganizeaza in asociatii de proprietari, in conformitate cu Regulamentul-cadru al asociatiilor de proprietari, cuprins in anexa nr. 2 care face parte integranta din prezenta lege.
Pana la infiintarea si functionarea birourilor de carte funciara, inregistrarea proprietatii in vederea constituirii asociatiilor de proprietari se face in registrele de publicitate de la birourile de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare din judecatorii.
Pana la data dobandirii personalitatii juridice a asociatiei de proprietari, asociatiile de locatari constituite potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea si functionarea asociatiei locatarilor isi desfasoara activitatea pe baza statutului propriu si a dispozitiilor prezentei legi."
18. Articolul 70 se abroga.
19. Literele a) si i) ale articolului 3 din anexa nr. 2 vor avea urmatorul cuprins:
"a) prin bloc de locuinte-cladire-condominiu se intelege o proprietate imobiliara din care unele parti sunt proprietati individuale, reprezentate din apartamente sau spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, iar restul, proprietate comuna indiviza.
Prin asimilare, poate fi definit condominiu si un tronson, cu una sau mai multe scari, din cadrul cladirii de locuit, in conditiile in care se poate delimita proprietatea comuna.
Proprietatea imobiliara nu este un condominiu decat daca cota-parte indiviza de proprietate comuna revine proprietarilor si nu poate fi separata de proprietatea asupra apartamentelor sau spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta;"
...............................................................................
"i) prin cheltuieli comune se intelege cheltuielile sau obligatiile financiare ale asociatiei, care sunt legate de exploatarea, reparatia sau intretinerea proprietatii comune sau care nu pot fi inregistrate pe fiecare proprietate individuala."
20. Articolele 4 si 5 din anexa nr. 2 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 4. - Asociatia de proprietari se constituie pe baza hotararii a cel putin jumatate plus unul din numarul proprietarilor apartamentelor si spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta, din cadrul unei cladiri.
In cladirile de locuit cu mai multe tronsoane sau scari se pot constitui asociatii de proprietari pe fiecare tronson sau scara in parte, daca proprietatea comuna aferenta tronsonului sau scarii poate fi delimitata si daca este posibila repartizarea cheltuielilor comune pe tronsoane sau scari.
Art. 5. - Cererea pentru dobandirea personalitatii juridice a asociatiei de proprietari, impreuna cu statutul, acordul de asociere si procesul-verbal al adunarii constitutive se inregistreaza la organul financiar local in a carui raza teritoriala se afla cladirea.
Asociatia de proprietari dobandeste personalitate juridica in baza incheierii judecatorului delegat la organul financiar local de catre presedintele judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala se afla imobilul.
Incheierea se da fara citarea partilor si este executorie.
Incheierea este supusa recursului in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judeca cu citarea partilor."
21. Alineatul 1 al articolului 6 si articolul 7 din anexa nr. 2 se abroga.
22. Articolul 8 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. - Acordul de asociere trebuie sa contina mentiuni privind: numele, prenumele si domiciliul proprietarilor, individualizarea proprietatii potrivit titlului de proprietate."
23. Articolul 10 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. - Stabilirea cotei-parti din cheltuielile de reparatie a proprietatii comune ce revine fiecarui proprietar din cadrul condominiului se face proportional cu cota-parte din proprietatea comuna aferenta proprietatii individuale. Cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu pot fi inregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru servicii legate de exploatarea si intretinerea proprietatii comune se repartizeaza in conformitate cu normele si normativele avute in vedere la facturarea comuna a acestora si/sau in conformitate cu clauzele prevazute in contractele incheiate cu furnizorii respectivelor servicii."
24. Articolul 11 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11. - In cazul spatiilor, respectiv al apartamentelor cu mai mult de un proprietar, raporturile de coproprietate vor fi reglementate potrivit dreptului comun."
25. Articolul 12 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12. - Acordul de asociere si statutul pot fi modificate in aceleasi conditii prevazute pentru constituirea asociatiei.
Modificarile prevazute la alin. 1 se inregistreaza in conditiile stabilite pentru dobandirea personalitatii juridice."
26. Articolul 13 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 13. - Inscrierea ulterioara in asociatia de proprietari a proprietarilor care nu au fost prezenti la adunarea de constituire se face la cererea acestora, fara alte formalitati."
27. Alineatul 3 al articolului 21 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Pentru situatii speciale, intrunirea asociatiei poate fi convocata oricand de catre comitetul executiv sau de catre membri ai asociatiei care detin in total cel putin 20% din cotele de proprietate."
28. Articolul 22 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 22. - Asociatia de proprietari poate adopta hotarari, daca majoritatea membrilor sunt prezenti personal sau prin reprezentant.
Daca nu este intrunit cvorumul, adunarea va fi suspendata si reconvocata.
La adunarea reconvocata, daca exista dovada ca toti membrii asociatiei de proprietari au fost convocati, hotararile pot fi adoptate prin votul majoritatii membrilor prezenti.
Hotararile adunarii generale a asociatiei de proprietari privind buna intretinere si exploatare a cladirii de locuit sunt obligatorii si pentru proprietarii din aceeasi cladire care nu sunt membri ai asociatiei."
29. Formula introductiva a alineatului 1 al articolului 23 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23. - Pentru adoptarea hotararilor asociatiei de proprietari se vor avea in vedere urmatoarele:"
30. Alineatul 2 al articolului 23 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Hotararile asociatiei de proprietari vor fi luate cu votul majoritatii membrilor asociatiei prezenti la lucrarile adunarii."
31. La articolul 24 din anexa nr. 2, literele b)-e) si h)-j) vor avea urmatorul cuprins:
"b) angajeaza si elibereaza din functie pe cel care administreaza proprietatea sau pe ceilalti functionari sau angajati, in vederea administrarii si bunei functionari a cladirii; personalul necesar bunei gospodariri a partilor si a instalatiilor de folosinta comuna ale cladirilor poate fi angajat prin contract individual de munca sau prin conventie civila;
c) actioneaza sau sustine in justitie, in nume propriu sau in numele proprietarilor asociati, interesele legate de cladire;
d) incheie contracte si isi asuma obligatii in nume propriu sau in numele proprietarilor asociati, in interesele legate de cladire;
e) reglementeaza folosirea, intretinerea, repararea, inlocuirea si modificarea partilor proprietatii comune;
...............................................................................
h) asigura completarea la zi a cartii tehnice a constructiei;
i) asigura urmarirea comportarii in timp a constructiei, pe toata durata de existenta a acesteia;
j) exercita alte atributii care i-au fost conferite prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor asociati."
32. Articolul 25 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 25. - Daca o hotarare a asociatiei de proprietari este contrara legii sau acordului de asociere sau este de natura sa produca daune considerabile intereselor proprietarilor, acestia pot ataca in justitie respectiva hotarare, in termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia. Actionarea in justitie nu trebuie sa intrerupa executarea hotararii decat in cazul in care instanta dispune suspendarea acesteia."
33. Articolul 27 din anexa nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 27. - Presedintele asociatiei de proprietari reprezinta asociatia in derularea contractelor si isi asuma obligatii in numele acesteia. El reprezinta asociatia de proprietari impotriva unui tert, inclusiv in actiunile initiate de asociatie impotriva unui proprietar sau chirias care nu si-a indeplinit obligatiile fata de asociatie sau in procesele initiate de un proprietar care contesta o hotarare a asociatiei de proprietari."
34. Dupa articolul 31 din anexa nr. 2 se introduce articolul 31 cu urmatorul cuprins:
"Art. 31 . - Dispozitiile cuprinse in prezentul regulament-cadru referitoare la proprietarii de apartamente se aplica si proprietarilor spatiilor cu alta folosinta decat aceea de locuinta, situate in cladiri destinate locuirii."
Art. II. - Legea locuintei nr. 114/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor numerotarea corespunzatoare.

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 28 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Organizarea activitatii agentilor imobiliari )

In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei si ale art. 1 lit. S pct. 1 din Legea 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:

CAPITOLUL I - Dispozitii generale

Art. 1.
Activitatea profesionala de intermediere a actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, precum si cea de administrare a acestora se desfasoara de persoanele fizice si juridice care au calitatea de agent imobiliar, potrivit dispozitiilor prezentei ordonante.

Art. 2.
Agentii imobiliari isi pot desfasura activitatea, la alegere:
a) individual, in calitate de comerciant;
b) in cadrul unei societati comerciale, in calitate de asociat ori actionar, potrivit legii;
c) in calitate de agent imobiliar salarizat in interiorul activitatii

Art. 3.
Agentul imobiliar, persoana fizica, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba capacitate deplina de exercitiu;
b) sa fi promovat examenul de dobandire a calitatii de agent imobiliar, prevazut la art. 5.

Art. 4.
(1) Agentul imobiliar, societate comerciala, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba ca principal obiect de activitate intermedierile imobiliare;
b) cel putin unul dintre administratori sa aiba calitatea de agent imobiliar.
(2) Societatea comerciala poate angaja agenti imobiliari in calitate de salariat.
(3) In cazul in care calitatea de agent imobiliar o are societatea comerciala, sunt aplicabile in mod corespunzator dispozitiile art. 136 alin. (2) si (3) din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata.

Art. 5.
(1) Dobandirea calitatii de agent imobiliar se face pe baza unui examen, ale carui reguli de desfasurare vor fi prevazute in Statutul Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari; tematica examenului va fi afisata la sediul Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari si al filialelor acesteia cu cel putin 60 de zile inainte de data stabilita pentru desfasurarea examenului.
(2) Examenul prevazut la alin. (1) va fi sustinut in fata unei comisii alcatuite din 5-7 membri, dintre care un reprezentant al Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari si persoane cu inalta pregatire profesionala si probitate morala, din afara acesteia, alese de Comitetul de conducere. Secretariatul comisiei va fi asigurat de Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari.

Art. 6.
(1) La examenul prevazut la art. 5 se poate prezenta persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) a absolvit un curs de pregatire pentru agenti imobiliari;
b) nu a fost condamnata definitiv pentru infractiuni contra patrimoniului sau pentru infractiuni de fals.
(2) Cursurile de pregatire prevazute la alin. (1) lit. a), precum si cursurile de specializare pot fi organizate de institutii educationale constituite ca persoane juridice de drept public sau privat, in conditiile legii, potrivit O.G. 102/1998 privind formarea profesionala continua prin sistemul educational, in baza unui protocol incheiat cu Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari.

Art. 7.
(1) Agentii imobiliari au obligatia de a efectua pe parcursul activitatii lor cursuri de specializare, in vederea reatestarii periodice de catre comisia prevazuta la art. 5 alin. (2).
(2) Reatestarea agentilor imobiliari se face o data la 2 ani, pe baza unei verificari in domeniu.
(3) Neprezentarea fara motive interneiate la examenul de reatestare, precum si nepromovarea acestuia conduc la suspendarea calitatii de agent imobiliar.

Art. 8.
Agentii imobiliari primesc pentru activitatea depusa o remuneratie stabilita prin contractul incheiat cu clientii.

Art. 9.
(1) Agentul imobiliar are dreptul la primirea remuneratiei in cazul in care se realizeaza acordul de vointa al partilor, exprimat potrivit legii, cu privire la incheierea contractului intermediat de acesta.
(2) Cu toate acestea, agentul imobiliar este indreptatit la acoperirea cheltuielilor efectuate in vederea indeplinirii obligatiilor pe care si le-a asumat fata de client, in situatia in care acesta din urma incheie contractul prin intermediul altei persoane.

Art. 10.
(1) In desfasurarea activitatii lor agentii imobiliari raspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupa caz.
(2) Titularii drepturilor asupra imobilului au obligatia de a prevedea in contractul de intermediere eventualele vicii ascunse ale imobilului, cunoscute de acestia. Agentii imobiliari raspund solidar cu acestia, daca nu au comunicat persoanei interesate viciile ascunse ale imobilului, mentionate in contractul de intermediere.

Art. 11.
(1) In situatia in care actul se incheie ca urmare a intermedierii realizate de un agent imobiliar, situatie confirmata si declarata de parti, agentul imobiliar la cererea expresa a notarului public care autentifica actul, va depune o copie de pe conventia incheiata de parti cu agentul imobiliar sau intre parti prin intermediul agentului imobiliar.
(2) Refuzul nejustificat al agentului imobiliar de a depune copia de pe conventia prevazuta la alin. (1) constituie abatere disciplinara care se sanctioneaza cu suspendarea calitatii de agent imobiliar, potrivit art. 12 alin. (1) lit. b).

Art. 12.
(1) Sanctiunile disciplinare care se aplica agentului imobiliar in raport cu gravitatea abaterilor savarsite sunt urmatoarele:
a) avertisment scris;
b) suspendarea calitatii de agent imobiliar pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an;
c) sanctiuni pecuniare care se fac venit la bugetul Uniunii Nationale a Agentilor lmobiliari, al caror cuantum se va stabili si se va actualiza periodic prin hotarare a Uniunii;
d) excluderea definitiva din Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari, insotita de pierderea calitatii de agent imobiliar.
(2) Abaterile in funcbe de care se aplica sanctiunile disciplinare se stabilesc prin Statutul Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari.

CAPITOLUL II - Organizarea si functionarea Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari

Art. 13.
Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante se infiinteaza Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari, cu sediul in municipiul Bucuresti, str. Ion Campineanu nr. 26, bl. 8, ap. 3, sectorul 1, denumita in continuare Uniune, prin reorganizarea Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare. Uniunea este persoana juridica autonoma, fara scop lucrativ, si este alcatuita din agentii imobiliari, in conditiile stabilite de prezenta ordonanta.

Art. 14.
(1) Uniunea isi constituie filiale cu personalitate juridica in municipiile resedinta de judet si in municipiul Bucuresti, cu un numar de rninimum 10 membri.
(2) Membrii Uniunii, care isi desfasoara activitatea in judetele in care nu poate fi constituita o filiala, vor fi arondati unei filiale invecinate prin hotarare a Comitetului de conducere al Uniunii.

Art. 15.
Uniunea are urmatoarele atributii:
a) organizeaza examenele pentru dobandirea calitatii de agent imobiliar, conform statutului elaborat in conditiile art. 5 alin. (1);
b) organizeaza evidenta agentilor imobiliari, persoane fizice si persoane juridice, prin inscrierea acestora in Registrul agentilor imobiliari, care se publica anual;
c) asigura buna desfasurare a activitatii agentilor imobiliari;
d) sprijina formarea si perfectionarea agentilor imobiliari;
e) apara prestigiul si independenta profesionala ale membrilor sai in raporturile cu autoritatile publice, cu organismele specializate, precum si cu alte persoane fizice si juridice din tara si din strainatate;
f) colaboreaza cu asociatii profesionale din tara si din strainatate;
g) elaboreaza si publica norme privind activitatea si conduita etica ale agentilor imobiliari;
h) editeaza publicatii de specialitate si Registrul agentilor imobiliari;
i) indeplineste alte atributii stabilite prin lege sau prin statutul sau.

Art. 16.
(1) Activitatea de intermediere a actelor juridice ce au ca obiect imobile poate fi desfasurata numai de agentii imobiliari care sunt inscrisi in Registrul agentilor imobiliari si dovedesc aceasta cu legitimatia de membru. vizata anual. In Registrul agentilor imobiliari sunt inscrisi toti membrii, persoane fizice, precum si societatile comerclale de profil, grupati in functie de criteriul teritorial.
(2) Informatiile si datele care se inscriu in Registrul agentilor imobiliari vor fi stabilite prin Statutul Uniunii.
(3) Inscrierea in Registrul agentilor imobiliari se face dupa achitarea taxei de inscriere.

Art. 17.
(1) Inscrierea in Registrul agentilor imobiliari se face, la cerere, de filialele judetene si a municipiului Bucuresti, daca cei in cauza fac dovada ca Indeplinesc conditiile prevazute la art. 3 si 4, dupa caz.
(2) Contestatia impotriva respingerii cererii de inscriere in Registrul agentilor imobiliari se depune in termen de 30 de zile de la data primirii comunicarii si se solutioneaza de Comitetul de conducere al Uniunii in termen de 30 de zile de la data inregistrarii. Deciziile Comitetului de conducere al Uniunii sunt definitive si pot fi atacate la instantele de contencios administrativ, potrivit dispozitiilor Legii contenciosului administrativ 29/1990, cu moditicarile ulterioare.

Art. 18.
(1) Membrii Uniunii au obligatia de a plati cotizatiile profesionale. Neplata nejustificata a acestora pe o perioada de un an atrage radierea din Registrul agentilor imobiliari.
(2) De asemenea, sunt radiati din Registrul agenzilor imobiliari cei care au fost condamnati definitiv pentru infractiunile prevazute la art. 6 alin. (1) lit. b) ori au savarsit abateri grave, prevazute de Statutul Uniunii.

Art. 19.
Societatile comerciale, membre ale Uniunii, au obligatia sa comunice filialelor acesteia toate schimbarile intervenite in componenta asociatilor. actionarilor sau angajatilor lor care au aceasta calitate.

Art. 20.
(1) Organele de conducere ale Uniunii sunt Congresul Uniunii, presedintele Uniunii si Comitetul de conducere al Uniunii.
(2) In cazul filialelor Uniunii organele de conducere sunt adunarea generala si colegiul de conducere.

Art. 21.
Activitatea Uniunii si a filialelor sale este controlata de cenzori alesi de Congresul Uniunii, respectiv de adunarile generale.

Art. 22.
Congresul inaugural al Uniunii , va adopta Statutul Uniunii, care va fi aprobat prin hotarare a Guvernului.

Art. 23.
(1) Congresul Uniunii se constituie din membrii Comitetului de conducere al Uniunii, membrii colegiilor de conducere ale filialelor Uniunii, ai consiliilor de disciplina, precum si din cate un reprezentant la 10 membri din fiecare filiala, desemnat de adunarea generala.
(2) Congresul Uniunii si adunarile generale ale filialelor se reunesc o data pe an si ori de cate ori se considera necesar, la convocarea presedintelui Comitetului de conducere, respectiv a colegiului de conducere al filialei a 10% din numarul membrilor sai sau a trei cincimi din numarul membrilor Consiliului superior de disciplina, respectiv a doua treimi din numarul membrilor consiliului de disciplina.
(3) Congresul Uniunii este legal constituit in prezenta majoritatii membrilor prevazuti la alin. (1), iar hotararile sunt valabil adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti.
(4) Daca la prima convocare nu se jntruneste numarul necesar, este convocat un nou congres in termen de cel mult 45 de zile. Acesta este legal constituit in prezenta a minimum 40% din numarul membrilor si reprezentantilor prevazuti la alin. (1).

Art. 24.
(1) Congresul Uniunii are urmatoarele atributii:
a) stabileste coordonatele de baza pentru asigurarea bunei desfasurari a activitatii agentilor imobiliari;
b) adopta Statutul Uniunii;
c) examineaza si aproba bugetul de venituri si cheltuieli si bilantul contabil ale Uniunii;
d) aproba sistemul de salarizare pentru conducerea Uniunii si a filialelor acesteia, precum si pentru aparatul propriu al acestora;
e) alege si revoca presedintele Uniunii, membrii Comitetului de conducere al Uniunii si ai comisiei de cenzori a acesteia;
f) examineaza activitatea desfasurata de Comitetul de conducere si de colegiile de conducere ale filialelor Uniunii, dispunand; masurile necesare;
g) hotaraste sanctionarea disciplinara a membrilor Comitetului de conducere si ai colegiilor de conducere ale filialelor Uniunii, in conformitate cu dispozitiile art. 12, la propunerea Consiliului superior de disciplina. Hotararile Congresului Uniunii sunt definitive. Contestatiile impotriva sanctiunilor hotarate de Congresul Uniunii pot fi formulate in termen de 30 de zile de la data comunicarii oficiale, in scris, a hotararii si se judeca de instantele de contencios administrativ, potrivit dispozitiilor Legii 29/1990, cu modificarile ulterioare;
h) aproba planurile anuale de activitate ale Comitetului de conducere si ale colegiilor de conducere ale filialelor Uniunii;
i) alege si revoca membrii Consiliului superior de disciplina;
j) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege si de Statutul Uniunii.

Art. 25.
Comitetul de conducere al Uniunii este format din 11 membri titulari, dintre care un presedinte si 3 vicepresedinti, si 5 membri supleanti. Acesta are urmatoarele atributii:
a) organizeaza in mod unitar, la nivel national, examenele de dobandire a calitatii de agent imobiliar;
b) Intocmeste documentarea profesionala si asigura consultarea si informarea curenta a membrilor Uniunii; organizeaza intalniri profesionale, seminarii, simpozioane pentru toti membrii Uniunii, in special pentru cei recent intrati in corpul profesional;
c) apara interesele membrilor Uniunii in fata organelor administratiei publice, in fata instantelor judecatoresti, a oricaror alte institutii si persoane juridice, precum si an fata persoanelor fizice;
d) vegheaza la respectarea de catre membrii Uniunii a prevederilor prezentei ordonante si ale Statutului Uniunii, a eticii si demnitatii profesionale;
e) organizeaza activitati sociale si culturale pentru membrii Uniunii, carora le acorda asistenta, inclusiv financiara in caz de nevoie;
f) vegheaza la armonia si la colaborarea dintre ngernbrii Uniunii si ia masuri pentru impiedicarea concurentei neloiale intre ei;
g) intervine pentru a concilia si, la cerere, pentru a arbitra litigiile profesionale dintre membrii Uniunii:
h) verifica, prin membrii sai sau prin alti membri ai Uniunii, delegati in acest scop, activitatea profesionala; nu vor putea face obiectul verificarii raporturile cu clientul, inclusiv cele privitoare la onorariu;
i) face propuneri de modificare a prezentei ordonante si le transmite Ministerului Justitiei sau altor persoane or institutii care au drept de initiativa legislativa;
j) reprezinta Uniunea in Parlament, in fata cornisiilor de specialitate sau in plen, cu prilejul discutarii proiectelor de lege sau de modificare a prezentei ordonante precum si a legilor care reglementeaza aspectele fiscale ale desfasurarii activitatii; asigura aparitia si difuzarea organului de presa al Uniunii;
k) convoaca Congresul Uniunii in termen de maximurn 30 de zile, in cazul in care numarul membrilor sai a scazut sub jumatate; prevederea se aplica si comitetelor de conducere ale filialelor;
l) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege sau de Statutul Uniunii.

Art. 26.
(1) Presedintele Uniunii este si presedintele Comitetului de conducere si este ales de Congresul Uniunii dintre membrii Uniunii pentru un mandat de 3 ani.
(2) Membrii titulari si membrii supleanti ai Comitetului de conducere al Uniunii sunt alesi prin vot secret pe o perioada de 3 ani.
(3) Membrii carora le inceteaza mandatul pot fi realesi dupa o perioada cel putin egala cu cea a mandatului indeplinit.
(4) Prevederile alin. (2) si (3), referitoare la alegeri. sunt aplicabile in mod corespunzator si colegiilor de conducere ale filialelor Uniunii.
(5) Presedintele Uniunii reprezinta Uniunea in fata autoritatilor publice, precum si in raporturile cu persoanele fizice din tara si din strainatate. Acesta poate delega atributiile de reprezentare unui vicepresedinte.
(6) Sub rezerva dispozitiilor art. 25 lit. l), in cazul scaderii numarului de membri ai Comitetului de conducere al Uniunii si ai colegiilor de conducere ale filialelor Uniunii, acestea vor functiona cu numarul de membri ramasi, pana la proximul congres al Uniunii, respectiv pana la proxima adunare generala a filialei.

Art. 27.
(1) Pe langa Comitetul de conducere al Uniunii functioneaza Consiliul superior de disciplina compus din 5 membri titulari - presedintele si 4 membri - si 3 membri supleanti desemnati de Congresul Uniunii pe o perioada de 3 ani dintre agentii imobiliari aflati in evidenta Uniunii, care se bucura de autoritate profesionala si morala deosebita .
(2) Consiliul superior de disciplina aplica sanctiunile disciplinare prevazute la art. 12 si solutioneaza contestatiile la hotararile disciplinare pronuntate de consiliile de disciplilla ale filialelor. Deciziile de solutionare a contestatiilor la hotararile disciplinare pronuntate de consiliile de disciplina ale filialelor pot fi atacate in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii si se judeca de instantele de contencios administrativ, potrivit dispozitiilor Legii 29/1990, cu modificarile ulterioare.
(3) Contestatiile impotriva sanctiunilor aplicate de Consiliul superior de disciplina se depun la Comitetul de conducere al Uniunii, care se pronunta prin decizie. In acest caz sunt aplicabile in mod corespunzator dispozitiile art. 17 alin. (2).

Art. 28.
(1) Adunarea generala a filialelor Uniunii este formata din agentii imobiliari cu domiciliul, respectiv cu sediul principal, stabilit in judetul respectiv sau in municipiul Bucuresti, dupa caz.
(2) Adunarea generala a filialei este legal constituita in prezenta majoritatii membrilor prevazuti la alin. (1), iar hotararile sunt valabil adoptate cu majoritatea celor prezenti.
(3) Daca la prima convocare nu se intruneste numarul necesar, este convocata o noua adunare generala in termen de maximum 30 de zile. Aceasta este legal constituita in prezenta a minimum 40% din numarul membrilor prevazuti la alin. (1).
(4) Filiala dobandeste personalitate juridica la data constituirii sale in mod legal.

Art. 29.
Adunarea generala a filialei are urmatoarele atributii:
a) examineaza si aproba bugetul de venituri si cheltuieli al filialei si executia acestuia;
b) asigura buna desfasurare a activitatii profesionale pe plan local;
c) alege si revoca membrii colegiului de conducere si ai comisiei de cenzori ale filialei;
d) propune, dintre membrii sai, candidati pentru Comitetul de conducere al Uniunii
e) examineaza activitatea desfasurata de colegiul de conducere al filialei si de consiliul de disciplina care functioneaza pe langa acesta si hotaraste.

Art. 30.
(1) Pe langa colegiul de conducere al filialei functioneaza un consiliu de disciplina, compus din 3 membri titulari - presedintele si 2 membri - si 3 membri supleanti, desemnati de adunarea generala a filialei pentru o perioada de 4 ani dintre membrii sai, care se bucura de autoritate profesionala si morala deosebita.
(2) Consiliul de disciplina al filialei aplica sanctiunile prevazute la art. 12.

Art. 31.
(1) Uniunea si filialele sale isi acopera cheltuielile din venituri, care se constituie din:
a) taxa de inscriere la exarnenul de dobandire a calitatil de agent imobiliar, precum si taxele de reatestare periodica;
b) taxa de inscriere in Registrul agentilor imobiliari:
c) cotizatiile membrilor;
d) incasari din vanzarea publicatiilor proprii;
e) donatii, sponsorizari si alte bunuri, dobandite in conditiile legii;
f) alte venituri din activitatea Uniunii si a filialelor sale. stabilite prin statut.
(2) O parte din veniturile realizate de filiale se varsa la Uniune potrivit normelor stabilite in statut.
(3) Taxele de inscriere in evidenta, cotizatia si contributiile pe transe de venituri se stabilesc anual de Congresul Uniunii.

CAPITOLUL III - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 32.
(1) Persoanele fizice si juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul intermedierilor imobiliare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante vor putea sa isi continue activitatea fara sustinerea examernului prevazut la art. 5.

In acest sens, acestea vor depune o cerere de inscriere in Uniune, in termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante la care vor anexa, in original, un extras de la registrul comertului care sa ateste desfasurarea acestei activitati.
(2) Congresul inaugural al Uniunii va fi organizat de Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari in termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 3 luni prevazut la alin. (1).
(3) Biroul executiv al Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari va convoca si va conduce congresul in termen de maximum 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante.
(4) La data desfasurarii congresului. Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari va hotari cu privire la patrimoniul sau
(5) In termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante agentii imobiliari, societati comerciale, se vor conforma conditiilor impuse la art. 4 alin. (1), sub sanctiunea pierderii calitatii de membru al Uniunii si a radierii lor din Registrul agentilor imobiliari.

Art. 33.
Prezenta ordonanta intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 )
CAPITOLUL IDispozitii generale


Art. 1. - (1) Imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie, de regula in natura, in conditiile prezentei legi.
(2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri ori servicii oferite in echivalent de detinator, cu acordul persoanei indreptatite, in acordare de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau de despagubiri banesti.
(3) Masurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Art. 2. - (1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege:
a) imobilele nationalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, precum si cele nationalizate fara titlu valabil;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice in baza unor acte normative speciale adoptate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si alte imobile donate statului, daca s-a admis actiunea in anulare sau in constatarea nulitatii donatiei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila;
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de vointa proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, in baza unei dispozitii administrative sau a unei hotarari judecatoresti, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
e) imobilele preluate de stat in baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluarii, in Monitorul Oficial sau in Buletinul Oficial;
f) imobilele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensatii echitabile;
g) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia;
h) orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.
(2) Persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Art. 3. - Sunt indreptatite, in intelesul prezentei legi, la masuri reparatorii constand in restituire in natura sau, dupa caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociati ai persoanei juridice care detinea imobilele si alte active in proprietate la data preluarii acestora in mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate in mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice dupa data de 6 martie 1945; indreptatirea la masurile reparatorii prevazute de prezentul articol este conditionata de continuarea activitatii ca persoana juridica pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau de imprejurarea ca activitatea lor sa fi fost interzisa sau intrerupta in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea sa-si fi reluat activitatea dupa data de 22 decembrie 1989, daca, prin hotarare judecatoreasca, se constata ca sunt aceeasi persoana juridica cu cea desfiintata sau interzisa, precum si partidele politice a caror activitate a fost interzisa sau intrerupta in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca si-au reluat activitatea in conditiile legii.
Art. 4. - (1) In cazul in care restituirea este ceruta de mai multe persoane indreptatite, dreptul de proprietate se constata sau se stabileste in cote-parti ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiaza si mostenitorii persoanelor fizice indreptatite.
(3) Succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita in temeiul prezentei legi.
Art. 5. - Nu sunt indreptatite la restituire sau la alte masuri reparatorii persoanele care au primit despagubiri potrivit acordurilor internationale incheiate de Romania privind reglementarea problemelor financiare in suspensie, enumerate in anexa care face parte integranta din prezenta lege.
Art. 6. - (1) Prin imobile, in sensul prezentei legi, se intelege terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii, inclusiv terenurile fara constructii afectate de lucrari de investitii de interes public aprobate, daca nu a inceput constructia acestora.
(2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o data cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse.
Art. 7. - (1) De regula, imobilele preluate in mod abuziv se restituie in natura.
(2) Daca restituirea in natura este posibila, persoana indreptatita nu poate opta pentru masuri reparatorii prin echivalent decat in cazurile expres prevazute de prezenta lege.
Art. 8. - (1) Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.
(2) Regimul juridic al imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitatilor minoritatilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Pana la adoptarea acestor reglementari este interzisa instrainarea imobilelor in cauza sau schimbarea destinatiei acestora.


CAPITOLUL IIRestituirea in natura sau masuri reparatorii prin echivalent


Art. 9. - (1) Imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura in starea in care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini.
(2) In cazul imobilelor care aveau numai alta destinatie decat aceea de locuinta si care au fost demolate sau a caror restituire in natura, in tot sau in parte, nu este posibila, restituirea prin masuri reparatorii in echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de detinator, cu acordul persoanei indreptatite.
Art. 10. - (1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si demolate total sau partial restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, urmand sa se respecte documentatiile de urbanism legal aprobate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(2) In cazul in care pe terenurile imobilelor preluate in mod abuziv s-au ridicat constructii, persoana indreptatita poate obtine restituirea in natura a partii de teren ramase libera, urmand sa se respecte documentatiile de urbanism legal aprobate.
(3) Se restituie in natura terenurile pe care s-au ridicat constructii neautorizate in conditiile legii dupa data de 1 ianuarie 1990, precum si constructii usoare sau demontabile.
(4) In cazul imobilelor preluate in mod abuziv si distruse ca urmare a unor calamitati naturale persoana indreptatita beneficiaza de restituirea in natura pentru terenul liber. Daca terenul nu este liber, masurile reparatorii pentru acesta se stabilesc in echivalent.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator si imobilelor rechizitionate in baza Legii nr. 139/1940 si distruse in timpul razboiului, daca nu au primit despagubiri.
(6) Valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit actelor normative in vigoare la data demolarii, actualizata cu indicele inflatiei la data platii efective.
(7) Valoarea terenurilor, precum si a constructiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit actelor normative in vigoare.
(8) In situatiile prevazute la alin. (1), (2) si (4) masurile reparatorii in echivalent sunt cele prevazute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei indreptatite.
(9) In situatiile prevazute la alin. (1), (2) si (4), pentru imobilele care aveau numai alta destinatie decat aceea de locuinta masurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Art. 11. - (1) Imobilele expropriate si ale caror constructii nu au fost demolate se pot restitui integral in natura persoanelor indreptatite, daca nu au fost instrainate, cu respectarea dispozitiilor legale. Daca persoana indreptatita a primit o despagubire, restituirea in natura este conditionata de rambursarea unei sume reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu indicele inflatiei.
(2) In cazul in care constructiile expropriate au fost demolate partial sau total, dar nu s-au executat lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie in natura cu constructiile ramase, iar pentru constructiile demolate masurile reparatorii se stabilesc in echivalent. Daca persoana indreptatita a primit o despagubire, restituirea este conditionata de rambursarea diferentei dintre valoarea despagubirii primite si valoarea constructiilor demolate, actualizata cu indicele inflatiei.
(3) In cazul in care constructiile expropriate au fost integral demolate si lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa terenul partial, persoana indreptatita poate obtine restituirea in natura a partii de teren ramase libera, pentru cea ocupata de constructii noi si pentru cea necesara in vederea bunei utilizari a acestora masurile reparatorii stabilindu-se in echivalent.
(4) In cazul in care lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa functional intregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru intregul imobil.
(5) Valoarea constructiilor expropriate in vederea demolarii se stabileste potrivit actelor normative in vigoare la data exproprierii si se actualizeaza cu indicele inflatiei la data platii efective.
(6) Valoarea terenurilor apartinand imobilelor expropriate in vederea demolarii se stabileste potrivit actelor normative aplicabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(7) In situatiile prevazute la alin. (2), (3) si (4) valoarea masurilor reparatorii in echivalent se stabileste prin scaderea valorii actualizate a despagubirilor primite pentru teren, respectiv pentru constructii, din valoarea corespunzatoare a partii din imobilul expropriat - teren si constructii - care nu se poate restitui in natura, stabilita potrivit alin. (5) si (6).
(8) Pentru situatiile prevazute la alin. (2), (3) si (4) masurile reparatorii prin echivalent constau in acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau in actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, in functie de optiunea persoanei indreptatite.
(9) In situatiile prevazute la alin. (2), (3) si (4), pentru imobilele care aveau numai alta destinatie decat aceea de locuinta masurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Art. 12. - (1) In situatia imobilelor preluate cu titlu valabil, detinute de stat, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica, daca persoana indreptatita a primit o despagubire, restituirea in natura este conditionata de rambursarea unei sume reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu indicele inflatiei.
(2) Persoana indreptatita poate opta, in situatiile prevazute la alin. (1), in cazul in care despagubirea primita nu a fost corespunzatoare valorii imobilului, pentru completarea in echivalent a despagubirii de la valoarea actualizata cu indicele inflatiei a despagubirii primite pana la valoarea corespunzatoare a imobilului.
(3) Valoarea corespunzatoare pentru constructii se stabileste potrivit prevederilor art. 11 alin. (5), iar cea pentru teren se stabileste potrivit prevederilor art. 11 alin. (6).
(4) Masurile reparatorii prin echivalent pentru situatiile prevazute la alin. (2) se stabilesc prin acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau in actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, in functie de optiunea persoanei indreptatite.
Art. 13. - (1) In cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevazute de prezenta lege sau prin hotarare judecatoreasca sunt aplicabile prevederile privind contractele de inchiriere cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte.
(2) Contractele de inchiriere pentru imobilele restituite in natura, ocupate de misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizatiilor internationale interguvernamentale acreditate in Romania si de personalul strain al acestora, se prelungesc de drept pentru o perioada de 5 ani, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului.
Art. 14. - (1) Daca imobilul prevazut la art. 13 alin. (1) face obiectul unui contract de concesiune, locatie de gestiune, asociere in participatiune sau al unei operatiuni de leasing, persoana indreptatita poate opta pentru restituirea in natura sau pentru masuri reparatorii in echivalent.
(2) In situatia optiunii pentru restituirea in natura persoana indreptatita se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice detinatoare in contractele prevazute la alin. (1), daca aceste contracte au fost incheiate potrivit legii.
Art. 15. - (1) Contractele de inchiriere prevazute la art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 se vor incheia pentru o perioada de 5 ani. In cazul in care chiriasului i se pune la dispozitie o alta locuinta corespunzatoare, acesta este obligat sa elibereze de indata locuinta ocupata.
(2) Neincheierea noului contract de inchiriere in cazul prevazut la art. 9 si 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, cauzata de neintelegerea asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau de pretentia acestuia de restrangere a suprafetei locative pentru persoanele prevazute la art. 32 alin. (1) din aceeasi ordonanta, atrage prelungirea de drept a contractului de inchiriere pana la incheierea noului contract.
(3) Pentru chiriasii persoane fizice din imobilele restituite in natura, precum si pentru cei din locuintele prevazute la art. 26 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, ale caror venituri nete lunare pe membru de familie se situeaza intre venitul mediu net lunar pe economie si dublul acestuia, nivelul maxim al chiriei nu poate depasi 25% din venitul net lunar pe familie. Dispozitiile art. 31 alin. (2) si ale art. 33 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 se aplica in mod corespunzator. In cazul in care chiria astfel calculata este mai mica decat cea calculata potrivit art. 26-30 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, proprietarul este scutit de impozitul pe teren si cladire, de impozitul pe chirie si este exonerat de raspundere pentru obligatiile ce ii revin pe durata contractului de inchiriere respectiv.
(4) Pentru persoanele cu handicap, pentru persoanele prevazute in Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din Decembrie 1989, in Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi si in Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, la efectuarea schimbului obligatoriu prevazut la cap. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 locuinta oferita trebuie sa asigure conditii de folosinta similare celor existente in locuinta detinuta.
(5) Chiriasii ale caror contracte de inchiriere nu s-au reinnoit pentru motivele prevazute la art. 14 alin. (2) lit. a) si b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 au prioritate la acordarea inlesnirilor prevazute de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, precum si a celor prevazute de Legea nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte.
Art. 16. - (1) In situatia imobilelor ocupate de unitati bugetare din invatamant, din sanatate, asezaminte social-culturale sau de institutii publice, sedii ale partidelor politice legal inregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentantele organizatiilor internationale interguvernamentale acreditate in Romania, precum si de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare in vederea continuarii activitatilor de interes public, social-cultural sau obstesc, fostilor proprietari li se acorda masuri reparatorii prin echivalent, in conditiile prezentei legi.
(2) Ministerele de resort, precum si celelalte institutii publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotarare, imobilele care nu vor fi retrocedate in natura si pentru care se acorda masuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1).
(3) In cazul in care imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, fostii proprietari care beneficiaza de masuri reparatorii prin echivalent, in cazurile prevazute la alin. (1), vor fi notificati pentru a opta in viitor pentru restituirea in natura. In aceste cazuri persoanele beneficiare de masuri reparatorii vor restitui sumele primite sau echivalentul bunurilor ori serviciilor, actualizate cu rata inflatiei.
(4) Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplica imobilelor preluate fara titlu valabil.
(5) Litigiile se solutioneaza potrivit dreptului comun, cu celeritate.
Art. 17. - (1) Statul, precum si institutiile publice, unitatile de invatamant sau asezamintele social-culturale, care ocupa imobilul cu contract de inchiriere, au drept de preemtiune la cumpararea acestuia.
(2) Acest drept se poate exercita, sub sanctiunea decaderii, in termen de 90 de zile de la data primirii notificarii privind intentia de vanzare.
(3) Notificarea se face prin executorul judecatoresc, potrivit legii.
(4) Contractele de vanzare-cumparare incheiate cu incalcarea dreptului de preemtiune sunt lovite de nulitate.
Art. 18. - Masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent si in urmatoarele cazuri:
a) persoana indreptatita era asociat la persoana juridica proprietara a imobilelor si a activelor la data preluarii acestora in mod abuziv, cu exceptia cazului in care persoana indreptatita era unic asociat sau persoanele indreptatite asociate erau membri ai aceleiasi familii;
b) imobilul nu mai exista la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cu exceptia imobilelor distruse ca urmare a unor calamitati naturale;
c) imobilul a fost transformat, astfel incat a devenit un imobil nou in raport cu cel preluat, daca partile nu au convenit altfel;
d) imobilul a fost instrainat fostului chirias cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului.
Art. 19. - (1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea in natura, cu obligatia returnarii sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele inflatiei, daca imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul in care persoana indreptatita a optat pentru despagubiri si imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului, care se acopera prin acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau prin actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, in functie de optiunea persoanei fizice sau juridice indreptatite. Daca persoanei indreptatite i s-a stabilit despagubirea potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 si nu a incasat-o, valoarea astfel stabilita i se va acorda in despagubiri banesti, iar diferenta pana la valoarea corespunzatoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau prin actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital, in functie de optiunea acesteia.
(3) In cazul in care valoarea despagubirii nu a fost inca stabilita potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, calculul si plata masurilor reparatorii se vor stabili potrivit alin. (2).
(4) Persoanele indreptatite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum si cele ale caror cereri au fost respinse ori nu au fost solutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere in conditiile prezentei legi.


CAPITOLUL IIIProceduri de restituire


Art. 20. - (1) Imobilele - terenuri si constructii - preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica, vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul in care statul sau o autoritate publica centrala sau locala ori o organizatie cooperatista este actionar sau asociat minoritar al unitatii care detine imobilul, daca valoarea actiunilor sau partilor sociale detinute este mai mare sau egala cu valoarea corespunzatoare a imobilului a carui restituire in natura este ceruta.
(3) In cazul primariilor restituirea in natura sau prin echivalent catre persoana indreptatita se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti.
(4) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1) si (2), in cazul bunurilor detinute de o organizatie cooperatista, persoana indreptatita poate opta si pentru masuri reparatorii prin echivalent constand in compensare cu alte bunuri ori servicii sau despagubiri banesti.
Art. 21. - (1) Persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face cate o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei indreptatite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum si valoarea estimata a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicata prin executorul judecatoresc de pe langa judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala se afla imobilul solicitat sau in a carei circumscriptie isi are sediul persoana juridica detinatoare a imobilului. Executorul judecatoresc va inregistra notificarea si o va comunica persoanei notificate in termen de 7 zile de la data inregistrarii.
(4) Notificarea inregistrata face dovada deplina in fata oricaror autoritati, persoane fizice sau juridice, a respectarii termenului prevazut la alin. (1), chiar daca a fost adresata altei unitati decat cea care detine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Art. 22. - Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si, in cazul mostenitorilor, cele care atesta aceasta calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o data cu aceasta sau in termen de cel mult 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 23. - (1) In termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura.
(2) Persoana indreptatita are dreptul sa sustina in fata organelor de conducere ale unitatii detinatoare cererea de restituire in natura. In acest scop ea va fi invitata in scris, in timp util, sa ia parte la lucrarile organului de conducere al unitatii detinatoare.
(3) Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata se comunica persoanei indreptatite in termen de cel mult 10 zile de la data adoptarii.
(4) Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
(5) Decizia sau, dupa caz, dispozitia prevazuta la alin. (4) trebuie pusa in executare in termen de 3 ani de la data primirii ei de catre persoana indreptatita.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile si dispozitiilor emise de primari potrivit art. 20 alin. (3).
Art. 24. - (1) Daca restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, detinatorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 23 alin. (1) sa faca persoanei indreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
(2) In cazul imobilelor cu destinatia de locuinte, daca restituirea in natura nu este posibila, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despagubiri banesti. Persoana indreptatita poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
(3) In termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana indreptatita este obligata sa raspunda in scris daca accepta sau refuza oferta. Lipsa raspunsului scris echivaleaza cu neacceptarea ofertei.
(4) Daca oferta acceptata consta in bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (4).
(5) Daca oferta acceptata consta in bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun in materie, dupa caz.
(6) Daca oferta acceptata consta in titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau, dupa caz, in actiuni, persoana indreptatita va urma procedura prevazuta la cap. IV.
(7) Daca oferta este refuzata potrivit alin. (3), persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1) in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
(8) Competenta de solutionare revine sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul unitatii detinatoare. Hotararea tribunalului este supusa cailor legale de atac.
Art. 25. - (1) Dispozitiile art. 23 sunt aplicabile si in situatia in care persoana juridica notificata detine numai in parte bunurile imobile solicitate. In aceasta situatie persoana juridica detinatoare va emite decizia motivata de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o detine.
(2) Persoana juridica notificata va comunica persoanei indreptatite toate datele privind persoana fizica sau juridica detinatoare a celeilalte parti din imobilul solicitat. Totodata va anexa la comunicare si copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, dupa caz, de administrare. In cazul in care nu detine aceste date persoana juridica notificata va comunica acest fapt persoanei indreptatite.
(3) Comunicarea prevazuta la alin. (2) si, dupa caz, actele anexate vor fi transmise persoanei indreptatite prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
(4) Termenul de 6 luni prevazut la art. 21 alin. (1) curge in acest caz de la data primirii comunicarii prevazute la alin. (3).
(5) Dispozitiile alin. (2), (3) si (4) se aplica in mod corespunzator si in cazul in care unitatea notificata nu detine nici macar in parte imobilul solicitat, dar comunica persoanei indreptatite datele de identificare a unitatii detinatoare.
(6) Dispozitiile art. 24 se aplica in mod corespunzator.
Art. 26. - (1) In cazul in care persoana indreptatita nu cunoaste detinatorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primariei in a carei raza se afla imobilul, respectiv Primariei Municipiului Bucuresti. Termenul de 6 luni prevazut la art. 21 alin. (1) curge, dupa caz, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicarii prevazute la art. 25 alin. (3).
(2) In termen de 30 de zile primaria notificata este obligata sa identifice unitatea detinatoare si sa comunice persoanei indreptatite elementele de identificare a acesteia.
(3) In cazul in care unitatea detinatoare nu a fost identificata, persoana indreptatita poate chema in judecata statul, prin Ministerul Finantelor Publice, in termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevazut la alin. (1), daca nu a primit comunicarea din partea primariei, sau de la data comunicarii, solicitand restituirea in natura sau, dupa caz, masuri reparatorii prin echivalent in formele prevazute de prezenta lege.
Art. 27. - (1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, constand in bunuri ori servicii, actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital sau titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, corespunzatoare valorii imobilelor solicitate.
(2) Notificarea prin care se solicita restituirea potrivit alin. (1) se adreseaza institutiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (fostul Fond al Proprietatii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administratiei publice locale - in a carei raza este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
(3) In situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, instrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana indreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz masurile reparatorii in echivalent sunt cele prevazute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei indreptatite.
(4) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost detinute de o organizatie cooperatista si au fost instrainate de aceasta cu respectarea legii, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii in echivalent constand in bunuri ori servicii sau despagubiri banesti. Notificarea se adreseaza organizatiei cooperatiste care a detinut imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
Art. 28. - (1) In termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei indreptatite organele de conducere ale institutiei publice implicate in privatizare, prevazuta la art. 27 alin. (2), respectiv ale organizatiei cooperatiste prevazute la art. 27 alin. (4), vor stabili prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata valoarea si modalitatea masurilor reparatorii corespunzatoare convenite prin negociere.
(2) Termenul de 60 de zile prevazut la alin. (1) poate fi prelungit numai la cererea persoanei indreptatite, in vederea completarii dovezilor necesare, sau in caz de imposibilitate a prezentarii persoanei indreptatite, dovedita cu inscrisuri. Prelungirea termenului in vederea completarii dovezilor necesare nu poate depasi 18 luni de la data inregistrarii notificarii, sub sanctiunea solutionarii cererii pe baza actelor doveditoare existente la dosar.
Art. 29. - Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata a organului de conducere al institutiei publice implicate in privatizare, respectiv al organizatiei cooperatiste, se va emite pe baza avizului organelor teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice si se va comunica persoanei indreptatite in termen de 15 zile de la data adoptarii. Dispozitiile art. 23 alin. (4) se aplica in mod corespunzator. Organele teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice vor emite avizul, cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de prezenta lege.
Art. 30. - (1) In termen de 6 luni de la primirea deciziei sau, dupa caz, a dispozitiei motivate care confera dreptul de a primi titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare persoana indreptatita este obligata sa solicite Ministerului Finantelor Publice eliberarea acestor titluri, sub sanctiunea diminuarii valorii stabilite cu 10% in caz de intarziere.
(2) In termen de 3 luni de la primirea cererii persoanei indreptatite Ministerul Finantelor Publice este obligat sa elibereze titlurile de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, garantate de stat, sub sanctiunea platii unor penalitati de intarziere de 0,1% pe zi din valoarea sumei totale.
Art. 31. - (1) Daca in termenul stabilit la art. 28 alin. (1) nu s-a convenit asupra valorii corespunzatoare si asupra modalitatilor de acordare a masurilor reparatorii, se va incheia un proces-verbal de divergenta.
(2) In termen de 6 luni de la data procesului-verbal de divergenta persoana indreptatita se poate adresa sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul persoanei juridice cu care este in litigiu, sub sanctiunea pierderii dreptului la masurile reparatorii prevazute de prezenta lege.
(3) Cererea se va judeca cu celeritate. La primirea cererii se va fixa un prim termen cu citarea partilor in camera de consiliu, la care se va dispune efectuarea unei expertize avand ca obiect stabilirea valorii corespunzatoare a imobilului in vederea acordarii masurilor reparatorii prin echivalent si se va desemna un expert tehnic sau contabil, dupa caz. Valoarea corespunzatoare a imobilului va fi stabilita numai pe baza de expertiza, care va tine seama si de sarcinile bunului, atat la preluare, cat si la restituire.
(4) Daca persoana indreptatita opteaza prin cerere pentru titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, va fi citat in cauza si Ministerul Finantelor Publice.
(5) Hotararea tribunalului este supusa cailor legale de atac.
(6) In cazul in care persoana indreptatita a optat in cererea adresata justitiei pentru actiuni, prin hotarare judecatoreasca instanta va constata valoarea corespunzatoare stabilita prin expertiza si va obliga institutia publica implicata in privatizare sa emita o decizie sau, dupa caz, o dispozitie motivata in temeiul careia persoana indreptatita va primi actiuni.
(7) Daca persoana indreptatita a optat in cerere pentru titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, prin hotarare judecatoreasca instanta va constata valoarea corespunzatoare stabilita prin expertiza si va obliga Ministerul Finantelor Publice sa emita titlurile respective.
Art. 32. - (1) Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice nationalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la masuri reparatorii constand in actiuni acordate cu precadere la societatea comerciala care a preluat patrimoniul persoanei juridice nationalizate sau cu prioritate la o alta societate comerciala tranzactionata pe piata de capital.
(2) De prevederile alin. (1) nu beneficiaza persoanele fizice sau juridice care au primit despagubiri pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in conditiile art. 5.
(3) Actiunile se vor acorda, la cererea persoanei indreptatite, de catre institutia publica implicata in privatizarea societatii comerciale mentionate la alin. (1).
(4) Recalcularea valorii actiunilor se face de catre institutia publica implicata in privatizare in baza valorii activului net din ultimul bilant contabil, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, sau inregistrat la registrul comertului inaintea nationalizarii, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Nationala a Romaniei si a indicelui inflatiei stabilit de Institutul National de Statistica si Studii Economice.
(5) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Banca Nationala a Romaniei va stabili coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(6) In termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei indreptatite sau in termenul prelungit conform art. 28 institutia publica implicata in privatizare va stabili prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata valoarea recalculata a actiunilor.
(7) Daca persoana indreptatita solicita actiuni, institutia publica implicata in privatizare va stabili in urma negocierii, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, societatile comerciale si numarul de actiuni corespunzatoare valorii recalculate.
(8) Persoana indreptatita poate negocia cu institutia publica implicata in privatizare si alte forme de masuri reparatorii in echivalent.
Art. 33. - (1) In situatia imobilelor pentru care la art. 10 si 11 a fost stabilita restituirea in echivalent persoana indreptatita adreseaza notificarea prevazuta la art. 21 alin. (1) primariei in a carei raza s-a aflat imobilul, respectiv Primariei Municipiului Bucuresti.
(2) Masurile reparatorii in echivalent se stabilesc prin dispozitie motivata a primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, dat in urma verificarii conditiilor de fond si de forma prevazute de prezenta lege.
(3) Dispozitiile art. 21-26 se aplica in mod corespunzator.


CAPITOLUL IV
Masuri reparatorii prin echivalent sub forma
de titluri de valoare nominala sau de actiuni


Art. 34. - (1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Ministerul Finantelor Publice Publice va elabora norme metodologice privind emiterea, inregistrarea si utilizarea titlurilor de valoare nominala.
(2) Titlurile de valoare nominala emise de Ministerul Finantelor Publice conform art. 30 alin. (2) pot circula pe piata si pot fi folosite exclusiv in procesul de privatizare.
(3) Institutiile publice implicate in privatizare, precum si Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (fostul Fond al Proprietatii de Stat) sunt obligate sa primeasca in plata titlurile de valoare nominala prevazute la alin. (2) pentru cumpararea de actiuni si active ale societatilor comerciale in curs de privatizare.
(4) Termenul de valorificare a titlurilor de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare este de cel mult 7 ani de la data emisiunii titlului, la valoarea actualizata in raport cu indicele inflatiei.
Art. 35. - (1) In cazul in care masurile reparatorii in echivalent se fac prin actiuni persoana indreptatita se adreseaza uneia dintre institutiile publice implicate in privatizare, prevazute la art. 27 alin. (2), cu o cerere, in termen de 60 de zile de la primirea deciziei sau, dupa caz, a dispozitiei motivate.
(2) Institutia publica implicata in privatizare este obligata ca in termen de 60 de zile de la data primirii cererii sa invite persoana indreptatita pentru a negocia masurile reparatorii in echivalent.


CAPITOLUL V
Masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despagubiri banesti


Art. 36. - (1) Despagubirile banesti se acorda conform prevederilor prezentului capitol.
(2) Notificarile prin care persoana indreptatita solicita acordarea de despagubiri banesti sau opteaza pentru despagubiri banesti se adreseaza prefecturii in a carei raza se afla ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, in termenul si in conditiile reglementate de art. 21.
(3) In cazul in care persoana indreptatita a solicitat restituirea in natura, dar aceasta nu a fost aprobata sau nu este posibila, potrivit legii, unitatea detinatoare sau, dupa caz, primaria va transmite decizia, respectiv dispozitia privind oferta de acordare a despagubirilor banesti, prefecturii in a carei raza acestea isi au sediul, in termen de 60 de zile de la primirea notificarii. Daca valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiza, se va anexa si o copie de pe expertiza, iar daca oferta nu a fost acceptata si persoana indreptatita s-a adresat instantei, se va face aceasta mentiune.
(4) In cazul in care nu s-a efectuat o expertiza pentru stabilirea valorii imobilului, decizia sau, dupa caz, dispozitia mentionata la alin. (2) va cuprinde in mod obligatoriu valoarea estimativa a acestuia.
Art. 37. - Dupa centralizarea notificarilor si a ofertelor de acordare a despagubirilor banesti prefecturile vor transmite centralizatoarele, impreuna cu materialele primite, Ministerului Finantelor Publice.
Art. 38. - Pentru evaluarea despagubirilor banesti care urmeaza sa fie acordate persoanelor indreptatite, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministeriala formata din 2-3 reprezentanti ai Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Administratiei Publice.
Art. 39. - Secretariatul comisiei interministeriale se asigura de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.nda;co
Art. 40. - Pe baza evaluarii despagubirilor banesti, in termen de un an de la expirarea termenului de 6 luni prevazut de lege pentru depunerea notificarilor, prin lege speciala se vor reglementa modalitatile, cuantumul si procedurile de acordare a despagubirilor banesti, care pot fi plafonate.


CAPITOLUL VI
Dispozitii tranzitorii si finale


Art. 41. - Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, administrativa, civila sau penala.
Art. 42. - (1) Distrugerile si degradarile cauzate imobilelor care fac obiectul prezentei legi dupa intrarea in vigoare a acesteia si pana in momentul predarii efective catre persoana indreptatita cad in sarcina detinatorului imobilului.
(2) Detinatorul imobilului, in prezenta persoanei indreptatite, va incheia un proces-verbal privind starea de fapt a imobilului, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.
(3) In cazul nerespectarii de catre detinatorul imobilului a termenului prevazut la alin. (2), persoana indreptatita se poate adresa executorului judecatoresc, care va intocmi procesul-verbal privind situatia reala a imobilului.
(4) In vederea recuperarii cheltuielilor suportate de persoana indreptatita pentru intocmirea procesului-verbal privind situatia de fapt a imobilului prin executorul judecatoresc copia legalizata de pe procesul-verbal constituie titlu executoriu impotriva detinatorului imobilului.
Art. 43. - (1) Imobilele care in urma procedurilor prevazute la cap. III nu se restituie persoanelor indreptatite raman in administrarea detinatorilor actuali.
(2) Imobilele cu alta destinatie decat cea de locuinta, prevazute la alin. (1), se pot instraina potrivit legislatiei in vigoare. Detinatorii cu titlu valabil la data intrarii in vigoare a prezentei legi au drept de preemtiune.
(3) Imobilele cu destinatia de locuinte, prevazute la alin. (1), pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune.
(4) Sumele incasate ca urmare a vanzarii imobilelor prevazute la alin. (3) vor alimenta fondul prevazut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Art. 44. - (1) Chiriasii carora, in temeiul prevederilor art. 9 alin. 1-4 din Legea nr. 112/1995, li s-au vandut, cu respectarea prevederilor acestei legi, apartamentele in care locuiau au dreptul sa le instraineze sub orice forma inainte de implinirea termenului de 10 ani de la data cumpararii numai persoanei indreptatite, fost proprietar al acelei locuinte.
(2) Pretul vanzarii nu poate fi mai mare decat valoarea actualizata a pretului platit de chirias la cumpararea locuintei in baza Legii nr. 112/1995, cu exceptia situatiilor cand partile convin altfel.
(3) In termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana indreptatita trebuie sa notifice chiriasului dobanditor intentia de a cumpara locuinta si adresa unde poate fi gasita.
(4) Persoana indreptatita care a primit despagubiri banesti pentru imobil este obligata sa restituie statului, daca este cazul, diferenta dintre valoarea despagubirilor primite si pretul de cumparare platit fostului chirias, actualizate.
Art. 45. - (1) Persoanele carora li s-a restituit in natura un imobil cu destinatia de locuinta si care detin cu chirie in aceeasi localitate o locuinta din fondul locativ de stat sunt obligate sa puna la dispozitie primariei aceasta locuinta la data mutarii efective in imobilul restituit. Locuintele din fondul locativ de stat eliberate se constituie intr-un fond locativ special destinat chiriasilor din imobilele restituite fostilor proprietari.
(2) Familiilor cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap li se vor asigura locuinte sociale construite dintr-un fond constituit in cota de 2% din sumele obtinute din privatizare si care va fi prevazut anual in legea bugetului de stat.
Art. 46. - (1) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu bunacredinta.
(3) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobilele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b), sunt lovite de nulitate absoluta, buna-credinta neputand fi invocata in aceste cazuri.
(4) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.
(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 47. - (1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si in cazul actiunilor in curs de judecata, persoana indreptatita putand alege calea acestei legi, renuntand la judecarea cauzei sau solicitand suspendarea cauzei.
(2) In cazul actiunilor formulate potrivit art. 46 si 48, procedura de restituire inceputa in temeiul prezentei legi este suspendata pana la solutionarea acelor actiuni prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. Persoana indreptatita va instiinta de indata persoana notificata, potrivit art. 21 alin. (1).
(3) In cazul in care persoanei indreptatite i s-a respins, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, actiunea privind restituirea in natura a bunului solicitat, termenul de notificare prevazut la art. 21 alin. (1) curge de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.
Art. 48. - Persoanele indreptatite, precum si persoanele vatamate intr-un drept al lor, carora pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, actiunile avand ca obiect bunuri preluate in mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura solutiilor pronuntate, masuri reparatorii in natura sau prin echivalent, in conditiile prezentei legi.
Art. 49. - (1) Chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile.
(2) In cazul in care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligatia de despagubire prevazuta la alin. (1) revine persoanei indreptatite.
(3) In cazul in care imobilul care se restituie a fost preluat fara titlu valabil, obligatia de despagubire revine statului sau unitatii detinatoare.
(4) Valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste pe baza de expertiza.
(5) Prin imbunatatiri, in sensul prezentei legi, se intelege cheltuielile necesare si utile. Cuantumul despagubirilor se stabileste la valoarea actualizata a cheltuielilor, scazandu-se gradul de uzura al imbunatatirilor, in raport cu durata de viata normala a acestora, care se suporta de chiriasi.
Art. 50. - Secretarii unitatilor administrativ-teritoriale vor lua masuri pentru conservarea tuturor dosarelor constituite de comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995, vor elibera, la cerere, copii de pe actele existente la dosar si vor da relatiile solicitate de persoanele indreptatite.
Art. 51. - Cererile sau actiunile in justitie, precum si transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi si de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.
Art. 52. - La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispozitii contrare.


Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 14 noiembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 )


CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Persoanelor fizice si persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si pentru terenurile forestiere, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificata si completata prin Legea nr. 169/1997 si republicata*), li se stabileste dreptul de proprietate în conditiile prevazute de prezenta lege.
__________
*) Legea nr. 18/1991 a fost republicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.

Art. 2. - (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere.
(2) Drepturile dobandite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinte de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, raman valabile fara nici o alta confirmare.

Art. 3. - (1) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevazute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, pentru diferenta dintre suprafata de 10 ha de familie si cea adusa în cooperativa agricola de productie sau preluata în orice mod de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, se face integral în localitatile în care exista suprafete de teren agricol constituite ca rezerva la dispozitia comisiei, potrivit art. 18 din aceeasi lege.
(2) În cazul în care în localitate nu exista suprafete de teren agricol pentru a satisface integral cererile, în conditiile alin. (1), reconstituirea dreptului de proprietate se va face si din suprafetele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, a orasului sau a municipiului, conform art. 49 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si, dupa caz, în situatiile în care prin hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile se constata nulitatea absoluta a unor titluri de proprietate, din terenurile agricole care trec în proprietatea privata a statului în baza unor astfel de hotarari.
(3) În situatia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în conditiile alin. (2), se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocedat.
(4) Despagubirile se vor acorda începand cu suprafetele cele mai mici care nu pot fi retrocedate.

Art. 4. - (1) Pentru terenurile din extravilanul localitatilor, foste proprietati ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv si se gasesc incluse în diverse amenajari hidrotehnice, de hidroamelioratii sau de alta natura, se restituie, în conditiile legii, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora suprafete echivalente constituite din rezerva existenta la comisiile locale, iar în situatia în care aceste suprafete sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeasi localitate. În localitatile în care compensarea nu este posibila se vor acorda despagubiri fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, în conditiile legii.
(2) În cazul în care lucrarile pentru care suprafata de teren a fost expropriata nu au fost executate sau se afla în stadiu de proiect, suprafata preluata se restituie, la cerere, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora.


Art. 5. - În cazul persoanelor fizice prevazute la art. 9 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafetei de teren agricol de pana la 10 ha de familie si li s-a aplicat cota de reducere potrivit legii, iar aceasta cota a depasit procentul de 5%, la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceasta cota li se aplica, în mod corespunzator, dispozitiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.
Art. 6. - (1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti si municipale si cele judetene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege.
(2) Dispozitiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum si dispozitiile procedurale prevazute la art. 51-59 din aceeasi lege se aplica în mod corespunzator la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit prezentei legi.
(3) În situatia în care anumite suprafete sunt revendicate de doi cetateni, dintre care unul este fostul proprietar, caruia i s-a preluat terenul prin masurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953-1959, si cel de al doilea, persoana careia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natura ambilor solicitanti. În cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natura terenul persoanei care detine actele de proprietate, iar cei care au fost împroprietariti cu asemenea terenuri vor fi despagubiti în conditiile legii.

Art. 7. - (1) Pentru terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform art. 3, 5 si 23 din prezenta lege, se va emite un titlu de proprietate suplimentar, daca persoanele în cauza au deja un titlu emis în conditiile Legii fondului funciar nr. 18/1991.
(2) În cazul în care unor asemenea persoane nu li s-a emis înca nici un titlu de proprietate, se va emite un singur titlu de proprietate pentru întreaga suprafata rezultata atat din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991*), nemodificata, cat si din aplicarea prevederilor prezentei legi.
(3) Dispozitiile art. 13 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, raman aplicabile.
__________
*) Legea nr. 18/1991 a fost publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991.


CAPITOLUL II
Retrocedarea terenurilor agricole

Art. 8. - Persoanelor fizice carora li s-a stabilit calitatea de actionar la societatile comerciale pe actiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificata, li se restituie în natura suprafete cu destinatie agricola sau piscicola de aceeasi calitate, pe baza documentelor care atesta fosta proprietate, în perimetrul acestor societati. Atribuirea efectiva a terenurilor se face în zona colinara pe vechile amplasamente, iar în zonele de campie pe vechile amplasamente daca nu sunt afectate exploatatiile agricole, proprietate publica si privata a statului, în unitatea lor.

Art. 9. - (1) Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele si statiunile de cercetare, destinate cercetarii si producerii de seminte, de material saditor din categorii biologice superioare si de animale de rasa, apartin domeniului public si raman în administrarea acestora.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si terenurilor proprietate de stat folosite la data intrarii în vigoare a prezentei legi de unitatile de învatamant cu profil agricol sau silvic si care trec în administrarea acestora.
(3) Terenurile agricole proprietate de stat, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Romane, universitatilor si institutiilor de învatamant superior cu profil agricol, trec în proprietatea acestora.


Art. 10. - Persoanelor fizice carora li s-au stabilit drepturi de creanta la institutele si statiunile de cercetare si productie agricola, precum si la regiile autonome cu profil agricol sau la societatile nationale cu profil agricol, potrivit prevederilor Legii nr. 46/1992, li se restituie suprafetele de teren agricol.

Art. 11. - În toate cazurile societatile comerciale, institutele, statiunile de cercetare si productie agricola, precum si regiile autonome si societatile nationale cu profil agricol vor achita, în mod obligatoriu, drepturile în natura sau de creanta stabilite si prevazute în Legea nr. 48/1994.

Art. 12. - (1) Consiliile comunale, orasenesti sau municipale din unitatile administrativ-teritoriale pe care se afla terenurile, împreuna cu oficiile de cadastru agricol si organizarea teritoriului vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere de constructii, sau în sole situate în imediata apropiere a localitatilor, asigurandu-se accesul la lucrarile de hidroamelioratii, acolo unde ele exista.
(2) În cazul în care pe suprafetele retrocedate sunt amplasate lucrari de hidroamelioratii, proprietarii pusi în posesie sunt obligati sa asigure accesul si folosinta comuna pentru toti proprietarii, la întreaga capacitate a acestora.
(3) Persoanele fizice si persoanele juridice, care au dreptul de acces si de folosinta comuna la lucrarile si instalatiile de hidroamelioratii, sunt obligate sa exercite aceste drepturi cu buna-credinta, sa nu afecteze starea de folosinta normala si sa contribuie, proportional, la întretinerea si reparatia acestor lucrari si instalatii. Toti utilizatorii raspund solidar pentru daunele de orice fel aduse lucrarilor si instalatiilor în toate cazurile în care raspunderea nu poate fi individualizata.
(4) Procesul-verbal de delimitare, împreuna cu hotararea consiliului local vor fi supuse validarii comisiei judetene, care este obligata sa se pronunte în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.
(5) Hotararea comisiei judetene si, respectiv, procesul-verbal de delimitare si planul de situatie vor fi transmise societatilor comerciale, institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricola, regiilor autonome si societatilor nationale cu profil agricol, precum si comisiilor locale, pentru a fi luate în considerare la întocmirea documentatiei necesare la stabilirea amplasamentelor potrivit legii, la punerea în posesie a titularilor, precum si la eliberarea titlurilor de proprietate.
(6) Împotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria în a carei raza teritoriala este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(7) Operatiunile prevazute la alin. (5), inclusiv emiterea titlurilor de proprietate, se vor efectua în termen de un an de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.


Art. 13. - Prefectul, în calitatea sa de presedinte al comisiei judetene, va întocmi si va înainta lunar Departamentului pentru Administratie Publica Locala un raport privind situatia aplicarii prevederilor legii, cu propuneri de masuri, inclusiv de atragere a raspunderii pentru primarii care împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate în termenele si în conditiile stabilite de lege.


Art. 14. - (1) Persoanelor fizice care au încheiat contracte de locatiune, în conditiile prevazute la art. 25 din Legea arendarii nr. 16/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, li se restituie în natura suprafetele de teren agricol prevazute în acele contracte.
(2) Dispozitiile art. 12 din prezenta lege se aplica în mod corespunzator.

Art. 15. - (1) Persoanelor fizice prevazute la art. 37 si 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, carora li s-a stabilit calitatea de actionar, persoanelor fizice carora li s-au stabilit drepturi la institutele si statiunile de cercetare si productie agricola, la regiile autonome si la societatile nationale cu profil agricol, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/1992, precum si persoanelor fizice care au calitatea de locator, conform art. 25 din Legea arendarii nr. 16/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole si pentru diferenta dintre suprafata de 10 ha si cea avuta în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.
(2) Persoanelor prevazute la alin. (1) li se aplica dispozitiile art. 8 din prezenta lege, numai daca li s-a reconstituit prin hotarare a comisiei judetene dreptul de proprietate pentru diferenta de peste 10 ha de proprietar deposedat, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

Art. 16. - (1) Persoanelor prevazute la art. 39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, ale caror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 si al oricaror acte normative de expropriere, sau, dupa caz, mostenitorilor acestora li se reconstituie dreptul de proprietate în natura, în limita suprafetei de teren trecute în proprietatea statului, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafetele de teren aflate în patrimoniul societatilor comerciale pe actiuni cu profil agricol sau al altor societati comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole ori, dupa caz, aflate în administrarea regiilor autonome si a societatilor nationale cu profil agricol, care îsi au sediul în localitatea sau în localitatile în care s-a aflat terenul agricol trecut în proprietatea statului.
(2) În cazul în care terenurile agricole care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate se afla în administrarea institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricola, restituirea în natura se face din suprafetele de teren agricol care vor fi delimitate pentru productie din terenurile proprietate privata a statului, prin hotarare a Guvernului.

Art. 17. - În toate cazurile în care în patrimoniul unitatilor prevazute la art. 15 si 16 din prezenta lege nu exista suprafete de teren agricol pentru restituirea integrala a proprietatii, se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocedata.

Art. 18. - (1) Terenurile agricole aflate în patrimoniul societatilor comerciale cu profil agricol si în administrarea regiilor autonome si a societatilor nationale cu profil agricol, dupa restituirea în natura în conformitate cu dispozitiile art. 8 si ale art. 14-16 din prezenta lege, raman proprietate privata a statului.
(2) Terenurile agricole prevazute la alin. (1) raman în continuare în exploatarea societatilor comerciale pe actiuni si a regiilor autonome si societatilor nationale cu profil agricol în patrimoniul carora se afla si se evidentiaza ca atare în cadastrul agricol.

Art. 19. - Creantele actionarilor si locatorilor, ce urmeaza a fi încasate în baza Legii nr. 46/1992 si a Legii nr. 48/1994, se platesc si din veniturile realizate de acele societati sau din fonduri speciale create în urma privatizarii societatilor comerciale agricole. Valoarea ramasa a investitiilor facute pe terenurile restituite actionarilor sau locatorilor, precum si altor persoane îndreptatite, în conformitate cu prezenta lege, se recupereaza de la acestia într-o perioada de maximum 10 ani.

Art. 20. - Prin lege speciala se stabilesc, pentru terenurile agricole ce constituie proprietate privata a statului, modalitatile de atribuire în folosinta ori în proprietatea familiilor tinere, specialistilor care lucreaza în agricultura din mediul rural, personalului didactic, veteranilor de razboi, prevazuti la art. V din Legea nr. 169/1997, sau altor categorii de persoane îndreptatite, potrivit legii, precum si familiilor fara pamant.

Art. 21. - Regimul juridic al terenurilor agricole, prevazut la art. 18 din prezenta lege, este aplicabil si societatilor comerciale care se constituie prin reorganizarea unor institute si statiuni de cercetare si productie agricola sau societatilor nationale care se constituie prin reorganizarea unor regii autonome cu profil agricol.

Art. 22. - Reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie si eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice prevazute la art. 8, art. 10 si art. 14-16 din prezenta lege, se fac de catre comisiile locale si comisiile judetene, în conformitate si în conditiile prevazute la art. 12 si la art. 51-59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, în regulamentul de aplicare, precum si cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Art. 23. - (1) Organele reprezentative ale unitatilor de cult, constituite pana la intrarea în vigoare a prezentei legi, dobandesc prin reconstituire suprafete de teren agricol din fondul bisericesc al cultului caruia îi apartin, astfel:
a) centre eparhiale, pana la 100 ha;
b) protoierii, pana la 50 ha;
c) manastiri si schituri, pana la 50 ha;
d) parohii si filii, pana la 10 ha.
(2) Pentru persoanele juridice, unitati de cult recunoscute de lege, din mediul rural si din mediul urban, prevazute la alin. (1), sunt si raman aplicabile, de asemenea, dispozitiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.
(3) Liceelor cu profil agricol sau silvic si institutiilor publice de ocrotire a copiilor, care nu au primit teren agricol pana la data intrarii în vigoare a prezentei legi, li se restituie suprafetele de teren pe care le-au avut în proprietate.
(4) În conditiile prezentei legi unitatile de învatamant preuniversitar dobandesc, prin reconstituire, suprafete de teren agricol în limita celor pe care le-au avut în proprietate. Unitatilor de învatamant preuniversitar care nu au detinut în proprietate terenuri agricole li se atribuie în folosinta suprafete de teren agricol pana la 5 ha, din rezerva consiliilor locale.


CAPITOLUL III
Retrocedarea terenurilor forestiere

Art. 24. - (1) Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenta dintre suprafata de un hectar de proprietar deposedat si cea avuta în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat, persoanelor fizice sau, dupa caz, mostenitorilor care au formulat cereri conform art. 45 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, se face pe vechile amplasamente.
(2) Se excepteaza de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente urmatoarele terenuri forestiere:
a) terenurile atribuite fostilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, nemodificata, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie;
b) terenurile pe care se afla sau sunt în curs de realizare constructii sau amenajari silvice, drumuri forestiere ori alte amenajari sau instalatii ori alte mijloace fixe;
c) terenurile pe care sunt instalate culturi forestiere experimentale, de lunga durata, aflate sub observatia Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice;
d) rezervatiile forestiere de seminte de importanta deosebita, plantaje, plantatii-mama de butasi si arboreturile surse de seminte din specii valoroase, înscrise în catalogul national al materialelor de reproducere admise în culturile silvice;
e) rezervatiile stiintifice, padurile - monumente ale naturii si alte arii strict protejate, constituite si declarate astfel potrivit legii;
f) padurile cu rol de protectie deosebita antierozionala si hidrologica;
g) terenurile defrisate total sau partial dupa data de 1 ianuarie 1990.
(3) Pentru cazurile prevazute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente.
(4) Unitatile si subunitatile silvice din subordinea Regiei Nationale a Padurilor, precum si ceilalti detinatori actuali ai terenurilor forestiere solicitate de fostii proprietari sau de mostenitorii lor vor delimita si vor pune la dispozitie comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafetele de teren pentru care s-a reconstituit si s-a validat dreptul de proprietate, pe categorii de detinatori prevazute în prezenta lege, în conditiile reglementate la alin. (1)-(3). Trecerea efectiva a terenurilor în proprietatea privata se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.
(5) Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului va lua masuri ca fiecare ocol silvic sa delimiteze perimetrele cu terenuri ce vor constitui proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice de celelalte suprafete de terenuri.

Art. 25. - (1) Reconstituirea dreptului de proprietate si punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum si eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale si, respectiv, comisiile judetene, în conditiile si cu procedura stabilite în Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, în Regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 131/1991, republicat*), si conform prezentei legi.
__________
*) Regulamentul a fost republicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 7 din 19 ianuarie 1993.

(2) Gospodarirea si exploatarea terenurilor forestiere, atribuite în conditiile art. 24 din prezenta lege, se fac în regim silvic, potrivit legii.
(3) Pentru persoanele prevazute la art. 24 alin. (1) din prezenta lege se va emite un titlu de proprietate suplimentar. Daca nu a fost emis înca un titlu de proprietate pentru suprafata de teren forestier de pana la un hectar de autor, se va emite un singur titlu pentru întreaga suprafata rezultata din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si a prezentei legi.
(4) Dispozitiile art. 13 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si dispozitiile art. 6 din prezenta lege sunt si raman aplicabile.

Art. 26. - (1) Fostilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, composesorate, obsti de mosneni în devalmasie, obsti razesesti nedivizate, paduri graniceresti si alte forme asociative asimilate acestora, precum si mostenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mentiunea la titular: ``composesorat``, ``obste de mosneni``, ``obste de razesi``, ``paduri graniceresti``, alte asociatii si cu denumirea localitatii respective.
(2) Suprafata restituita formelor asociative nu poate depasi suprafata rezultata din aplicarea reformei agrare din anul 1921.
(3) Titlul de proprietate va fi însotit de o schita de amplasament a suprafetei de teren forestier care a apartinut composesoratului, obstii de mosneni, obstii de razesi etc., ce urmeaza a fi restituit, si de o anexa cuprinzand numele, prenumele si, cand este cazul, cota-parte ce i se cuvine fiecareia dintre persoanele prevazute la alin. (1), pe baza actelor care le atesta aceasta calitate si în limitele prevazute în aceste acte.
(4) Reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie si eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale, respectiv comisiile judetene, în a caror raza teritoriala sunt situate terenurile, potrivit dispozitiilor prezentei legi.

Art. 27. - Exploatarea terenurilor forestiere prevazute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislatia statului roman în perioada anilor 1921-1940.


Art. 28. - (1) În vederea organizarii exploatarii terenurilor forestiere prevazute la art. 26 din prezenta lege si a determinarii responsabilitatilor cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptatite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative initiale de composesorat, paduri graniceresti, devalmasie de mosneni, obsti nedivizate de razesi etc.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecatoriei în a carei raza teritoriala sunt situate terenurile, pe baza certificarii dreptului de proprietate sau de mostenire de catre comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare si de exploatare a terenurilor forestiere.
(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecatoriei, o data cu cererea si cu certificatul eliberat de comisia locala, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în conditiile legii, drepturile si obligatiile membrilor, raspunderi, sanctiuni, modul de dizolvare, precum si alte prevederi specifice.
(4) Prin hotarare judecatoreasca formele asociative de exploatare în comun, constituite în conditiile si cu respectarea regimului silvic prevazut de lege, dobandesc calitatea de persoana juridica. Hotararea judecatoreasca va fi înscrisa într-un registru special tinut de judecatorie.
(5) Suprafetele forestiere aflate în proprietate comuna, conform naturii acestora, raman în proprietate indiviza pe toata durata existentei lor.

Art. 29. - (1) În aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere si eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, manastirii, institutiei de învatamant, indiferent de forma acesteia, în limita suprafetelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 30 ha, indiferent daca terenurile sunt situate pe raza mai multor localitati.
(2) Centrele eparhiale, parohiile, schiturile, manastirile, constituite pana la data intrarii în vigoare a prezentei legi, dobandesc, prin reconstituire, suprafete pana la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului caruia îi apartin, recunoscut de lege, daca acesta a avut în proprietate terenuri forestiere în judetul în care a fost constituita parohia, schitul sau manastirea.
(3) Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depasi, cumulat, suprafata avuta în proprietate de fondul bisericesc în judetul în care s-a constituit parohia, schitul sau manastirea care depune cerere pentru reconstituire.
(4) Comunele, orasele si municipiile, care au detinut în proprietate terenuri cu vegetatie forestiera, paduri, zavoaie, tufarisuri, fanete si pasuni împadurite, redobandesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atesta suprafetele solicitate în conditiile art. 9 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata.
(5) În cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate si eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, orasului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va înmana primarului.


CAPITOLUL IV
Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 30. - În aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 169/1997, cetatenii romani au aceleasi drepturi, indiferent daca la data înregistrarii cererii aveau domiciliul în tara sau în strainatate.

Art. 31. - (1) Constructiile de orice fel, apartinand exploatatiilor agricole si care au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozitii din Legea nr. 187/1945, se restituie fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora.
(2) Constructiile de pe terenurile forestiere, care au facut parte din exploatatia forestiera la data trecerii în proprietatea statului, se restituie fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora.
(3) În cazul în care astfel de bunuri imobile nu mai exista, se vor acorda despagubiri.

Art. 32. - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice, prevazute la art. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, au obligatia sa depuna declaratia pe propria raspundere în legatura cu suprafetele de teren atribuite potrivit legii sau, respectiv, detinute efectiv, în temeiul aceluiasi articol, în termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.
(2) Prevederile art. 110 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, raman aplicabile.

Art. 33. - Persoanele fizice si persoanele juridice, care nu au depus în termenul prevazut de Legea nr. 169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, dupa caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri si pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.

Art. 34. - Terenurile fara constructii neafectate de lucrari de investitii aprobate potrivit legii sau cu lucrari ce au fost deteriorate, distruse si nu mai prezinta nici o valoare de întrebuintare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donatie, considerate proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si ale altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz.

Art. 35. - (1) Punerea în posesie a persoanelor îndreptatite sa primeasca în proprietate terenuri forestiere, potrivit prezentei legi, se va face numai dupa crearea în teritoriu a structurilor de control si de aplicare a regimului silvic si numai dupa promulgarea legilor privind contraventiile silvice, regimul silvic si administrarea fondului forestier proprietate privata si de stat, precum si statutul personalului silvic.
(2) Ocoalele silvice si actualii detinatori raspund de paza si protectia vegetatiei forestiere de pe terenurile solicitate de fostii proprietari pana la punerea în posesie în conditiile prevazute de prezenta lege.

Art. 36. - Persoanelor fizice carora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietarire, cu ocazia aplicarii Legii nr. 187/1945 pentru înfaptuirea reformei agrare, dar carora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau carora atribuirea le-a fost anulata li se vor acorda terenurile respective în limita suprafetelor disponibile.

Art. 37. - Persoanelor fizice ale caror terenuri au intrat în componenta fostelor cooperative agricole de productie si, ca urmare a comasarilor, nu au primit drept de proprietate în conditiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 li se reconstituie dreptul de proprietate în conditiile prezentei legi, pe vechile amplasamente, în perimetrul societatilor comerciale cu capital de stat, daca acestea nu au fost atribuite în conformitate cu art. 2 alin. (1) din prezenta lege, iar în toate celelalte cazuri contrare sunt aplicabile prevederile art. 17 din prezenta lege.

Art. 38. - Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente în conditiile prezentei legi, cu interzicerea transferarii lor de catre comisiile prevazute la art. 6 alin. (1) din prezenta lege.


Art. 39. - Prevederile art. 26-28 din prezenta lege se aplica în mod corespunzator si în cazul terenurilor agricole, pasunilor si fanetelor ce au apartinut formelor asociative care au detinut astfel de terenuri.


Art. 40. - Pentru toate terenurile agricole si forestiere solicitate prin cereri întemeiate, aprobate de organele competente, înregistrate în termenele si cu procedura prevazute de Legea nr. 18/1991, modificata si completata prin Legea nr. 169/1997, care nu au putut fi retrocedate, precum si în situatiile în care fostii proprietari au optat pentru despagubiri, Guvernul va stabili prin hotarare modul de evaluare a terenurilor, sursele financiare si modalitatile de plata catre fostii proprietari, în termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.


Art. 41. - Guvernul va modifica si va completa, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 131/1991, republicat.



Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat în sedinta comuna din 9 decembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Creditul ipotecar )
CAPITOLUL I
Creditul ipotecar si garantarea lui
Art. 1. - In conditiile prezentei legi, creditul ipotecar pentru investitii imobiliare desemneaza acel tip de credite acordate de institutii financiare autorizate, destinat sa finanteze construirea, cumpararea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala.
Art. 2. - Creditul ipotecar pentru investitii imobiliare se acorda pe o perioada de minimum 5 ani pentru persoanele juridice si de minimum 10 ani pentru persoanele fizice.
Art. 3. - (1) Creditul ipotecar pentru investitii imobiliare va fi garantat prin ipoteci sau privilegii, astfel cum sunt definite la art. 1.737 din Codul civil, asupra imobilului teren sau constructii - pentru care se acorda creditul.
(2) Ipoteca astfel constituita pentru garantarea creditului poate avea ca obiect terenul si constructiile ridicate pe acesta ulterior constituirii sale, in limita valorii stabilite prin contract si pe masura utilizarii creditului.
(3) Prevederile art. 1.775 din Codul civil nu se aplica ipotecilor constituite pentru garantarea imprumuturilor acordate in conditiile prezentei legi.
(4) Ipotecile sau privilegiile constituite pentru garantarea imprumuturilor ipotecare dureaza pana la rambursarea integrala a creditului pentru garantarea caruia au fost infiintate, nefiind aplicabile dispozitiile art. 1.786 din Codul civil.
(5) In cazul in care partile sunt de acord, ipoteca va putea fi transferata asupra altui imobil cu o valoare cel putin egala cu cea a imobilului ipotecat anterior.
(6) Dupa inscrierea ipotecii asupra noului imobil garantiile anterior constituite asupra acestuia isi inceteaza de drept efectele.
Art. 4. - Dispozitiile art. 1.722 din Codul civil se aplica numai in cazul in care formalitatile de publicitate prevazute de lege au fost indeplinite inainte de inscrierea ipotecii.
Art. 5. - Pana la rambursarea integrala a creditului, imobilele ipotecate vor putea fi instrainate numai cu acordul prealabil al creditorului ipotecar. Contractele incheiate cu nerespectarea acestei dispozitii sunt lovite de nulitate absoluta.
CAPITOLUL II
Institutiile care acorda credite ipotecare si persoanele
care pot beneficia de credite ipotecare
Art. 6. - Bancile, Agentia Nationala pentru Locuinte, Casa de Economii si Consemnatiuni si alte institutii financiare abilitate prin lege, inclusiv fondurile ipotecare, pot acorda credite ipotecare.
Art. 7. - Pot beneficia de credite ipotecare in conditiile prezentei legi persoanele fizice care au cetatenia romana si domiciliul in Romania si persoanele juridice romane care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala, precum si persoanele juridice romane care doresc sa construiasca locuinte de serviciu sau de interventie pentru salariatii lor.
CAPITOLUL III
Contractul de credit ipotecar si contractele de asigurare
Sectiunea 1
Contractul de credit ipotecar - clauze obligatorii
pentru protectia imprumutatilor
Art. 8. - Cu cel putin 10 zile inainte de semnarea contractului de credit ipotecar imprumutatorul va pune la dispozitie imprumutatului o oferta scrisa care va cuprinde toate conditiile contractului, precum si termenul de valabilitate a acestuia.
Art. 9. - Contractul de credit ipotecar nu va putea fi modificat decat prin acordul scris al partilor, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
Art. 10. - (1) Suma creditului acordat va fi pusa la dispozitie beneficiarului de credit ipotecar esalonat sau integral, plata facandu-se direct catre vanzator in cazul cumpararii unui imobil sau catre constructor in celelalte cazuri.
(2) In cazul in care lucrarile pentru care s-a acordat creditul ipotecar vor fi efectuate in regie proprie de catre beneficiarii acestuia, sumele de bani se vor transmite acestora conform unui plan de finantare stabilit prin contract.
Art. 11. - (1) Este interzisa conditionarea acordarii unui credit ipotecar de obligatia beneficiarului creditului de a cumpara sau de a subscrie valori mobiliare ale imprumutatorului, indiferent sub ce forma.
(2) Interdictia prevazuta la alin. (1) nu se aplica la achizitionarea de titluri de participare ale fondurilor ipotecare.
Art. 12. - Clauzele de exigibilitate inainte de termen trebuie prevazute in contractul de credit ipotecar printr-o clauza distincta.
Art. 13. - (1) Imprumutatii au dreptul de a rambursa anticipat creditul primit, in conditiile stabilite de parti prin contractul de credit ipotecar.
(2) In caz de faliment sau de lichidare voluntara a imprumutatorului, imprumutatii au dreptul de a rambursa anticipat creditul ipotecar primit.
Art. 14. - In cazul in care prin contractul de credit ipotecar s-a stabilit ca rata dobanzii sa fie variabila, se vor aplica urmatoarele reguli:
a) variatia ratei dobanzii trebuie sa fie legata de fluctuatiile unui indice de referinta; acesta trebuie sa fie ales dintr-o serie de indici de referinta a caror lista si mod de calcul vor fi stabilite prin hotarare a Guvernului, dupa avizarea acestora de catre Banca Nationala a Romaniei;
b) contractul poate sa prevada ca variatia ratei dobanzii este limitata, in sens crescator si descrescator, la un anumit nivel fata de rata initiala a dobanzii. Contractul poate sa prevada, de asemenea, ca rata dobanzii nu variaza decat atunci cand modificarea in sens crescator sau descrescator inregistreaza, fata de rata initiala a dobanzii, o diferenta minimala determinata;
c) modificarea ratei dobanzii trebuie comunicata imprumutatului cel mai tarziu la data aplicarii noii rate.
Art. 15. - In sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii dosarului si constituirii ipotecii.
Sectiunea a 2-a
Contractele de asigurare obligatorie
Art. 16. - (1) Imprumutatul va incheia un contract de asigurare privind bunurile ipotecate, valabil pe toata durata creditului ipotecar.
(2) In contractul de asigurare prevazut la alin. (1) imprumutatorul va figura ca beneficiar al politei de asigurare. In cazul in care despagubirile acordate vor depasi valoarea creditului ipotecar ramas de rambursat si a celorlalte sume datorate imprumutatorului, diferenta se cuvine beneficiarului creditului sau mostenitorilor acestuia.
(3) Primele de asigurare vor fi achitate de catre imprumutat, o data cu rambursarea ratelor privind creditul ipotecar primit.
Art. 17. - In cazul in care imprumutatul este o persoana juridica, acesta va trebui sa incheie un contract de asigurare pentru riscul nefinalizarii constructiilor pentru care s-a acordat creditul ipotecar, beneficiarul fiind imprumutatorul.
Art. 18. - Contractele de asigurare prevazute la art. 16 si 17 se vor incheia cu o societate de asigurari, iar imprumutatorul nu va avea dreptul sa impuna imprumutatului un anumit asigurator.
CAPITOLUL IV
Executarea creantelor institutiilor care acorda credite ipotecare
Art. 19. - In cazul intarzierii la plata, imprumutatorul va trimite beneficiarului imprumutului o notificare prin scrisoare recomandata, prevenindu-l asupra consecintelor incalcarii contractului de credit ipotecar.
Art. 20. - In cazul in care, in termen de 30 de zile de la primirea notificarii prevazute la art. 19, beneficiarul creditului nu executa obligatiile, contractul de credit ipotecar se considera reziliat de plin drept si intreaga suma a ratelor de credit cu dobanzile aferente devine exigibila.
Art. 21. - Contractul de credit ipotecar, precum si garantiile reale si personale subsecvente constituie titluri executorii, urmand sa fie investite cu formula executorie de catre instanta locului unde este situat imobilul.
Art. 22. - (1) Executarea debitorilor se va face fara conditionarea ei de atribuirea unui alt spatiu de locuit.
(2) In situatii deosebite instanta de la locul executarii va putea acorda un termen de maximum 90 de zile, in care debitorul isi va gasi o alta locuinta. Aceasta prevedere se aplica numai persoanelor fizice.
Art. 23. - Executarea creantelor ipotecare sau privilegiate conform art. 1.737 din Codul civil se va face de catre executorii proprii ai institutiilor financiare autorizate sau de catre executorii judecatoresti, dupa caz, in conditiile legii.
CAPITOLUL V
Cesiunea creantelor ipotecare si privilegiate si transformarea
acestora in titluri de valoare
Art. 24. - (1) Creantele ipotecare si privilegiate conform art. 1.737 din Codul civil, care fac parte din portofoliul unei institutii financiare autorizate prin lege, pot fi cesionate unor institutii financiare autorizate sa actioneze pe pietele de capital.
(2) Cesiunea priveste numai creantele ipotecare din portofoliul detinut, care au caractere comune cu privire la natura, originea si riscurile lor.
Art. 25. - (1) In baza portofoliului creantelor ipotecare si privilegiate conform art. 1.737 din Codul civil, institutiile financiare abilitate vor putea emite titluri de valoarea negociabile pe piata de capital. Titlurile de valoare vor fi emise in limita a 75% din valoarea portofoliului detinut.
(2) Titlurilor de valoare emise de institutiile financiare autorizate li se aplica dispozitiile Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori.
Art. 26. - Cesiunea creantelor ipotecare va fi notificata, in termen de 10 zile de la efectuarea ei, prin scrisoare recomandata, de catre institutia financiara cedenta debitorului cedat.
Art. 27. - In cazul in care institutia financiara autorizata cedenta si cea cesionara nu hotarasc altfel, rambursarea creditelor ipotecare va fi efectuata in continuare prin institutia cedenta, care va transmite institutiei financiare cesionare sumele astfel obtinute. Cheltuielile generate de aceasta operatiune vor fi suportate de cesionar in limita sumelor stabilite prin actul de cesiune a portofoliului respectiv.
Art. 28. - In cazul in care institutia cedenta va continua sa primeasca sumele rambursate, executarea ipotecilor si a privilegiilor conform art. 1.737 din Codul civil va fi facuta de catre aceasta in numele si pentru institutia cesionara, pe cheltuiala acesteia din urma.
CAPITOLUL VI
Obligatiunile ipotecare
Art. 29. - In scopul atragerii fondurilor necesare pentru acordarea de credite ipotecare, institutiile financiare autorizate conform legii pot emite, in conditiile Legii nr. 52/1994, obligatiuni in baza portofoliului de creante ipotecare sau privilegiate detinut.
Art. 30. - Obligatiunile ipotecare vor putea fi emise in limita a 60% din valoarea portofoliului.
Art. 31. - Obligatiunile ipotecare sunt valori mobiliare si vor fi tranzactionate pe pietele de capital autorizate.
Art. 32. - Institutiile financiare autorizate vor constitui un fond de garantare a obligatiunilor ipotecare, care va fi folosit in conditiile prevazute in actele de infiintare ori de organizare a acestuia.
CAPITOLUL VII
Dispozitii finale
Art. 33. - (1) Institutiile financiare autorizate se afla sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei si sub supravegherea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare cu privire la activitatea emiterii de obligatiuni.
(2) Institutiile financiare autorizate sunt supuse controlului institutiilor abilitate prin lege.
Art. 34. - In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Banca Nationala a Romaniei si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare vor elabora norme metodologice comune de aplicare a prezentei legi.

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 15 noiembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Lege pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului )
Art. 1. Fostii proprietari persoane fizice ai imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiaza de masurile reparatorii prevazute din prezenta lege.
De prevederile alin. 1 beneficiaza si mostenitorii fostilor proprietari, potrivit legii.
Art. 2. Persoanele prevazute la art. 1 beneficiaza de restituirea in natura, prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor in care locuiesc in calitate de chiriasi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despagubiri in conditiile art. 12.
In cazul apartamentelor trecute in proprietatea statului pentru care s-au primit despagubiri, daca sunt ocupate de fostii proprietari sau sunt libere, ele se restituie in natura.
Redobandirea dreptului de proprietate este conditionata de restituirea sumei primite cu titlu de despagubire, actualizata in conditiile prevederilor art. 13.
Art. 3. Prin apartament, in sensul prezentei legi, se intelege locuinta compusa din una sau mai multe camere, cu dependintele, garajele si anexele gospodaresti aferente, inclusiv camere de serviciu, poduri, pivnite, magazii si altele asemenea, indiferent daca sunt situate la acelasi nivel sau la niveluri diferite si care, la data trecerii in proprietatea statului, constituia o singura unitate locativa de sine statatoare, asa cum a fost determinata prin constructie.
Apartamentul, astfel cum a fost definit in alin. 1, ramane considerat ca atare, indiferent daca, ulterior trecerii in proprietatea statului, s-au efectuat modificari constructive interioare ori a fost luat in evidenta ca reprezentand doua sau mai multe apartamente.
Pentru adaugarile, supraetajarile, dotarile, utilitatile si orice alte constructii, care exced apartamentul trecut in proprietatea statului, cat si pentru pierderile de valoare, imputabile, se aplica prevederile art. 13.
Art. 4. De prevederile prezentei legi beneficiaza cetatenii romani.
Art. 5. Daca fostul propietar sau mostenitorii acestuia locuiau la data de 22 decembrie 1989 in calitate de chiriasi in apartamentele trecute in proprietatea statului, ei devin proporietarii apartamentului locuit, in conditiile prezentei legi.
In cazul in care mai multi mostenitori locuiau la data de 22 decembrie 1989 fiecare intr-un apartament trecut in proprietatea statului de la fostul proprietar, ei devin proprietarii apartamentului respectiv.
Fostul proprietar sau mostenitorii acestuia, daca locuiau la data de 22 decembrie 1989 in acelasi apartament cu alti chiriasi, devin proprietarii intregului apartament, astfel cum acesta este definit in art. 3. Evacuarea chiriasilor si punerea in posesie a proprietarilor se vor face numai dupa acordarea efectiva a unei locuinte corespunzatoare de catre autoritatile publice sau de catre proprietar.
Mostenitorii, in sensul prezentei legi, sunt socotiti de drept acceptantii succesiunii de la data depunerii cererii prevazute la art. 14.
Daca rudele pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata locuiau la 22 decembrie 1989 cu chirie in apartamentele preluate de catre stat de la acesta, apartamentele devin proprietatea lor, cu consimtamantul scris al proprietarului, daca le locuiesc si la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Consimtamantul va fi dat in forma autentica.
Art. 6. Pe data ramanerii definitive a hotararii comisiei prevazute la art. 15, prin care s-a dispus restituirea in natura a apartamentului, se compenseaza de drept fara indeplinirea conditiilor stabilite de Codul civil cheltuielile necesare, utile si voluptorii efectuate de fostii proprietari sau de mostenitorii lor, in calitate de chiriasi, si de unitatea care a administrat apartamentul, tinand seama si de prevederile art. 3.
Contractele de inchiriere dintre fostii proprietari, mostenitorii lor, precum si rudele pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata si unitatea care a avut in administrare apartamentul inceteaza, de drept, pe aceeasi data.
Art. 7. Contractele de inchiriere incheiate in baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, pentru apartamentele din imobilele prevazute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioada de 5 ani de la data ramanerii definitive a hotararii comisiei prevazute la art. 15 ultimul alineat.
Chiriasii prevazuti la art. 5 alin. 3 vor beneficia, in perioada de prelungire a contractelor de inchiriere, de prevederile legale in vigoare referitoare la construirea unei locuinte proprii prin sprijinul statului de prioritate in atribuirea unei locuinte din fondul administrativ de autoritatile publice locale.
Nu beneficiaza de prevederile alin. 1 si 2 si poate fi evacuat dupa trecerea unui an de la intrarea in vigoare a prezentei legi:
a) chiriasul titular sau membrii familiei sale sot, sotie, copii minori care au dobandit ori au instrainat dupa 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu, o locuinta corespunzatoare normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973;b) chiriasul care refuza sa preia in folosinta o alta locuinta corespunzatoare, potrivit Legii nr. 5/1973;
c) chiriasul care subanchiriaza locuinta fara consimtamantul proprietarului;
d) chiriasul care a schimbat total sau partial destinatia ori structura interioara a apartamentului, fara consimtamantul proprietarului.
Fostii proprietari sau mostenitorii lor si rudele pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata, care beneficiaza de prevederile art. 5 alin. 3, se subroga, pe data prevazuta la art. 6, in drepturile si obligatiile legal-nascute ale celor care au detinut anterior, cu chirie, apartamentul.
Nivelul chiriilor este cel stabilit prin lege.
Orice litigii intre proprietar si chiriasi sunt de competenta exclusiva a instantelor de judecata.
Art. 8. Pentru cheltuielile efectuate de chiriasi cu compensare pe seama chiriei, in conditiile legii, care au la baza documente si evidente corespunzatoare la unitatile care au detinut apartamentele, se va continua compensarea din chiria datorata noului proprietar.
Art. 9. Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului.
De prevederile alineatului precedent beneficiaza si chiriasii care ocupa spatii locative realizate prin extinderea spatiului initial construit.
In cazul vanzarii apartamentelor cu plata in rate, la incheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din pretul apartamentului. Ratele lunare pentru achitarea contravalorii apartamentului se vor esalona pe o perioada de maximum 15 ani, cu o dobanda reprezentand jumatate din dobanda de referinta stabilita anual de Banca Nationala a Romaniei.
Tinerii casatoriti, in varsta de pana la 30 de ani, precum si persoanele trecute de 60 de ani vor plati un avans de 10%, iar plata in rate lunare se esaloneaza pe o perioada de maximum 20 de ani.
Comisionul cuvenit unitatilor specializate care evalueaza si vand apartamente este de 1% din valoarea acestora.
Fac exceptie de la prevederile alin. 1 chiriasii titulari sau membrii familiei lor sot, sotie, copii minori care au dobandit sau au instrainat o locuinta proprietate personala dupa 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu.
Chiriasii care nu dispun de posibilitati materiale pentru a cumpara apartamentul in care locuiesc pot sa ramana in continuare in spatiul locativ respectiv, platind chiria stabilita prin lege.
Apartamentele dobandite in conditiile alin. 1 nu pot fi instrainate 10 ani de la data cumpararii.
Art. 10. Sunt exceptate de la vanzare apartamentele care, la data intrarii in vigoare a legii, beneficiaza de dotari speciale, cum sunt: piscina, sauna, sera, crama, bar, vinoteca sau camera frigorifica.
Sunt, de asemenea, exceptate de la vanzare locuintele care au avut destinatia de case de oaspeti, de protocol, cele declarate monumente istorice si din patrimoniul national, precum si cele folosite ca resedinte pentru fostii si actualii demnitari.
Art. 11. Actele juridice de instrainare incheiate cu incalcarea prevederilor art. 9 alin. 6 si ale art. 10 sunt lovite de nulitate absoluta.
Art. 12. Fostii proprietari sau, dupa caz, mostenitorii acestora sunt indreptatiti sa solicite acordarea de despagubiri pentru apartamentele nerestituite in natura si pentru terenurile aferente sau, desi indeplinesc conditiile pentru restituirea in natura, sa opteze pentru acordarea de despagubiri.
Art. 13. Valoarea despagubirilor care se acorda fostilor proprietari si mostenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite in natura, precum si pretul de vanzare, dupa caz, se stabilesc pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 si ale Legii nr. 85/1992, republicata, iar valoarea terenurilor aferente, pe baza Criteriilor privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat nr. 2.665 din 28 februarie 1992, elaborate de Ministerul Finantelor si Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, cu completarile ulterioare. La valorile astfel calculate se vor aplica coeficientii de actualizare, care nu vor fi mai mici decat coeficientul de crestere a veniturilor salariale medii pe economie.
Valoarea totala a apartamentului restituit in natura si a despagubirilor cuvenite pentru apartamentele nerestituite in natura si pentru terenurile aferente nu poate depasi suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioada de 20 de ani, calculata la data stabilirii despagubirii.
In cazul in care fostului proprietar sau mostenitorilor acestuia ori rudelor pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata li se restituie in natura un apartament conform prevederilor art. 2, a carui valoare, calculata potrivit alin. 1, depaseste suma prevazuta la alin. 2, ei nu pot fi obligati sa plateasca diferenta.
Plata despagubirilor se face de catre Ministerul Finantelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia, de la nivelul judetelor, municipiului Bucuresti si sectorului agricol Ilfov, in conturile bancare sau C.E.C., indicate de beneficiarii despagubirilor, pe baza actului prin care se dispune acordarea despagubirii si comunicat conform art. 19, dupa 12 luni de la incheierea lucrarilor de evaluare, dar nu mai tarziu de 24 de luni.
Valoarea despagubirilor stabilite in conditiile anterioare se actualizeaza la data platii, luand ca baza salariul mediu pe economie din ultima luna a trimestrului expirat.
La dispozitia Ministerului Finantelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii in aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din:
a) sumele obtinute de vanzarea apartamentelor care nu s-au restituit in natura, reprezentand plati integrale, avansuri, rate si dobanzi, dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor;
b) sumele obtinute din lansarea unor imprumuturi de stat cu aceasta destinatie, in conditiile prevazute de Legea nr. 91/1993 privind datoria publica.
Din fondul astfel constituit se vor efectua cheltuieli in urmatoarea ordine:
a) plata despagubirilor cuvenite in conditiile prezentei legi proprietarilor si mostenitorilor acestora;
b) plati pentru restituirea imprumuturilor contractate si plata costurilor care decurg din aceste imprumuturi de stat;
c) construirea de locuinte, care sa fie repartizate cu prioritate chiriasilor aflati in situatia prevazuta la art. 5 alin. 3.
Art. 14. Persoanele indreptatite la restituirea in natura a apartamentelor sau, dupa caz, la acordarea de despagubiri vor depune cereri in acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii.
Art. 15. Cererile prevazute la art. 14 vor fi adresate comisiei consiliului local, constituita potrivit art. 16, pe raza caruia se afla situat apartamentul in cauza.
Cererea trebuie sa cuprinda datele complete de identificare a solicitantului, calitatea de proprietar sau de mostenitor al acestuia, dupa caz, mentiunea ca s-a adresat sau urmeaza sa se adreseze cu o cerere similara si altor comisii (judetene, a municipiului Bucuresti, a sectorului agricol Ilfov), precum si orice alte mentiuni care sa-l ajute sa intre in posesia apartamentului sau a despagubirilor ce i se cuvin. La cererea astfel formulata, petitionarul este obligat sa anexeze copie legalizata de pe actul care face dovada dreptului sau de proprietate ori al defunctului pe care-l mosteneste asupra apartamentului solicitat sa i se restituie in natura sau pentru care urmeaza sa primeasca despagubiri, copia de pe contractul de inchiriere, in cazul in care solicita sa i se restituie in natura apartamentul pe care il detine cu acest titlu, precum si orice alte acte pe care le considera necesare in realizarea dreptului sau.
In cazul in care, dupa adoptarea hotararii comisiei judetene, apar alte persoane cu vocatie succesorala, litigiul se solutioneaza potrivit dreptului comun.
In cazul in care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia solicita despagubiri pentru apartamente situate in judete diferite, ei vor mentiona in cerere comisia judeteana pe care o aleg pentru stabilirea acestora. Comisia aleasa va cere relatiile necesare, inclusiv evaluarea de la comisiile judetene in a caror raza sunt situate apartamentele, in vederea stabilirii cuantumului despagubirii in conditiile prezentei legi.
Hotararile pentru restituirile in natura se emit de comisiile judetene pe a caror raza se afla apartamentele. Art. 16. In termen de 45 de zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei, consiliile locale, orasenesti sau municipale, dupa caz, propun constituirea comisiilor speciale investite cu competenta de a primi cererile si a verifica actele.
Comisiile se numesc prin ordinul prefectului in termen de 15 zile de la inregistrarea propunerilor.
Propunerile acestor comisii, impreuna cu cererile si documentele depuse de fostii proprietari sau mostenitorii acestora si rudele pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata, se vor transmite, in termen de 30 de zile, comisiei judetene.
Comisia judeteana pentru aplicarea dispozitiilor prezentei legi este formata din:
presedinte: presedintele consiliului judetean;
membri: notarul public sau delegatul acestuia;
directorul general al directiei judetene a finantelor publice si controlului financiar de stat;
directorul directiei judetene de urbanism, lucrari publice si amenajarea teritoriului;
seful serviciului contencios al consiliului judetean;
2-6 specialisti din domeniile; gospodarie locativa si expertizari in constructii si terenuri;
secretar secretarul consiliului judetean.
In acelasi mod se vor constitui comisiile pentru municipiul Bucuresti si sectorul agricol Ilfov, conduse de primarul general si, respectiv, presedinte.
Componenta nominala a comisiilor prevazute la acest articol se va stabili prin ordin al prefectilor.
Art. 17. Comisiile constituie potrivit art. 16 alin. 4 vor stabili, in termen de 60 de zile de la primirea propunerilor transmise de comisiile locale, dreptul fostilor proprietari sau al mostenitorilor acestora si al rudelor pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata pentru restituirea in natura, acordarea de despagubiri, cuantumul acestor despagubiri si vor emite hotarari in acest sens. In termen de 5 zile, hotararile vor fi comunicate, in scris, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora si rudele pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata, chiriasilor din apartamentele care se vor restitui in natura, precum si persoanelor juridice care detin apartamentele. Evaluarea apartamentelor se va face de catre comisii tehnice de specialitate desemnate de comisiile judetene sau a municipiului Bucuresti si a sectorului agricol Ilfov.
Comisiile hotarasc cu votul majoritatii membrilor lor.
Art. 18. Hotararile comisiilor judetene, ale comisiei municipiului Bucuresti si ale comisiei sectorului agricol Ilfov sunt supuse controlului judecatoresc, potrivit legii civile, si pot fi atacate in termen de 30 de zile de la comunicare. Membrii comisiilor judetene, ai comisiei municipiului Bucuresti, ai comisiei sectorului agricol Ilfov si ai comisiilor locale, precum si toti functionarii publici implicati in aplicarea prezentei legi, care indeplinesc cu intarziere, gresit, sau nu indeplinesc atributiile ce le revin, raspund, dupa caz, disciplinar, material sau penal.
Art. 19. Hotararile comisiilor judetene, ale comisiei municipiului Bucuresti, ale comisiei sectorului agricol Ilfov, precum si hotararile judecatoresti, ramase definitive, se comunica petitionarului si primarului comunei, orasului, municipiului Bucuresti, dupa caz.
Hotararile judecatoresti ramase definitive se comunica si comisiilor care au emis hotararile ce au facut obiectul judecatii.
Art. 20. Actele prevazute la art. 19 se transmit, in original, beneficiarilor si, in copie, serviciilor publice descentralizate mentionate la art. 13 alin. 4.
Art. 21. O data cu restituirea in natura si dobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobandeste si dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, asa cum au determinate la data trecerii in proprietatea statului, cu exceptia suprafetelor ocupate si aferente altor constructii si dotari edilitare realizate, cu aprobari legale, dupa aceasta data.
Art. 22. In cazul in care apartamentul care se restituie in natura se afla intr-o cladire cu mai multe apartamente, fostii proprietari sau mostenitorii lor dobandesc cota-parte din proprietatea indiviza asupra tuturor partilor de constructii si instalatii, precum si asupra dotarilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decat in comun.
Cota de proprietate se dobandeste indiferent de cladirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul.
In privinta terenurilor, dispozitiilor alin. 1 si 2 se aplica in mod corespunzator.
Cotele de proprietate la care se refera prezentul articol se determina proportional cu suprafata construita.
In baza hotararii comisiei judetene si a hotararii judecatoresti, definitive, dupa caz, beneficiarul restituirii in natura a apartamentului va cere inscrierea dreptului sau in evidentele de publicitate. Hotararile comisiei judetene sau, dupa caz, hotararea judecatoreasca, definitiva, constituie titlu de proprietate.
Art. 23. Procedurile speciale si cele pentru obtinerea documentatiilor necesare realizarii drepturilor prevazute de prezenta lege, precum si formele de publicitate imobiliara sunt scutite de taxa de timbru.
Art. 24. Rezolvarea cererilor privind restituirea in natura sau despagubirea pentru imobilele cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului se face numai in temeiul prevederilor prezentei legi.
Hotararile judecatoresti cu privire la imobilele prevazute la art. 1 din prezenta lege, ramase definitive si irevocabile, vor putea fi atacate cu recurs in anulare, intemeiat pe dispozitiile art. 330 din Codul de procedura civila.
Art. 25. Prin legi speciale se vor reglementa situatiile juridice ale altor imobile decat cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului inainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia lor initiala, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publica.
Art. 26. Fostii proprietari ai imobilelor cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despagubiri, nu mai beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de prezenta lege, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 2 alin. 2.
Masurile reparatorii prevazute de prezenta lege nu se aplica in cazul imobilelor cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului prin hotarari judecatoresti penale ori in temeiul Legii nr. 18/1968.
Suprafetele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 in posesia acestora si care depasesc suprafata aferenta constructiilor, raman in proprietatea statului.
Art. 27. Dreptul de a fi despagubit, potrivit dispozitiilor prezentei legi, se acorda si fostilor proprietari, respectiv mostenitorilor lor, ai imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice dupa 6 martie 1945, care au fost instrainate pana la 22 decembrie 1989, prin vanzare-cumparare ori prin alte forme unor persoane fizice.
Art. 28. In termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei. Guvernul va stabili, prin hotarare, normele metodologice de aplicare a legii.
Art. 29. Prezenta lege intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente )
( exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13-32 din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari )
Emitent: Curtea Constitutionala

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 si 32 din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari, exceptie ridicata de Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare in Dosarul 3.415/2001 al Judecatoriei Sectorului 1 - municipiul Bucuresti.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita. Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei, deoarece apreciaza ca prevederile de lege criticate sunt contrare principiului separatiei puterilor in stat, intrucat Guvernul nu poate sa modifice sau sa desfiinteze printr-o ordonanta o hotarare judecatoreasca de infiintare a unei asociatii, indiferent de natura acesteia.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 27 iunie 2001, pronuntata in Dosarul 3.415/2001, Judecatoria Sectorului 1 - municipiul Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 si 32 din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari, exceptie ridicata de Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare intr-o cauza avand ca obiect constatarea ca Biroul executiv al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare nu mai are competenta legala de a convoca congresul inaugural al Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prin dispozitiile O.G. 3/2000 se incalca grav dreptul fundamental de asociere consacrat de art. 37 din Constitutie. Se considera ca institutia juridica a reorganizarii persoanei juridice are o reglementare generala - Decretul 31/1954 - si una speciala, referitoare la societatile comerciale - Legea 31/1990, in sensul carora "reorganizarea persoanei juridice se decide de aceleasi organe care au hotarat si infiintarea lor, neputand astfel o norma legislativa sa reorganizeze o persoana juridica, fara scop lucrativ, infiintata printr-o sentinta judecatoreasca". Ca atare, prin dispozitiile art. 13 si urmatoarele din O.G. 3/2000 se desfiinteaza o asociatie infiintata printr-o sentinta judecatoreasca in baza unui act de asociere a mai multor persoane juridice cu interese legitime comune si "tocmai datorita acestor interese legitime ordonanta devine inaplicabila. Membrii Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare care au aderat la actul de asociere sunt obligati astfel sa se ralieze Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari si sa respecte reguli impuse de cei din conducerea uniunii sau a filialelor, conform ordonantei".
Judecatoria Sectorului 1 - municipiul Bucuresti apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate priveste O.G. 3/2000 in integralitatea sa, iar nu doar dispozitiile art. 13 si 32 din aceasta. Se considera ca ordonanta nu incalca prevederile art. 37 din Constitutie, "intrucat prin Legea 206/1999 Guvernul a fost abilitat de Parlamentul Romaniei, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutia Romaniei, sa emita ordonante in domeniul agentiilor imobiliare, asociatiilor si fundatiilor, [...] acesta fiind un domeniu de interes general pentru care Guvernul a fost delegat sa emita un act normativ in scopul indeplinirii scopului sau de stat".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera, in esenta, ca dispozitiile O.G. 3/2000 nu interzic dreptul la asociere, ci reglementeaza conditiile in care pot activa persoanele fizice sau juridice care doresc sa exercite activitatea de intermediere a operatiunilor avand ca obiect bunuri imobile. Se mai arata ca asocierea agentilor imobiliari in cadrul Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari nu constituie o reuniune pe motive economice, ci strict profesionale, sens in care, intr-adevar, alin. (2) si (3) ale art. 32 din ordonanta imputernicesc Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare sa organizeze congresul inaugural al nou-formatei Uniuni Nationale a Agentilor Imobiliari, "insa rolul acesteia se limiteaza doar la organizarea mentionata". In consecinta, se considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulata de autorul acesteia, il constituie prevederile art. 13 si 32 din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari, al caror continut este urmatorul:
- Art. 13: "Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante se infiinteaza Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari, cu sediul in municipiul Bucuresti, str. Ion Campineanu nr. 26, bl. 8, ap. 3, sectorul 1, denumita in continuare Uniune, prin reorganizarea Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.
Uniunea este persoana juridica autonoma, fara scop lucrativ, si este alcatuita din agentii imobiliari, in conditiile stabilite de prezenta ordonanta.";
- Art. 32: "(1) Persoanele fizice si juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul intermedierilor imobiliare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante vor putea sa isi continue activitatea fara sustinerea examenului prevazut la art. 5. In acest sens, acestea vor depune o cerere de inscriere in Uniune, in termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, la care vor anexa, in original, un extras de la registrul comertului, care sa ateste desfasurarea acestei activitati.
(2) Congresul inaugural al Uniunii va fi organizat de Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari in termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 3 luni prevazut la alin. (1).
(3) Biroul executiv al Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari va convoca si va conduce congresul in termen de maximum 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante.
(4) La data desfasurarii congresului, Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari va hotari cu privire la patrimoniul sau.
(5) In termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante agentii imobiliari, societati comerciale, se vor conforma conditiilor impuse la art. 4 alin. (1), sub sanctiunea pierderii calitatii de membru al Uniunii si a radierii lor din Registrul agentilor imobiliari."
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate aceste dispozitii de lege contravin art. 37 din Constitutie, care prevede: "(1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise."
Examinind exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
Autorul exceptiei considera ca prevederile art. 13 din O.G. 3/2000, care dispun infiintarea Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari, prin reorganizarea Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, si cele ale art. 32 din aceeasi ordonanta, referitoare la organizarea congresului inaugural al Uniunii de catre Asociatia Romana a Agentilor Imobiliari ce va hotari asupra patrimoniului acesteia, sunt contrare dreptului la asociere prevazut de art. 37 din Constitutie. Se sustine ca, in cauza, prin art. 13 si urmatoarele din ordonanta se desfiinteaza o asociatie infiintata printr-o sentinta judecatoreasca in baza unui act de asociere a mai multor persoane juridice cu interese legitime comune, desi, potrivit Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice si la persoanele juridice si Legii 31/1990 privind societatile comerciale, "reorganizarea persoanei juridice se decide de aceleasi organe care au hotarat si infiintarea ei".
Analizand aceste sustineri, Curtea constata ca ele sunt neintemeiate cat priveste invocarea incalcarii, prin textele de lege criticate, a dreptului la asociere, consacrat de art. 37 din Constitutie. Acest text constitutional consfinteste dreptul la asociere, ca drept fundamental al cetatenilor, ce se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asociere. Fiind un drept fundamental al cetatenilor, de el nu pot beneficia agentii economici sau, ca in cauza, agentii imobiliari sau agentiile imobiliare. Asocierea agentilor economici in asociatii sau uniuni la nivel regional sau national este posibila insa pe baze contractuale. Asa fiind, sustinerea, potrivit careia desfiintarea, in temeiul art. 13 si 32 din O.G. 3/2000, a unei asociatii constituite printr-o hotarare judecatoreasca este contrara art. 37 din Constitutie, nu poate fi retinuta.
Curtea constata insa ca dispozitiile art. 13 din O.G. 3/2000 in temeiul carora se infiinteaza Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari, prin reorganizarea Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, precum si cele ale art. 14-32 din aceeasi ordonanta, care reglementeaza organizarea si functionarea Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari, sunt neconstitutionale in raport cu principiul separatiei puterilor in stat, precum si cu prevederile art. 125 alin. (1), art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. a) si ale art. 114 alin. (2) din Constitutie.
In consecinta, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, care prevede ca, "In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare", intrucat in cauza dispozitiile art. 13 nu pot fi disociate de cele ale art. 14-32, cuprinse in Capitolul II Organizarea si functionarea Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari din ordonanta, Curtea urmeaza sa extinda controlul de constitutionalitate asupra acestor prevederi de lege.
Dispozitiile de lege mentionate sunt neconstitutionale, deoarece Guvernul nu poate printr-o ordonanta sa modifice sau sa desfiinteze o hotarare judecatoreasca de constituire a unei asociatii, indiferent de natura ei, fara ca prin aceasta sa incalce principiul separatiei puterilor in stat.
Este adevarat ca in Constitutie acest principiu nu este consacrat in terminis, dar in jurisprudenta sa Curtea a statuat (de exemplu, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicata in M.Of. 251 din 17 octombrie 1996) ca existenta principiului separatiei puterilor in stat poate fi dedusa din ansamblul reglementarilor constitutionale, indeosebi din acelea avand ca obiect precizarea functiilor autoritatilor publice si a raporturilor dintre acestea. De asemenea, Curtea constata ca sunt incalcate si prevederile art. 125 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", precum si prevederile constitutionale ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. a), referitoare la economia de piata si libertatea comertului. In temeiul art. 13-32 din ordonanta, agentii imobiliari, persoane fizice sau societati comerciale, constituiti in Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare in temeiul unei hotarari judecatoresti, sunt obligati sa alcatuiasca o uniune unica, cu caracter de monopol, prin reorganizarea Asociatiei, si sa-si desfasoare activitatea potrivit acestor dispozitii, desi astfel de uniuni pot fi constituite in exclusivitate pe baze contractuale si nu prin acte de putere.
Dispozitiile art. 13-32 din O.G. 3/2000 sunt neconstitutionale si in raport cu art. 114 alin. (2) din Constitutie, care prevede ca "Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante". Prin art. 1 lit. S.1 din Legea 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, Guvernul a fost imputernicit sa emita ordonante privind organizarea si functionarea agentiilor imobiliare. Or, prin dispozitiile cuprinse in cap. I si II din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari, depasindu-se limitele abilitarii, se stabilesc atat norme de organizare si functionare a agentilor imobiliari, cat si organizarea si functionarea Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari, prin reorganizarea Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, constituita prin hotarare judecatoreasca.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea 47/1992, republicata,

CURTEA
In numele legii
DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare in Dosarul 3.415/2001 al Judecatoriei Sectorului 1 - municipiul Bucuresti si constata ca prevederile art. 13-32 din O.G. 3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari sunt neconstitutionale.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Vanzarea locuintelor )
Art. 1. Locuintele construite din fondurile statului pot fi cumparate de titularii contractelor de inchiriere, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vinzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie si ale prezentei legi.
Sint exceptate de la prevederile alin. 1 locuintele ale caror suprafete depasesc normele maxime prevazute in actele normative in baza carora s-au executat locuinte din fondurile statului si locuintele de lux executate pe baza de proiecte unicat.
De asemenea, sint exceptate locuintele de protocol, care servesc demnitarilor drept locuinte de serviciu pe durata exercitarii functiei.
Art. 2. Constructiile de locuinte finantate din fondurile statului, in curs de executie si nerepartizate nominal pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, care nu pot fi terminate si vindute in conditiile reglementarilor in vigoare, pot fi vindute pe apartamente, pe paliere, pe scari, pe tronsoane de cladiri sau in intregime, prin licitatie publica.
Fac exceptie de la prevederile alin. 1 locuintele in curs de executie care trec, prin protocol, fara plata, in patrimoniul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si Serviciului Roman de Informatii. Aceste locuinte sint supuse regimului de locuinte de serviciu prevazut la art. 1 alin. 3.
Licitatiile se organizeaza de consiliile locale.
Locuintele prevazute la alin. 1, repartizate ori pentru care s-au incheiat antecontracte sau contracte de vinzare-cumparare pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se pot cumpara de beneficiarii actului de repartitie sau de titularii antecontractelor ori ai contractelor de vinzare-cumparare, fara licitatie la valoarea lucrarilor executate de unitatea proprietara, in conditiile art. 1.
Pretul de la care incepe licitatia se stabileste de catre unitatile proprietare, tinind seama de stadiul fizic de executie, la care se adauga si cheltuielile aferente de proiectare. Din pretul obtinut la licitatie, pentru acoperirea cheltuielilor de evidenta si vinzare, unitatile beneficiaza de un comision de pina la 1%.
Art. 3. Spatiile destinate activitatilor de comert si de prestari de servicii, de mica industrie si oricaror alte activitati similare, situate in constructiile de locuinte in curs de executie si aflate in proprietatea regiilor autonome specializate in administrarea locuintelor sau ale consiliilor locale, pot fi vindute la licitatie publica, in conditiile art. 2.
La oferte egale beneficiaza de prioritate la adjudecarea prin licitatie a spatiilor prevazute la alin. 1 persoanele fizice si juridice care au incheiat conventii sau alte documente echivalente cu regiile autonome proprietare sau cu consiliile locale, pentru inchirierea respectivelor spatii, daca, in baza unei autorizatii de constructie eliberate potrivit legii, aceste persoane au efectuat cheltuieli pentru executarea de lucrari de constructii sau instalatii in vederea finalizarii acestor spatii.
Pretul de la care incepe licitatia se stabileste in conditiile prevazute la art. 2 alin. 5.
Spatiile prevazute la alin. 1, aflate in proprietatea societatilor comerciale, sint considerate active si se pot vinde potrivit legii.
Art. 4. Garajele construite din fondurile statului sau din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pot fi cumparate de titularii contractelor de inchiriere.
Pretul de vinzare al acestor spatii se stabileste in conditiile art. 2 alin. 5 si se achita integral la perfectarea contractului de vinzare-cumparare.
Art. 5. Persoanele fizice sau juridice care au dobindit dreptul de proprietate asupra unor constructii in curs de executie sint obligate sa obtina, potrivit legii, autorizatia pentru continuarea lucrarilor si sa asigure executarea acestora in conditiile si la termenele prevazute in autorizatie.
Art. 6. Locuintele construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, care nu fac obiectul unui contract de inchiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartitie, precum si cele care au ca titular de contract de inchiriere o persoana juridica pot fi vindute prin licitatie publica organizata de consiliile locale sau agentii economici care detin spatiile respective. La stabilirea pretului de la care incepe licitatia sint aplicabile dispozitiile art. 2 alin. 5.
Se excepteaza de la vinzarea prin licitatie publica locuintele realizate din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, care au ca titular al contractului de inchiriere o persoana juridica cu scop nelucrativ care utilizeaza spatiul exclusiv in scopul pentru care i-a fost inchiriat.
Art. 7. Locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, altele decit locuintele de interventie, vor fi vindute titularilor contractelor de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.
Art. 1 alin. 2 se aplica in mod corespunzator.
Beneficiaza de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sint angajatii unitatilor proprietare.
Evaluarea si vinzarea locuintelor prevazute la alin. 1, conform Decretului-lege nr. 61/1990 si prezentei legi, se fac de catre unitatile proprietare sau de catre unitatile specializate in vinzarea locuintelor, pe baza de contract de prestari de servicii cu un comision de 1% calculat la pretul de vinzare.
Prin locuinte de interventie se inteleg locuintele situate in incinta unitatilor economice sau bugetare de stat, cit si cele legate nemijlocit de indeplinirea atributiilor de serviciu ale persoanelor care le ocupa.
Art. 8. Constructiile prevazute in art. 7, in curs de executie si nerepartizate nominal pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pot fi vindute cu aprobarea organelor de conducere ale persoanelor juridice care le au in proprietate, in conditiile art. 2.
Art. 9. Sumele incasate din vinzarea locuintelor, potrivit art. 6, 7 si 8, vor fi utilizate cu prioritate pentru restituirea eventualelor credite contractate pentru executarea locuintelor.
Diferentele ramase dupa rambursarea creditelor prevazute in alin. 1 si plata dobinzilor vor fi utilizate ca resurse pentru finantarea investitiilor, pentru finalizarea constructiilor de locuinte in curs de executie, care vor ramine si in viitor in proprietatea unitatilor economice si bugetare de stat.
In cazul in care dobinzile anuale la creditele aferente locuintelor construite din fondurile unitatilor economice, vindute potrivit art. 7, nu pot fi acoperite integral din sumele obtinute potrivit alin. 1, diferentele se acopera din incasarile la bugetul de stat potrivit art. 12, in limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.
Art. 10. In cazul in care intr-o cladire sint mai multe locuinte si spatii cu alta destinatie, o data cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobindeste si dreptul de proprietate pe cote-parti de constructii si instalatii, precum si asupra dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decit in comun.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1 se dobindeste indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata locuinta si spatiul cu alta destinatie.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1 se dobindeste si asupra terenului aferent cladirii, asa cum a fost el determinat prin autorizatia de construire. Valoarea acestei cote se include in pret.
Pentru persoanele care dobindesc locuinte in blocuri, in conditiile art. 1, art. 2 alin. 4 si art. 7 din prezenta lege, atribuirea terenului se face in conditiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Persoanele care nu pot dobindi dreptul de proprietate asupra terenurilor in Romania vor primi, sub forma de concesiune, cotele de terenuri aferente pe toata durata existentei cladirii.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1, 3 si 4 se determina pe cote, proportional cu suprafata construita a locuintelor si a spatiilor cu alta destinatie.
Art. 11. In cazul vinzarii locuintelor prevazute in art. 1, art. 2 alin. 4 si art. 7, cu plata in rate a pretului, la incheierea contractului se va achita un avans minim de 10% din pretul locuintei.
Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuintei se vor esalona pe o perioada de maximum 25 de ani, cu o dobinda anuala de 4%.
Nu pot cumpara locuinte cu plata pretului in rate persoanele care, in familia lor, au alta locuinta proprietate personala.
Familiile care detin mai multe locuinte cu chirie pot cumpara, in conditiile prezentei legi si ale Decretului-lege nr. 61/1990, la alegere, doar una dintre ele.
Art. 12. Avansul se incaseaza de catre unitatile vinzatoare o data cu incheierea contractului, iar ratele lunare, inclusiv dobinzile aferente, se vor achita astfel:
a) de catre salariati, prin retinerea pe statul de plata la chenzina a doua;
b) de catre pensionari, prin retineri din pensie;
c) de catre alte categorii de cumparatori, prin achitarea la ghiseele C.E.C., in contul prevazut in contract.
Sumele incasate din avans si din ratele lunare ale pretului pentru locuintele construite din fondurile statului vor fi repartizate astfel: 50% la bugetul de stat si 50% la bugetul local.
Sumele rezultate din incasarea dobinzii, in cazul locuintelor construite din fondurile statului, se varsa la bugetul de stat, dupa retinerea, de catre unitatile proprietare sau vinzatoare, a cheltuielilor pentru urmarirea si tinerea evidentei ratelor, care se vor incadra intr-o cota de o patrime din dobinda prevazuta la art. 11 alin. 2.
Art. 13. Pentru tinerii in virsta de pina la 30 de ani, titulari de contract de inchiriere sau de repartitie, incheiat sau, dupa caz, emisa pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, dobinda va fi de 2%.
Art. 14. De prevederile art. 13 beneficiaza si persoanele prevazute la art. 10 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum si persoanele prevazute la art. 6, 7 si 8 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, precum si ranitilor din timpul Revolutiei din decembrie l989.
Art. 15. Prevederile art. 11 se aplica la contractele cu plata in rate a pretului, care se vor incheia cu incepere de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
In cazul neachitarii la termenele stabilite a ratelor lunare din pretul locuintei, cumparatorul va plati o dobinda de 8% pe an asupra acestor rate.
In caz de neplata a 6 rate scadente de catre cumparatorul locuintei, unitatea vinzatoare va putea cere executarea silita asupra locuintei si evacuarea detinatorului, in conditiile legii.
Pina la achitarea integrala a pretului, locuinta dobindita in conditiile prezentei legi nu poate fi instrainata sau restructurata fara autorizarea prealabila a unitatii vinzatoare. Unitatea vinzatoare isi garanteaza plata prin inscrierea ipotecii asupra locuintei, in conditiile legii.
Art. 16. Anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990 se completeaza cu preturile de vinzare ale locuintelor cu confort redus, prevazute in anexa ce face parte integranta din prezenta lege.
Art. 17. Locuintele si constructiile prevazute de prezenta lege pot fi cumparate numai de persoane fizice cu cetatenie romana sau de persoane juridice care au sediul in Romania.
Art. 18. In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele tehnice de evaluare, precum si conditiile in care se vor organiza licitatiile prevazute la art. 2, 3 si 6.
Art. 19. Contractele de vinzare-cumparare ale locuintelor care nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute in aceasta proprietate, cele de vinzare-cumparare ale locuintelor de serviciu apartinind societatilor comerciale si regiilor autonome, care contravin prevederilor prezentei legi, precum si orice alt contract incheiat cu incalcarea dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990 sint lovite de nulitate absoluta.
Nulitatea poate fi invocata de orice persoana si pe orice cale.
Prefectii vor organiza depistarea acestor cazuri si sesizarea instantelor judecatoresti pentru constatarea nulitatii si restabilirea situatiei anterioare. Din sumele ce se restituie cumparatorilor se va retine chiria aferenta perioadei de la contractare si pina la restituire. Sumele restituite nu sint purtatoare de dobinzi si nici nu se actualizeaza.
Art. 20. Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum si orice alte dispozitii contrare.
Nivelul dobinzilor la imprumuturile contractate in baza Decretului-lege nr. 61/1990 ramine cel prevazut in acel act normativ.
Art. 1. Locuintele construite din fondurile statului pot fi cumparate de titularii contractelor de inchiriere, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre polulatie si ale prezentei legi.
Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuintele care depasesc suprafetele maxime prevazute in actele normative in baza carora s-au executat locuintele din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice si bugetare de stat, precum si cele care prezinta, la data vanzarii, finisaje superioare echivalente unor lucrari de arta sau ornamentale deosebite sau care beneficiaza de dotari speciale cum ar fi: piscina, sauna, sera, crama, bar-vinoteca, camera frigorifica sau altele asemenea.
De asemenea, sunt exceptate locuintele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite in functii drept locuinte pe durata exercitarii functiei, chiar daca acestea sunt scoase ulterior din evidenta locuintelor de protocol.
Art. 2. Constructiile de locuinte finantate din fondurile statului,in curs de executie si nerepartizate nominal pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, care nu pot fi terminate si vandute in conditiile reglementarilor in vigoare, pot fi vandute pe apartamente, pe paliere, pe scari, pe tronsoane de cladiri sau in intregime, prin licitatie publica.
Fac exceptie de la prevederile alin. 1 locuintele in curs de executie care trec, prin protocol, fara plata, in patrimoniul Parlamentului Romaniei, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza, Ministerului Justitiei Directia generala a penitenciarelor, precum si cele pe care acestea le construiesc prin planuri proprii de investitii sau le achizitioneaza folosind alocatii bugetare care se asigura in acest scop. Aceste locuinte sunt supuse regimului locuintelor prevazute la art. 1 alin. 3.
Licitatiile se organizeaza de consiliile locale.
Locuinte prevazute la alin. 1, repartizate ori pentru care s-au incheiat antecontracte sau contracte de vanzare-cumparare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se pot cumpara de beneficiarii actului de repartitie sau de titularii antecontractelor ori ai contractelor de vanzare-cumparare, fara licitatie, la valoarea lucrarilor executate de unitatea proprietara, in conditiile art. 1.
Pretul de la care incepe licitatia se stabileste de catre unitatile proprietare, tinand seama de stadiul fizic de executie, la care se adauga si cheltuielile aferente de proiectare. Din pretul obtinut la licitatie, pentru acoperirea cheltuielilor de evidenta si vanzare, unitatile beneficiaza de un comision de pana la 1%.
Art. 3. Spatiile destinate activitatilor de comert si de prestari de servicii, de mica industrie si oricaror alte activitati similare, situate in constructiile de locuinte in curs de executie si aflate in proprietatea regiilor autonome specializate in administrarea locuintelor sau ale consiliilor locale, pot fi vandute la licitatie publica, in conditiile art. 2.
La oferte egale beneficiaza de proprietate la adjudecarea prin licitatie a spatiilor prevazute la alin. 1 persoanele fizice si juridice care au incheiat conventii sau alte documente echivalente cu regiile autonome proprietare sau cu consiliile locale, pentru inchirierea respectivelor spatii, daca, in baza unei autorizatii de constructie eliberate potrivit legii, aceste persoane au efectuat cheltuieli pentru executarea de lucrari de constructii sau instalatii in vederea finalizarii acestor spatii.
Pretul de la care incepe licitatia se stabileste in conditiile prevazute la art. 2 alin. 5.
Spatiile prevazute la alin. 1, aflate in proprietatea societatilor comerciale, sunt considerate active si se pot vinde potrivit legii.
Art. 4. Garajele construite din fondurile statului sau din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pot fi cumparate de titularii contractelor de inchiriere, fara licitatie.
Pretul de vanzare al acestor spatii se stabileste la valoarea de circulatie de la data vanzarii.
Art. 5. Persoanele fizice sau juridice care au dobandit dreptul de proprietate asupra unor constructii in curs de executie sunt obligate sa obtina, potrivit legii, autorizatia pentru continuarea lucrarilor si sa asigure executarea acestora in conditiile si la termenele prevazute in autorizatie.
Art. 6. Locuintele construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, care nu fac obiectul unui contract de inchiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartitie, precum si cele care au ca titular de contract de inchiriere o persoana juridica pot fi vandute prin licitatie publica organizata de consiliile locale sau agentii economici care detin spatiile respective. La stabilirea pretului de la care incepe licitatia sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. 5.
Se excepteaza de la vanzarea prin licitatie publica locuintele realizate din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, care au ca titular al contractului de inchiriere o persoana juridica cu scop nelucrativ care utilizeaza spatiul exclusiv in scopul pentru care i-a fost inchiriat.
Art.7. Locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, altele decat locuintele de interventie, vor fi vandute titularilor contractelor de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vandute la cerere, in conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de inchiriere si locuintele care inainte de 6 martie 1945 au apartinut institutiilor de stat, regiilor autonome si societatilor cu capital de stat care si-au incetat existenta dupa aceasta data sau, dupa caz, au devenit, prin reorganizare, unitati economice sau bugetare de stat.
Evaluarea si vanzarea locuintelor prevazute la alin. 1 si 2 si la art 1 alin. 1, pentru care nu s-au incheiat contracte de vanzare-cumparare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor face in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzura din Decretul nr. 93/1977, la un pret indexat in functie de cresterea salariului minim brut pe tara la data cumpararii, fata de cel existent la data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992.
Art. 1 alin. 2 se aplica in mod corespunzator.
Beneficiaza de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitatilor proprietare.
Locuintele de interventie, in sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazarii personalului unitatilor economice sau bugetare care, prin contractul de munca, indeplineste activitati sau functii ce necesita prezenta, permanenta sau in caz de urgenta, in cadrul unitatilor.
Aceste locuinte nu se vand.
Unitatile economice sau bugetare pot sa detina si sa construiasca din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate inchirierii salariatilor acestora, cu contract de inchiriere accesoriu la contractul de munca. Modul de administrare si eventuala instrainare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitatilor.
Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vand.
Art. 8. Constructiile prevazute in art. 7, in curs de executie si nerepartizate nominal pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pot fi vandute cu aprobarea organelor de conducere ale persoanelor juridice care le au in proprietate, in conditiile art. 2.
Art. 9. Sumele incasate din vanzarea locuintelor, potrivit art. 6, 7 si 8, vor fi utilizate cu prioritate pentru restituirea eventualelor credite contractate pentru executarea locuintelor.
Diferentele ramase dupa rambursarea creditelor prevazute in alin. 1 si plata dobanzilor vor fi utilizate ca resurse pentru finantarea investitiilor, pentru finalizarea constructiilor de locuinte in curs de executie, care vor ramane si in viitor in proprietatea unitatilor economice si bugetare de stat.
Art. 10. In cazul in care intr-o cladire sunt mai multe locuinte si spatii cu alta destinatie, o data cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobandeste si dreptul de proprietate pe cote-parti de constructii si instalatii, precum si asupra dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decat in comun.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1 se dobandeste indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata locuinta si spatiul cu alta destinatie.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1 se dobandeste si asupra terenului aferent cladirii, asa cum a fost determinat prin autorizatia de construire sau fisele tehnice de masuratori ale terenului aferent cladirii.
Pentru persoanele care dobandesc locuintele in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, atribuirea terenului se face in conditiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Persoanele care nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in Romania vor primi, sub forma de concesiune, cotele de terenuri aferente, pe toata durata existentei cladirii.
Dreptul de proprietate prevazut la alin. 1, 3 si 4 se determina pe cote, proportional cu suprafata construita a locuintelor si a spatiilor cu alta destinatie.
Art. 11. In cazul vanzarii locuintelor prevazute in art. 1, art. 2 alin. 4 si art. 7, cu plata in rate a pretului la incheierea contractului se va achita un avans minim de 10% din pretul locuintei.
Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuintei se vor esalona pe o perioada de maximum 25 de ani, cu o dobanda anuala de 4%.
Nu pot cumpara locuinte cu plata pretului in rate persoanele care, in familia lor, au alta locuinta proprietate personala.
Familia in intelesul reglementat prin dispozitiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 5/1973, care detine mai multe locuinte cu chirie, poate cumpara, in conditiile prezentei legi si ale Decretului-lege nr. 61/1990, doar o singura locuinta.
Art. 12. Avansul se incaseaza de catre unitatile vanzatoare o data cu incheierea contractului, iar ratele lunare, inclusiv dobanzile aferente, se vor achita astfel:
a) de catre salariati, prin retinerea pe statul de plata la chenzina a doua;
b) de catre pensionari, prin retineri din pensie;
c) de catre alte categorii de cumparatori, prin achitarea la ghiseele C.E.C., in contul prevazut in contract.
Sumele incasate din avans si din ratele lunare ale pretului pentru locuintele construite din fondurile statului se varsa integral la bugetele municipiilor, oraselor sau comunelor in care se afla situate locuintele respective.
Sumele obtinute din vanzarea la licitatie a constructiilor finantate din fondurile statului, prevazute la art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 si art. 6 alin. 1, se retin in afara bugetelor locale, la nivelul autoritatilor publice locale pe a caror raza teritoriala se afla constructiile respective, pentru a fi utilizate numai pentru finalizarea celorlalte locuinte aflate in diferite stadii de executie si pentru care se continua finantarea din fondurile statului. In situatia in care nu mai exista locuinte in curs de executie in unitatea administrativ-teritoriala, sumele respective se vor varsa conform alin. 2.
Sumele rezultate din incasarea dobanzii, in cazul locuintelor construite din fondurile statului, se varsa la bugetul de stat, dupa retinerea, de catre unitatile proprietare sau vanzatoare, a cheltuielilor pentru urmarirea si tinerea evidentei ratelor, care se vor incadra intr-o cota de o patrime din dobanda prevazuta la art. 11 alin. 2.
Art. 13. Pentru tinerii in varsta de pana la 30 de ani, titulari de contract de inchiriere sau de repartitie, incheiat sau, dupa caz, emisa pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, dobanda va fi de 2%.
Art. 14. De prevederile art. 13 beneficiaza si persoanele prevazute la art. 10 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum si persoanele prevazute la art. 6, 7 si 8 din Legea nr. 42/1990 *) pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, precum si ranitilor din timpul Revolutiei din decembrie 1989.
*) Legea nr. 42/1990 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 21 august 1992.
Art. 15. Prevederile art. 11 se aplica la contractele cu plata in rate a pretului, care se vor incheia cu incepere de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
In cazul neachitarii la termenele stabilite a ratelor lunare din pretul locuintei, cumparatorul va plati o dobanda de 8% pe an asupra acestor rate.
In caz de neplata a 6 rate scadente de catre cumparatorul locuintei, unitatea vanzatoare va putea cere executarea silita asupra locuintei si evacuarea detinatorului, in conditiile legii.
Pana la achitarea integrala a pretului, locuinta dobandita in conditiile prezentei legi nu poate fi instrainata sau restructurata fara autorizarea prealabila a unitatii vanzatoare. Unitatea vanzatoare isi garanteaza incasarea pretului prin inscrierea ipotecii asupra locuintei, operatiune care este scutita de taxa de timbru.
Art. 16. Anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990 se completeaza cu preturile de vanzare ale locuintelor cu confort redus, prevazute in anexa, care face parte integranta din prezenta lege.
Art. 17. Locuintele si constructiile prevazute de prezenta lege pot fi cumparate numai de persoane fizice cu cetatenie romana sau de persoane juridice care au sediul in Romania.
Art. 18. In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele tehnice de evaluare, precum si conditiile in care se vor organiza licitatiile prevazute la art. 2, 3 si 6.
Art. 19. Contractele de vanzare-cumparare incheiate cu incalcarea dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absoluta.
Nulitatea poate fi invocata de orice persoana si pe orice cale.
Prefectii vor organiza depistarea acestor cazuri si sesizarea instantelor judecatoresti pentru constatarea nulitatii si restabilirea situatiei anterioare. Din sumele ce se restituie cumparatorilor se va retine chiria aferenta perioadei de la contractare si pana la restituire.
Sumele restituite nu sunt purtatoare de dobanzi si nici nu se actualizeaza.
Art. 20. Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum si orice alte dispozitii contrare.
Nivelul dobanzilor la imprumuturile contractate in baza Decretului-lege nr. 61/1990 ramane cel prevazut in acel act normativ.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Republicata in temeiul art. II din Legea 522/2002 pentru aprobarea O.G. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, dandu-se textelor o noua numerotare. O.G. 36/2002 a fost publicata in M.Of. 92 din 2 februarie 2002, rectificata in M.Of. 145 din 26 februarie 2002, si a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea 522/2002, publicata in M.Of. 602 din 14 august 2002. )
O.G. 36/2002 a fost publicata in M.Of. 92 din 2 februarie 2002, rectificata in M.Of. 145 din 26 februarie 2002, si a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea 522/2002, publicata in M.Of. 602 din 14 august 2002.

CAPITOLUL I - Dispozitii generale

Art. 1.
(1) Impozitele si taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale si sunt reglementate prin prezenta ordonanta.
(2) Informatiile referitoare la impozitele si taxele locale sunt de interes public, autoritatile administratiei publice locale avand obligatia sa asigure accesul liber si neingradit la acestea.

Art. 2.
Resursele financiare constituite din impozitele si taxele locale se utilizeaza pentru cheltuielile publice a caror finantare se asigura de la bugetele locale, in conditiile legii.

Art. 3.
(1) Persoanele fizice si persoanele juridice, denumite in continuare contribuabili, datoreaza impozitele si taxele locale reglementate prin prezenta ordonanta.
(2) Sunt asimilati persoanelor fizice, in sensul prezentei ordonante, contribuabilii care desfasoara activitati economice pe baza liberei initiative ori exercita in mod individual sau prin asociere orice profesie libera.
(3) Prin persoane juridice, in sensul prezentei ordonante, se intelege acele entitati reprezentate de persoanele fizice, inregistrate legal, ce au un patrimoniu distinct, in scopul desfasurarii unei activitati, precum:
a) comerciantii si filialele acestora, definiti astfel de Codul comercial, inclusiv unitatile economice ale persoanelor juridice de drept public, precum si cele ale organizatiilor politice, sindicale, patronale si cooperatiste, institutiilor publice, asociatiilor si fundatiilor, cultelor religioase si altora asemenea, cu exceptia celor mentionate la alin. (2);
b) cultele religioase si unitatile locale ale acestora, cu personalitate juridica.
(4) Sunt asimilate persoanelor juridice, in sensul prezentei ordonante, si sucursalele si reprezentantele autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, apartinand persoanelor fizice sau juridice straine, si altele asemenea.
(5) Sunt exceptate institutiile si unitatile care functioneaza in subordinea sau in coordonarea Ministerului Educatiei si Cercetarii.

CAPITOLUL II - Impozitul pe cladiri

Art. 4.
(1) Impozitul pe cladiri este anual si se datoreaza de catre contribuabili pentru cladirile aflate in proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate si de destinatia acestora.
(2) In cazul cladirilor proprietate publica si privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, aflate in administrarea sau in folosinta, dupa caz, a contribuabililor, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre cei care le au in administrare sau in folosinta.
(3) In sensul prezentei ordonante, prin cladire se intelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de altele asemenea.
(4) Pentru stabilirea impozitului pe cladiri datorat de persoanele fizice, la dimensionarea unei cladiri se are in vedere suprafata construita desfasurata care se determina prin insumarea suprafetelor sectiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv a celor situate la subsol. In calcul nu se cuprind suprafetele podurilor, cu exceptia mansardelor, precum si cele ale treptelor si teraselor neacoperite.

Art. 5.
(1) Impozitul pe cladiri, in cazul persoanelor fizice, se calculeaza prin aplicarea cotei de 0,2% in mediu urban si de 0,1% in mediul rural asupra valorii impozabile a cladirii, determinata potrivit criteriilor si normelor de evaluare prevazute in anexa 1.
(2) In cazul contribuabililor mentionati la alin. (1), care detin mai multe cladiri cu destinatia de locuinta, altele decat cele inchiriate, impozitul pe cladiri se majoreaza dupa cum urmeaza:
a) cu 15% pentru prima cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de a doua cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de a treia cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de a patra cladire si urmatoarele, in afara celei de la adresa de domiciliu.
(3) Ordinea numerica a proprietatilor se determina in raport de anul dobandirii cladirii, indiferent sub ce forma, rezultat din documentele care atesta calitatea de proprietar.
(4) Contribuabilii care intra sub incidenta alin. (2) au obligatia sa depuna o declaratie speciala la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza teritoriala isi au domiciliul, precum si la cele in a caror raza teritoriala sunt situate cladirile respective.
(5) Modelul declaratiei speciale mentionate la alin. (4) se aproba prin normele metodologice referitoare la impozitele si taxele locale.

Art. 6.
(1) Impozitul pe cladiri, in cazul contribuabililor prevazuti la art. 3 alin. (3), se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1,5% asupra valorii de inventar a cladirii, inregistrata in contabilitatea acestora, conform prevederilor legale in vigoare.
(2) Daca persoanele juridice nu au efectuat nici o reevaluare a cladirilor incepand cu anul 1998 pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, cota impozitului pe cladiri este intre 3% si 5%, aplicata la valoarea de inventar a cladirii, pana la data primei reevaluari, inregistrata in contabilitatea acestora.
(3) Pentru cladirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe cladiri se determina asupra valorii negociate intre parti si inscrise in contract si se datoreaza de catre proprietar.
(4) Incepand cu data transferului de proprietate catre beneficiar a cladirilor ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul se determina prin aplicarea cotelor prevazute la alin. (2), pana la data primei reevaluari inregistrate in contabilitate.

Art. 7.
(1) La determinarea impozitului pe cladiri, in cazul contribuabililor prevazuti la art. 3 alin. (3), se au in vedere atat cladirile aflate in functiune, cat si cele in rezerva sau in conservare.
(2) Cladirile aflate in functiune si a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii sunt supuse in continuare impozitului pe cladiri, calculat pe baza valorii de inventar inregistrate in contabilitate.

Art. 8.
Cladirile dobandite in cursul anului, indiferent sub ce forma, se impun cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea au fost dobandite. Impozitul se calculeaza proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului.

Art. 9.
(1) Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru situatiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a cladirilor, precum si de transfer al dreptului de proprietate ori locatiune asupra cladirilor, dupa caz, se face cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a produs una dintre aceste situatii.
Scaderea se acorda proportional cu partea de cladire supusa unei astfel de situatii, precum si cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal.
(2) Lista cuprinzand cladirile care nu sunt supuse impozitului pe cladiri este redata in anexa 2.
(3) Avizarea de catre consiliile locale a constructiilor speciale prevazute la subpunctul 20 al pct. 7 din anexa 2 se va face anual, in cursul lunii noiembrie, si se aplica in anul fiscal urmator.

Art. 10.
Impozitul pe cladiri se stabileste pe baza declaratiei de impunere depuse de contribuabili, in conditiile prezentei ordonante, si se plateste trimestrial in patru rate egale, astfel: pana la 15 martie, pana la 15 iunie, pana la 15 septembrie si pana la 15 noiembrie.

CAPITOLUL III - Impozitul si taxa pe teren

Art. 11.
Contribuabilii care detin in proprietate terenuri situate in municipii, orase si comune, in intravilanul sau in extravilanul localitatilor datoreaza impozit pe teren.

Art. 12.
(1) Impozitul pe teren se stabileste anual, in suma fixa pe metru patrat de teren, in mod diferentiat, in intravilanul localitatilor, pe ranguri de localitati si zone, iar in extravilanul localitatilor, pe ranguri de localitati si categorii de folosinta a terenurilor, pe zone, potrivit anexei 3 si, respectiv, anexei 4.
(2) In cazurile in care terenurile situate in intravilanul localitatilor sunt inregistrate in registrul agricol la alta categorie de folosinta decat cea de terenuri cu constructii, acestea se vor supune impozitului pe teren conform anexei 4.

Art. 13.
Incadrarea terenurilor pe zone si pe categorii de folosinta, in intravilan si extravilan, se face de catre consiliile locale, in functie de pozitia terenurilor fata de centrul localitatii, de retelele edilitare, precum si de alte elemente specifice fiecarei unitati administrativ-teritoriale, conform documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, registrelor agricole, evidentelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidente agricole ori cadastrale.

Art. 14.
(1) Pentru terenurile dobandite in cursul anului, indiferent sub ce forma, impozitul pe teren se datoreaza de la data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea au fost dobandite, proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal.
(2) Dispozitiile prevazute la alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in cazul terenurilor a caror incadrare se modifica in cursul anului fiscal.

Art. 15.
In situatia in care in cursul anului se modifica rangul localitatii, impozitul pe teren se modifica corespunzator noii incadrari a localitatii, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a intervenit aceasta modificare.

Art. 16.
(1) Impozitul pe teren nu se aplica asupra terenurilor pentru care se plateste taxa pe teren datorata potrivit art. 17 din prezenta ordonanta.
(2) Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru oricare dintre situatiile care corespund dispozitiilor legale in vigoare, se face cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a produs acea situatie, proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal.
(3) Lista cuprinzand terenurile pentru care nu se datoreaza impozitul si taxa este redata in anexa 5.

Art. 17.
Pentru terenurile proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, aflate in administrarea sau in folosinta regiilor autonome, a societatilor comerciale si a altor persoane juridice, utilizate in alte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura, acestea datoreaza taxa pe teren, care se stabileste in aceleasi conditii ca si impozitul pe teren prevazut la art. 12.

Art. 18.
(1) Pentru terenurile ocupate de drumuri si cai ferate contribuabilii prevazuti la art. 17 datoreaza taxa pe teren ce se stabileste anual, in lei/km, diferentiata dupa cum urmeaza:
a) pentru drumuri 200.000 lei/km;
b) pentru cai ferate normale 390.000 lei/km;
c) pentru cai ferate inguste 200.000 lei/km.
(2) Taxa se datoreaza numai pentru liniile ferate si drumurile pana la accesul in incinta unitatii.

Art. 19.
Unitatile de transport feroviar sunt scutite de taxa pe teren prevazuta la art. 17 si 18.

Art. 20.
Impozitul si taxa pe teren se stabilesc, se modifica si se incaseaza potrivit prevederilor art. 8-10.

CAPITOLUL IV - Taxa asupra mijloacelor de transport

Art. 21.
(1) Contribuabilii care detin mijloace de transport cu tractiune mecanica datoreaza o taxa anuala stabilita in functie de capacitatea cilindrica a acestora, pentru fiecare 500 cm3 sau fractiune din acestia, conform anexei 6 lit. A pct. I.
(2) Pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, precum si pentru combinatiile acestora, taxa este cea prevazuta in anexa 6 lit. A pct. II si III.
(3) Resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport prevazuta in anexa 6 lit. A pct. II si III se vor utiliza in exclusivitate pentru lucrari de intretinere, modernizare, reabilitare si constructie a drumurilor de interes local si judetean si constituie venit in proportie de 60% la bugetul local si, respectiv, de 40% la bugetul judetean. Pentru municipiul Bucuresti taxa constituie venit in proportie de 60% la bugetele sectoarelor si, respectiv, de 40% la bugetul municipiului Bucuresti.
(4) Pentru remorci, semiremorci si rulote taxele anuale se stabilesc in functie de capacitatea acestora, conform anexei 6 lit. B.
(5) Sunt scutite de taxa autoturismele, motocicletele cu atas si mototriciclurile care apartin persoanelor cu handicap locomotor si care sunt adaptate handicapului acestora.

Art. 22.
Capacitatea cilindrica a motorului si capacitatea remorcilor se dovedesc cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a remorcii, cu factura de cumparare sau cu alte documente legale din care sa rezulte acestea.

Art. 23.
(1) Taxa asupra mijloacelor de transport pe apa, care apartin contribuabililor, se stabileste anual, pentru fiecare mijloc de transport, conform anexei 6 lit. C.
(2) Navele fluviale de pasageri, barcile si luntrele, folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul in Delta Dunarii, Insula Mare a Brailei si Insula Balta Ialomitei, nu sunt supuse taxei asupra mijloacelor de transport.

Art. 24.
(1) Taxa asupra mijloacelor de transport se datoreaza incepand cu data de intai a lunii in care au fost dobandite, iar in cazul instrainarii sau radierii in timpul anului din evidentele autoritatilor la care sunt inmatriculate, taxa se da la scadere incepand cu data de intai a lunii in care a aparut una dintre aceste situatii.
(2) Pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de leasing taxa se datoreaza de catre proprietar.

Art. 25.
Taxa asupra mijloacelor de transport se determina de catre compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza teritoriala contribuabilii isi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, dupa caz, pe baza declaratiei de impunere depuse in conditiile prezentei ordonante.

Art. 26.
(1) Institutiile publice, precum si persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul de calatori in comun in regim urban si suburban sunt scutite de plata taxei asupra mijloacelor de transport.
(2) Transportul de calatori in comun in regim urban si suburban se refera si la cel care parcurge o distanta in afara localitatii, daca se practica tarife stabilite in conditiile transportului in comun.

Art. 27.
(1) Taxa asupra mijloacelor de transport se plateste trimestrial, in patru rate egale, astfel: pana la 15 martie, pana la 15 iunie, pana la 15 septembrie si pana la 15 noiembrie.
(2) Pentru mijloacele de transport dobandite in cursul anului taxa datorata se repartizeaza in sume egale, la termenele de plata ramase pana la sfarsitul anului.
(3) Persoanele fizice sau juridice straine, care solicita inmatricularea temporara a mijloacelor de transport, au obligatia de a achita integral taxa datorata, la data luarii in evidenta de catre compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.

CAPITOLUL V - Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor

Art. 28.
Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor contribuabilii datoreaza taxe diferentiate, conform anexei 7.

Art. 29.
(1) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire se calculeaza pe baza valorii de proiect declarate de solicitant in cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire, in conformitate cu proiectul prezentat.
(2) La terminarea lucrarilor beneficiarii autorizatiei de construire, in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de executare stabilit prin aceasta, sunt obligati sa declare structurilor specializate in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului ale autoritatilor administratiei publice locale valoarea reala a lucrarilor, in vederea regularizarii taxei pentru autorizatia de construire.
(3) Structurile specializate mentionate la alin. (2) vor regulariza taxa pentru autorizatia de construire pe baza valorii reale a lucrarilor declarate de catre solicitant, in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de executare stabilit prin autorizatia de construire.
(4) Pentru persoanele fizice, in cazul in care valoarea lucrarilor declarate de catre solicitant este mai mica decat valoarea determinata potrivit anexei 1, regularizarea taxei se va face pe baza valorii astfel calculate.

Art. 30.
(1) Cuantumul taxelor prevazute in anexa 7 se stabileste intre aceste limite de catre consiliile locale sau judetene, dupa caz.
(2) Taxele prevazute la acest capitol se platesc prealabil eliberarii sau vizarii, dupa caz, a certificatelor, avizelor si autorizatiilor.
(3) Pentru eliberarea certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire de catre presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit in proportie de 50% la bugetul local si de 50% la bugetul judetean.
(4) Pentru municipiul Bucuresti taxele datorate pentru eliberarea certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire se fac venit la bugetul municipiului Bucuresti sau ale sectoarelor acestuia, dupa caz, potrivit atributiilor stabilite prin lege primarului general, respectiv primarilor de sectoare.
(5) Dovada platii taxei se pastreaza la structura specializata a autoritatii administratiei publice locale care a eliberat documentele respective.

CAPITOLUL VI - Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate

Art. 31.
(1) Contribuabilii care beneficiaza sub diverse forme de serviciul de reclama si publicitate sunt obligati sa incheie contracte in acest sens si datoreaza bugetelor locale pe raza carora se efectueaza publicitatea o taxa de reclama si publicitate care poate fi cuprinsa intre 1% si 3% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adaugata aferenta.
(2) Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afisaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare beneficiarii datoreaza o taxa care poate fi cuprinsa intre 65.000 lei/an/m2 si 130.000 lei/an/m2 sau fractiune de m2.
(3) Pentru firmele instalate la locul exercitarii activitatii taxa anuala se stabileste in functie de dimensiune si poate fi cuprinsa intre 120.000 lei/an/m2 si 200.000 lei/an/m2 sau fractiune de m2.
(4) Cota procentuala si cuantumul taxei prevazut in suma fixa se stabilesc de catre consiliile locale in a caror raza teritoriala se realizeaza publicitatea, in limitele prevazute mai sus.

Art. 32.
(1) Taxa datorata potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) se plateste lunar de catre cel care efectueaza reclama si publicitatea la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza se realizeaza serviciul, pana la data de 10 a lunii urmatoare, pe toata perioada desfasurarii contractului, incepand cu luna in care taxa a devenit exigibila.
(2) Taxa devine exigibila la data intrarii in vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclama si publicitate.
(3) Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate datorata potrivit art. 31 alin. (2) se plateste anticipat de catre beneficiarul publicitatii, proportional cu numarul de luni de utilizare, la bugetul local al unitatii administrativteritoriale pe a carei raza este expus afisul publicitar. In situatiile in care mijloacele de reclama si publicitate au o durata mai mare de un an, taxa se plateste pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Contribuabilii care datoreaza taxa potrivit art. 31 alin. (3) au obligatia sa o achite trimestrial la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza teritoriala isi desfasoara activitatea, in patru rate egale, astfel: pana la 15 martie, pana la 15 iunie, pana la 15 septembrie si pana la 15 noiembrie.
(5) Institutiile publice nu datoreaza taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate.
(6) Taxa prevazuta la art. 31 alin. (3) nu se datoreaza pentru panourile de identificare si avertizare a instalatiilor energetice.

CAPITOLUL VII - Impozitul pe spectacole

Art. 33.
(1) Contribuabilii care organizeaza manifestari artistice, competitii sportive, activitati artistice si distractive de videoteca si discoteca, denumite in continuare spectacole, datoreaza impozit pe spectacole, calculat in cote procentuale asupra incasarilor din vanzarea biletelor de intrare si a abonamentelor sau in suma fixa pe metru patrat, in functie de suprafata incintei unde se desfasoara spectacolul, mai putin valoarea timbrelor instituite, potrivit legii.
(2) Institutiile publice nu datoreaza impozitul pe spectacole.

Art. 34.
Pentru manifestarile artistice si competitiile sportive impozitul pe spectacole se stabileste asupra incasarilor din vanzarea abonamentelor si a biletelor de intrare, prin aplicarea urmatoarelor cote:
a) 2% pentru manifestarile artistice de teatru, de opera, de opereta, de filarmonica, cinematografice, muzicale, de circ, precum si pentru competitiile sportive interne si internationale;
b) 5% pentru manifestarile artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestari artistice ori distractive care au un caracter ocazional.

Art. 35.
(1) Pentru activitatile artistice si distractive de videoteca si discoteca impozitul pe spectacole se stabileste in functie de suprafata incintei in care se desfasoara spectacolul, pe zi de functionare, dupa cum urmeaza:
a) in cazul videotecilor, de la 500 lei/m2/zi la 1.000 lei/m2/zi;
b) in cazul discotecilor, de la 1.000 lei/m2/zi la 2.000 lei/m2/zi.
(2) Cuantumul impozitului se stabileste de catre consiliile locale in a caror raza administrativ-teritoriala se realizeaza activitatile artistice si distractive, in limitele prevazute la alin. (1).
(3) Pentru determinarea impozitului pe spectacole, asupra nivelurilor mentionate la alin. (1) se aplica coeficientii de corectie mentionati la nota din anexa 4.

Art. 36.
(1) Platitorii de impozit pe spectacole, pentru manifestarile prevazute la art. 34, au obligatia de a inregistra abonamentele si biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza teritoriala isi au sediul si de a afisa tarifele la casele de vanzare a biletelor si la locul de desfasurare a spectacolelor.
(2) Pentru spectacolele organizate in deplasare sau in turneu este obligatorie vizarea biletelor de intrare si a abonamentelor la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza teritoriala se desfasoara spectacolele.

Art. 37.
Platitorii de impozit pe spectacole, pentru activitatile prevazute la art. 35, au obligatia sa depuna o declaratie care va contine suprafata incintei, precum si zilele in care se desfasoara spectacolele, pana cel tarziu la data de 15 inclusiv, pentru luna urmatoare.

Art. 38.
(1) Impozitul pe spectacole se plateste lunar pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare celei in care se realizeaza venitul la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza se desfasoara spectacolul.
(2) Platitorii de impozit pe spectacole raspund de exactitatea calculului si de varsarea la timp a impozitului.

Art. 39.
Pentru sumele cedate in scopuri umanitare, pe baza de contract, din incasarile obtinute din spectacole nu se datoreaza impozit.

Art. 40.
Platitorii impozitului pe spectacole au obligatia sa tina evidenta acestuia si sa depuna lunar, pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare celei in care se realizeaza venitul, la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza de competenta platitorul isi are sediul sau domiciliul, decontul de impunere sau declaratia prevazuta la art. 37, potrivit modelelor aprobate prin normele metodologice referitoare la impozitele si taxele locale.

Art. 41.
Tiparirea, inregistrarea, vizarea, evidenta si gestionarea, dupa caz, a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole se fac potrivit normelor tehnice aprobate prin hotarare a Guvernului la initiativa Ministerului Administratiei Publice, impreuna cu Ministerul Finantelor Publice, cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor si al Ministerului Tineretului si Sportului, in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei ordonante in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 42.
Platitorii impozitului pe spectacole sunt, de asemenea, obligati:
a) sa respecte normele tehnice privind tiparirea, inregistrarea, vizarea, evidenta si gestionarea, dupa caz, a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole;
b) sa elibereze bilete de intrare la spectacole pentru toate sumele incasate si sa nu practice tarife mai mari decat cele inscrise pe bilete;
c) sa puna la dispozitie organelor de control documentele care atesta calculul si plata impozitului pe spectacole.

Art. 43.
(1) Incalcarea normelor tehnice privind tiparirea, inregistrarea, vizarea, evidenta si gestionarea, dupa caz, a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei
(2) Cuantumul amenzilor prevazute la alin. (1) se va actualiza in conditiile prezentei ordonante.
(3) Sanctiunea se aplica platitorilor de impozit pe spectacole.

Art. 44.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 43 se fac de catre primar si imputernicitii acestuia, precum si de catre persoanele imputernicite in acest scop din cadrul Ministerului Administratiei Publice, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Culturii si Cultelor si Ministerului Tineretului si Sportului.


CAPITOLUL VIII - Taxa hoteliera

Art. 45.
(1) Pentru sederea in municipii, orase sau comune consiliile locale pot hotari instituirea taxei hoteliere datorate de persoanele fizice in varsta de peste 18 ani.
(2) Taxa se determina pe baza cotei stabilite de consiliile locale intre 0,5% si 5%, aplicata la tarifele de cazare practicate de unitatile hoteliere.

Art. 46.
Taxa hoteliera se incaseaza de catre persoanele juridice prin intermediul carora se realizeaza cazarea, o data cu luarea in evidenta a persoanelor cazate, si se varsa la bugetul local in primele 10 zile ale fiecarei luni pentru luna precedenta.

Art. 47.
In cazul in care taxa hoteliera este inclusa in chitanta sau in costul biletului de odihna si tratament, persoanele juridice prevazute la art. 46 vor varsa la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale suma incasata cu acest titlu, recuperata de la agentiile de turism prin intermediul carora a fost valorificata chitanta sau biletul de odihna si tratamen , in primele 10 zile ale fiecarei luni pentru luna precedenta.

CAPITOLUL IX - Alte taxe locale

Art. 48.
(1) In exercitarea atributiilor ce le revin in administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, consiliile locale sau judetene, dupa caz, pot institui taxe zilnice cuprinse intre 1.000 lei si 100.000 lei pentru utilizarea temporara a locurilor publice si pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectura si arheologice.
(2) Consiliile locale pot institui taxe zilnice, cuprinse intre limitele prevazute la alin. (1), pentru detinerea in proprietate sau in folosinta, dupa caz, de utilaje destinate sa functioneze in scopul obtinerii de venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de catre consiliile locale.
(3) Consiliile locale pot institui taxe pentru vehiculele lente prevazute in anexa 8, in suma fixa, pentru fiecare vehicul, ce pot fi cuprinse intre 26.000 lei/an si 260.000 lei/an.
(4) Sumele provenite din taxele prevazute la alin. (1)-(3) constituie venituri proprii ale bugetelor locale si se platesc anticipat.
(5) Pentru stabilirea taxelor locale mentionate la alin. (1)-(3) consiliile locale vor avea in vedere criteriile prevazute in normele metodologice mentionate la art. 76 din prezenta ordonanta.

CAPITOLUL X - Facilitati fiscale

Art. 49.
(1) Pentru locuinta de domiciliu, precum si pentru terenul aferent acesteia consiliile locale pot adopta in timpul anului hotarari privind reducerea sau scutirea de impozit pe cladiri si de impozit pe teren, stabilite in sarcina persoanelor fizice, in conditiile prevazute de prezenta ordonanta.
(2) Pentru persoanele cu handicap de gradul I si II, persoanele fizice nevazatoare, pentru cazurile in care intr-un an persoanele fizice beneficiaza numai de indemnizatii de somaj si/sau ajutor social si alocatie de sprijin se poate acorda reducere sau scutire de impozit pe cladiri si de impozit pe teren.
(3) Sunt scutiti de taxa hoteliera persoanele cu handicap de gradul I si II, pensionarii, elevii, studentii si militarii in termen.
(4) Procedura de acordare a facilitatii fiscale de scutire, respectiv reducere, potrivit alin. (2), se stabileste prin hotarare a consiliului local.
(5) In cazul calamitatilor naturale consiliile locale pot adopta hotarari privind scutirea de impozite si taxe locale, stabilite in sarcina contribuabililor prevazuti la art. 3.
(6) Scutirea sau reducerea se acorda proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului si opereaza incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care persoanele in cauza atesta situatiile prevazute la alin. (1), (2) si (5).
(7) Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri si a impozitului pe teren, datorate pentru intregul an de catre persoanele fizice, pana la data de 15 martie a anului fiscal se acorda o bonificatie de pana la 10%, stabilita prin hotarare a consiliului local.

Art. 50.
Persoanele fizice, veterani de razboi, si cele prevazute la art. 1 din Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele prevazute in O.G. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata si modificata prin Legea 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt scutite de la plata impozitelor si taxelor locale reglementate prin prezenta ordonanta.

Art. 51.
Persoanele fizice, vaduve de razboi si vaduve nerecasatorite ale veteranilor de razboi, sunt scutite de impozitul pe cladiri, impozitul pe teren si de taxa hoteliera.

Art. 52.
Prevederile art. 6 si ale art. 10 alin. (1) lit. k) din Legea 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din Decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la scutirea de la plata impozitului pe cladiri si terenul aferent acestora, taxa asupra mijloacelor de transport pentru autoturisme hycomat si mototricicluri, se mentin si in conditiile prezentei ordonante.

Art. 53.
Scutirile prevazute la art. 50-52 se acorda in proportie de 100% persoanelor fizice mentionate pentru bunurile proprii si pentru bunurile comune sotilor.

Art. 54.
(1) Scutirea de impozite si taxe locale se acorda pe baza cererii beneficiarilor, proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului, incepand cu luna urmatoare celei in care persoanele in cauza prezinta actele doveditoare prin care se atesta situatia respectiva.
(2) In cazul impozitului pe cladiri si al impozitului pe teren scutirea se acorda numai pentru locuinta situata la adresa de domiciliu a contribuabilului.

Art. 55.
(1) Sunt scutite de impozitele si taxele locale reglementate prin prezenta ordonanta fundatiile testamentare constituite potrivit legii, cu scopul de a intemeia, intretine, dezvolta si ajuta institutii de cultura nationala, precum si de a sustine actiuni cu caracter umanitar, social si cultural.
(2) Pot fi, de asemenea, scutite la cazare de la plata impozitelor si taxelor locale fundatiile si asociatiile cu caracter umanitar care au ca unica activitate intretinerea si functionarea caminelor de batrani si a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani si a copiilor strazii.

Art. 56.
Societatile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice cu activitate sezoniera de cel mult 5 luni din anul fiscal sunt scutite de plata impozitului pe cladiri si a impozitului pe teren, in proportie de 50%, numai pentru cladirile destinate acestei activitati.

Art. 57.
Sunt scutite de impozitul pe cladiri in proportie de 50% pe o perioada de 5 ani de la punerea in functiune obiectivele nou-construite ce apartin cooperatiei de consum sau mestesugaresti.

Art. 58.
Consiliile locale pot hotari scutirea sau reducerea impozitului pe teren aferent investitiei efectuate potrivit Legii 332/2001 privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ in economie, pe toata perioada executarii acestora, pana la punerea in functiune, dar nu mai mult de 3 ani de la inceperea lucrarilor.

Art. 59.
(1) Contribuabilii, persoane fizice, sunt scutiti de plata impozitului pe cladiri timp de 10 ani de la data dobandirii acesteia, dupa cum urmeaza:
a) pentru locuintele noi, in conditiile Legii locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) pentru cladirile realizate pe baza de credite, in conditiile O.G. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si constructii de locuinte, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In cazul instrainarii cladirilor prevazute la alin. (1), noii proprietari nu mai beneficiaza de aceste scutiri.
(3) Sunt scutiti de la plata taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire contribuabilii-concesionari, pentru autostrazile si tronsoanele de cale ferata concesionate, in conditiile O.G. 30/1995 privind regimul de concesionare a construirii si exploatarii unor tronsoane de cai de comunicatie terestre - autostrazi si cai ferate, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Persoanele fizice care au domiciliul si care locuiesc efectiv in localitatile prevazute in hotararile Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a unor localitati din Muntii Apuseni, cu modificarile ulterioare, si nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele masuri si actiuni pentru sprijinirea dezvoltarii economico-sociale a judetului Tulcea si a Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", cu modificarile ulterioare, beneficiaza de reducere cu 50% a impozitelor si taxelor locale, in conditiile O.G. 27/1996 privind acordarea de facilitati persoanelor care domiciliaza sau lucreaza in unele localitati din Muntii Apuseni si in Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii", republicata.

Art. 60.
Prin hotarare a Guvernului se pot stabili si alte situatii pentru care se acorda facilitati fiscale.

CAPITOLUL XI - Dispozitii comune

Art. 61.
(1) Stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor si taxelor locale, a majorarilor de intarziere, a penalitatilor, a amenzilor si a oricaror alte venituri proprii ale bugetelor locale, solutionarea obiectiilor si contestatiilor formulate impotriva actelor de control si de impunere avand ca obiect constatarea si stabilirea acestor venituri, precum si executarea creantelor bugetare locale se efectueaza de catre autoritatile administratiei publice locale sau prin compartimentele de specialitate ale acestora, dupa caz, in functie de atributiile specifice, potrivit legii.
(2) Taxele cuvenite bugetelor locale in conditiile art. 74 sunt asimilate impozitelor si taxelor locale.

Art. 62.
(1) Contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratiile de impunere la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale pe a caror raza teritoriala se afla bunurile impozabile sau taxabile, dupa caz, in termen de 30 de zile de la data dobandirii acestora, in vederea determinarii valorilor impozabile, precum si a impozitelor sau taxelor aferente.
(2) Verificarea datelor inscrise in declaratia de impunere se face prin confruntare cu cele existente in registrele agricole sau in orice alte evidente specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum si cu cele din evidenta contabila a contribuabililor, dupa caz.
(3) In cazurile contribuabililor care nu depun declaratia de impunere potrivit dispozitiilor legale, impozitul pe cladiri se poate stabili din oficiu pe baza evidentelor prevazute la alin. (2).
(4) Pentru mijloacele de transport declaratiile se depun, in termen de 30 de zile de la data dobandirii acestora, la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale pe a carei raza teritoriala contribuabilii isi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, dupa caz.
(5) Daca au intervenit schimbari care conduc la modificarea impozitului sau a taxei datorate, declaratiile de impunere se depun in termen de 30 de zile.
(6) Contribuabilii, persoane juridice, calculeaza impozitul sau taxa datorata anual si depun declaratia de impunere pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale pe a carei raza teritoriala se afla cladirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile ori taxabile, dupa caz.

Art. 63.
Sunt supuse impozitului pe cladiri, in conditiile prezentei ordonante, si acele cladiri care au fost executate fara autorizatie de constructie. Instiintarea de plata nu are elementele constitutive ale autorizatiei de constructie si nici pe cele ale titlului de proprietate.

Art. 64.
Membrii de familie cu capacitate de exercitiu deplina, care locuiesc si gospodaresc impreuna cu contribuabilul, persoana fizica, pe numele caruia s-a calculat impozitul sau taxa, precum si mostenitorii aflati in indiviziune raspund solidar in ceea ce priveste obligatiile prevazute de prezenta ordonanta.

Art. 65.
(1) Contribuabilii, persoane fizice si juridice straine, platesc impozitele si taxele locale, majorarile aferente si amenzile contraventionale, stabilite potrivit prezentei ordonante, in lei.
(2) Plata obligatiilor prevazute la alin. (1) este in sarcina persoanelor fizice sau juridice straine si se achita de catre acestea sau de catre reprezentantul lor autorizat.

Art. 66.
Impozitele si taxele locale reglementate prin prezenta ordonanta constituie venituri proprii ale bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale in care contribuabilii isi au domiciliul, sediul, punctele de lucru sau in care se afla situate bunurile impozabile ori taxabile, dupa caz.

Art. 67.
Impozitele si taxele locale stabilite in sume fixe, precum si valorile impozabile, prevazute in anexele 1, 3, 4, 6 si 7, se indexeaza anual prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice si a Ministerului Administratiei Publice, in luna aprilie a fiecarui an, pe baza ratei inflatiei prognozate pentru anul urmator, in cazul in care cresterea acesteia depaseste 5%.

Art. 68.
Dispozitiile prezentei ordonante se aplica si persoanelor fizice si juridice straine, in masura in care, prin conventii sau alte acorduri internationale la care Romania este parte ori pe baza de reciprocitate, nu se stabileste altfel.

Art. 69.
Nerespectarea prevederilor prezentei ordonante atrage raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, dupa caz, precum si materiala sau civila, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.

Art. 70.
(1) Constituie contraventii la prezenta ordonanta urmatoarele fapte:
a) depunerea peste termen a declaratiilor de impunere prevazute la art. 10, art. 29 alin. (2), art. 37 si la art. 62 alin. (1), (4)-(6);
b) nedepunerea declaratiilor de impunere prevazute la art. 10, art. 29 alin. (2), art. 37 si la art. 62 alin. (1), (4)-(6).
(2) Contraventia prevazuta la lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, iar cea de la lit. b), cu amenda de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei.
(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari si persoanele imputernicite din cadrul compartimentelor de specialitate ale autoritatii administratiei publice locale.
(4) In cazul persoanelor juridice limitele minime si maxime ale amenzilor prevazute la alin. (2) se majoreaza cu 300%.
(5) Limitele amenzilor prevazute la art. 43 si la alin. (1) si (2) din prezentul articol se actualizeaza prin hotarare a Guvernului.
(6) Contraventiilor prevazute la art. 43 si la alin. (1) si (2) din prezentul articol li se aplica dispozitiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor*), cu exceptia art. 28.

Art. 71.
(1) Pentru neplata la termen a impozitelor si taxelor locale se datoreaza majorari de intarziere, conform dispozitiilor legale.
(2) In cazul in care ultima zi a termenului de plata este zi nelucratoare, potrivit legii, plata impozitului sau a taxei, dupa caz, se face fara majorari de intarziere in ziua lucratoare imediat urmatoare.
(3) In situatiile in care impozitele si taxele locale datorate nu au fost stabilite ca urmare a nedepunerii declaratiei ori datele declarate nu corespund realitatii, stabilirea sau modificarea impozitului ori a taxei, dupa caz, se poate face pe 5 ani anteriori celui in care s-a efectuat constatarea.
(4) Termenul de prescriptie pentru dreptul de a cere executarea silita este de 5 ani.
(5) La diferentele de impozit sau de taxe stabilite se calculeaza majorari de intarziere de la data cand impozitulsau taxa era datorata.
(6) Functionarul public vinovat de nestabilirea la timp a impozitelor si taxelor locale reglementate prin prezenta ordonanta raspunde civil, in limita majorarilor de intarziere calculate.
(7) Majorarile si penalitatile de intarziere pentru venituri nevarsate la termen se inregistreaza la capitolul si subcapitolul corespunzatoare impozitului sau taxei la care se refera.

Art. 72.
In functie de conditiile locale specifice zonei, consiliile locale sau judetene, dupa caz, pot majora anual cu pana la 50% impozitele si taxele locale prevazute de prezenta ordonanta.

Art. 73.
(1) Consiliile locale si consiliile judetene adopta hotarari privind stabilirea de impozite si taxe locale,intre limitele si in conditiile prezentei ordonante, in cursul lunii mai a fiecarui an pentru anul fiscal urmator.
(2) Impozitele si taxele locale se calculeaza prin rotunjire, in sensul ca fractiunile sub 500 lei inclusiv se neglijeaza, iar ceea ce depaseste 500 lei se majoreaza la 1.000 lei.
(3) Primarii si presedintii consiliilor judetene sunt obligati sa asigure publicitatea hotararilor mentionate la alin. (1), in conditiile Legii administratiei publice locale nr. 215/2001.

Art. 74.
(1) Constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale urmatoarele resurse banesti:
a) penalitatile de intarziere aferente veniturilor proprii ale bugetelor locale, ca exceptie de la dispozitiile art. 131 alin. (3) din O.G. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, cu modificarile si completarile ulterioare;

*) O.G. 2/2001 a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea 180/2002, publicata in M.Of. 268 din 22 aprilie 2002.

b) taxele judiciare de timbru prevazute de Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, iar actualizarea periodica in functie de rata inflatiei si majorarea anuala a acestor taxe se supun reglementarilor prevazute de prezenta ordonanta;
c) taxele de timbru prevazute de O.G. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala, cu modificarile si completarile ulterioare, iar actualizarea periodica in functie de rata inflatiei si majorarea anuala a acestor taxe se supun reglementarilor prevazute de prezenta ordonanta;
d) taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobandite in baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevazuta la cap. V din anexa la Legea 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru.
Procedurile privind actualizarea periodica in functie de rata inflatiei si majorarea anuala pentru taxele mentionate la cap. I-IV, precum si la cap. V din anexa la aceasta lege se supun reglementarilor prevazute de prezenta ordonanta.
(2) Prin normele metodologice referitoare la impozitele si taxele locale se vor detalia procedurile mentionate la alin. (1), precum si cele specifice preluarii la bugetele locale a acestor resurse financiare.

CAPITOLUL XII - Dispozitii tranzitorii

Art. 75.
In fiecare an, pana la data de 15 mai, autoritatile administratiei publice locale vor efectua inventarierea materiei impozabile generate de aplicarea prezentei ordonante, astfel incat proiectele bugetelor locale depuse in conditiile Legii 189/1998 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, sa cuprinda toate veniturile proprii ale acestora.

Art. 76.
In termen de 30 de zile de la data publicarii legii de aprobare a prezentei ordonante in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Administratiei Publice si Ministerul Finantelor Publice, dupa consultarea cu structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, vor elabora normele metodologice referitoare la impozitele si taxele locale, pe care le vor supune spre aprobare Guvernului.

Art. 77.
In anul 2002, in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a normelor metodologice referitoare la impozitele si taxele locale, consiliile locale si consiliile judetene vor revizui si vor adopta hotararile privind impozitele si taxele locale aferente anului 2003.

Art. 78.
Prevederile prezentei ordonante se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2003, cu exceptia celor ale art. 9 alin. (3), ale art. 72, 73, 75 si 76, care se aduc la indeplinire la termenele prevazute, in anul 2002, precum si ale dispozitiilor art. 30 alin. (3) si ale cap. VII, care se pun in executare incepand cu data publicarii prezentei ordonante in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 79.
Pe data aplicarii dispozitiilor prezentei ordonante se abroga urmatoarele acte normative:
a) Legea 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura, publicata in M.Of. 250 din 21 octombrie 1993, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la indexarea nivelului taxei anuale;
b) Ordinul ministrului finantelor nr. 113/1994 pentru aprobarea Instructiunilor de aplicare a Legii 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura, publicat in M.Of. 45 din 21 februarie 1994;
c) Legea 34/1994 privind impozitul pe terenul agricol, publicata in M.Of. 140 din 2 iunie 1994, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) H.G. 506/1994 pentru aprobarea Normelor privind metodologia de calcul si formularistica corespunzatoare referitoare la asezarea si urmarirea impozitelor si taxelor locale, publicata in M.Of. 254 din 9 septembrie 1994;
e) H.G. 507/1994 pentru aprobarea Instructiunilor privind metodologia de calcul si de regularizare a impozitului pe venitul agricol, formularistica referitoare la asezarea si urmarirea impozitului, publicata in M.Of. 262 din 19 septembrie 1994;
f) O.U.G. 44/1997 privind suspendarea impozitului pe venitul agricol, publicata in M.Of. 153 din 14 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) Legea 147/1998 privind impozitul pe spectacole, publicata in M.Of. 262 din 14 iulie 1998;
h) Legea 27/1994 privind impozitele si taxele locale, republicata in M.Of. 273 din 22 iulie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare;
i) H.G. 718/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 147/1998 privind impozitul pe spectacole si formularistica corespunzatoare, precum si a Normelor privind tiparirea, inregistrarea, vizarea, gestionarea si utilizarea biletelor de intrare si a abonamentelor la spectacole, publicata in M.Of. 408 din 27 octombrie 1998;
j) pct. 2 al cap. I din anexa la Legea 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicata in M.Of. 321 din 6 iulie 1999;
k) art. 6 alin. (15) si art. 32 alin. (3) din Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata in M.Of. 3 din 13 ianuarie 1997, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea 453/2001, publicata in M.Of. 431 din1 august 2001;
l) Ordinul comun al ministrului finantelor si al secretarului de stat, seful Departamentului pentru Administratie Publica Locala, privind formularele tipizate pentru impozite si taxe locale nr. 805/19a/6.283/1999, publicat in M.Of. 482 si 482 bis din 5 octombrie 1999;
m) orice alte dispozitii contrare prezentei ordonante.

Art. 80.
Anexele 1-8 fac parte integranta din prezenta ordonanta.

ANEXA 1
VALORILE IMPOZABILE
pe metru patrat de suprafata construita desfasurata*) la cladiri si alte constructii apartinand persoanelor fizice

Nr. crt.
Felul cladirilor si al altor constructii impozabile
Valoarea impozabila**) (lei/m2)

Cu instalatii de apa, canalizare, electrice, incalzire [conditii cumulative***)]
Fara instalatii de apa, canalizare, electrice, incalzire

1. Cladiri:
a) cu pereti sau cadre din beton armat, din caramida arsa, piatra naturala sau din alte materiale / 5.300.000 3.100.000
b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, valatuci, paianta si alte materiale asemanatoare / 1.400.000 900.000
2. Constructii anexe, situate in afara corpului principal al cladirii:
a) cu pereti din caramida arsa, piatra, beton sau din alte materiale asemanatoare / 900.000 800.000
b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, paianta, valatuci etc. / 500.000 300.000
3. Pentru locuinte situate la subsol, demisol sau la mansarda
Valoarea reprezinta 75% din valoarea corespunzatoare fiecarei grupe de cladiri
4. Pentru spatiile cu alta destinatie, situate in subsolul sau demisolul cladirilor
Valoarea reprezinta 50% din valoarea corespunzatoare fiecarei grupe de cladiri

*) Pentru determinarea suprafetei construite desfasurate, in cazul cladirilor care nu pot fi efectiv masurate pe conturul exterior, asupra suprafetei utile se aplica coeficientul de transformare de 1,20.
**) Valoarea impozabila se reduce in raport cu perioada in care au fost realizate, dupa cum urmeaza:
a) inainte de anul 1950 inclusiv, reducere 15%;
b) intre anii 1951 si 1977 inclusiv, reducere 5%.
***) In cazurile in care nu sunt intrunite cumulativ aceste conditii se vor utiliza valorile impozabile, in lei/m2, prevazute in col. 3.

NOTA:
1. Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localitati si zone in cadrul acestora, la nivelurile mentionate in prezenta anexa se vor aplica urmatorii coeficienti de corectie:

Zona in cadrul localitatii
Rangul localitatii
0 / I / II / III / IV / V

A / 1,30 / 1,25 / 1,20 / 1,15 / 1,10 / 1,05
B / 1,25 / 1,20 / 1,15 / 1,10 / 1,05 / 1,00
C / 1,20 / 1,15 / 1,10 / 1,05 / 1,00 / 0,95
D / 1,15 / 1,10 / 1,05 / 1,00 / 0,95 / 0,90

2. Zonele A, B, C si D din prezenta anexa corespund zonelor A, B, C si D din anexa 3 la prezenta ordonanta.
3. Pentru cladirile structurate in blocuri cu mai mult de 3 niveluri si 8 apartamente coeficientii de corectie mentionati la pct. 1 vor fi diminuati cu 0,10.

ANEXA 2

LISTA
cuprinzand cladirile care nu sunt supuse impozitului

1. Cladirile institutiilor publice, precum si cladirile care fac parte din domeniul public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor folosite pentru activitati economice
2. Cladirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie, precum si muzeele si casele memoriale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice
3. Cladirile care, prin destinatie, constituie lacasuri de cult, apartinand cultelor religioase recunoscute de lege, si partile lor componente locale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice
4. Cladirile institutiilor de invatamant preuniversitar si universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice
5. Cladirile aflate in domeniul public al statului si in administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum si cele din domeniul privat al statului si administrate de regie, care sunt atribuite conform dispozitiilor art. 6 alin. (1) din H.G. 854/2000 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat"*), cu modificarile ulterioare
6. Constructii si amenajari funerare din cimitire
7. Constructii speciale:
(1) sonde de titei, gaze, sare;
(2) platforme de foraj marin;
(3) centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, nuclearoelectrice, statii de transformare si de conexiuni, precum si cladirile si constructiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, retele aeriene de transport si distribuire a energiei electrice, precum si stalpii aferenti acestora, cabluri subterane de transport si distributie, instalatii electrice de forta;
(4) canalizatii si retele de telecomunicatii subterane si aeriene realizate pe suport propriu;
(5) cai de rulare;
(6) galerii, planuri inclinate subterane si rampe de put;
(7) puturi de mina;
(8) cosuri de fum;
(9) turnuri de racire;
(10) baraje si constructii accesorii;
(11) diguri, constructii-anexe si cantoane pentru interventii la apararea impotriva inundatiilor;
(12) constructii hidrometrice, oceanografice si hidrometeorologice;
(13) poduri, viaducte, apeducte, tuneluri;
(14) conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor si lichidelor industriale, conducte de termoficare si retele de canalizare;
(15) terasamente;
(16) cheiuri;
(17) platforma betonata;
(18) imprejmuiri;
(19) instalatii tehnologice, rezervoare si bazine pentru depozitare;
(20) altele de natura similara stabilite prin hotarare a consiliului local.
Prin constructii speciale, in sensul prezentei ordonante, se intelege acele constructii care nu sunt realizate sub forma de incinta sau care sunt realizate sub forma de incinta, dar nu sunt destinate desfasurarii unei activitati.
*) H.G. 854/2000 a fost abrogata prin H.G. 533/2002 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicata in M.Of. 391 din 7 iunie 2002.

ANEXA 3

IMPOZITUL
pe terenurile situate in intravilan

- lei/m2 -
Zona in cadrul localitatii
Nivelurile impozitului, pe ranguri de localitati
0 / I / II / III / IV / V

A / 5.900 / 4.900 / 4.300 / 3.700 / 500 / 400
B / 4.900 / 3.700 / 3.000 / 2.500 / 400 / 300
C / 3.700 / 2.500 / 1.900 / 1.200 / 300 / 200
D / 2.500 / 1.200 / 1.000 / 700 / 200 / 100

ANEXA 4
IMPOZITUL
pe terenurile situate in extravilan

- lei/m2 -
Nr. crt.
Categoria de folosinta
Zona: Zona I / Zona a II-a / Zona a III-a / Zona a IV-a

1. Terenuri cu constructii*) 10 9 8 7
2. Arabil 15 12 10 8
3. Pasuni 12 10 8 6
4. Fanete 12 10 8 6
5. Vii 25 20 15 10
6. Livezi 30 25 20 15
7. Paduri si alte terenuri cu vegetatie forestiera 15 12 10 8
8. Terenuri cu ape 8 6 4 x
9. Drumuri si cai ferate x x x x
10. Terenuri neproductive x x x x

*) Nu se ia in calcul suprafata construita la sol a cladirilor.

NOTA:
Pentru determinarea impozitului pe terenuri, diferentiat pe ranguri de localitati, potrivit art. 12 din prezenta ordonanta, tinandu-se seama de ierarhizarea localitatilor urbane si rurale pe ranguri, reglementata prin Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a IV-a - Reteaua de localitati, publicata in M.Of. 408 din 24 iulie 2001, la nivelurile prevazute in tabloul de mai sus se vor aplica urmatorii coeficienti de corectie:
a) localitati urbane de rangul 0 ... 8,00
b) localitati urbane de rangul I ... 5,00
c) localitati urbane de rangul II ... 4,00
d) localitati urbane de rangul III ... 3,00
e) localitati rurale de rangul IV ... 1,10
f) localitati rurale de rangul V ... 1,00.

ANEXA 5
TERENURILE
pentru care nu se datoreaza impozitul si taxa pe teren

A. Nu se datoreaza impozit pe teren pentru:
1. terenurile cu constructii, pentru suprafata construita a acestora;
2. terenurile apartinand cultelor religioase recunoscute de lege si unitatilor locale ale acestora cu personalitate juridica;
3. terenurile cimitirelor;
4. terenurile institutiilor de invatamant preuniversitar si universitar autorizate provizoriu sau acreditate;
5. terenurile aflate in proprietatea, administrarea sau in folosinta institutiilor publice stabilite potrivit Legii 72/1996 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii 189/1998 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
6. terenurile aflate in situatiile prevazute la art. 85 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
7. terenurile aferente cladirilor institutiilor publice, precum si cladirilor care fac parte din domeniul public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor folosite pentru activitati economice.

B. Nu se datoreaza taxa pe teren pentru:
1. terenurile aflate in administrarea sau in folosinta institutiilor publice stabilite potrivit Legii 72/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii 189/1998, cu modificarile si completarile ulterioare;
2. terenurile care prin natura lor si nu prin destinatia data sunt improprii pentru agricultura sau silvicultura, inclusiv cele ocupate de iazuri, balti sau de lacuri de acumulare, cele folosite pentru activitatile de aparare impotriva inundatiilor, gospodarirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea surselor de apa, cele folosite ca zone de protectie definite de Legea apelor nr. 107/1996, precum si terenurile utilizate pentru exploatarile din subsol, in masura in care nu afecteaza folosirea suprafetei solului. Incadrarea terenurilor in aceste categorii se face de catre consiliile locale, prin hotarare;
3. terenurile aflate in situatiile prevazute la art. 85 din Legea 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
4. terenurile aferente cladirilor prevazute la pct. 5 din anexa 2 la prezenta ordonanta.

ANEXA 6
TAXA
asupra mijloacelor de transport

A.I. Pentru mijloacele de transport cu tractiune mecanica:

Tipul mijlocului de transport / - lei/an/500 cm3 sau fractiune

a) autoturisme cu capacitatea cilindrica de pana la 2.000 cm3 inclusiv 58.000
b) autoturisme cu capacitatea cilindrica de peste 2.000 cm372.000
c) autobuze, autocare, microbuze 117.000
d) autovehicule de pana la 12 tone inclusiv 126.000
e) tractoare inmatriculate 78.000
f) motociclete, motorete si scutere 29.000
Pentru atase taxa anuala se stabileste la nivelul a 50% din taxa datorata pentru motociclete, motorete si scutere.

ANEXA 7
TAXE
pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor

A. In domeniul constructiilor taxele se stabilesc in functie de valoarea acestora sau a instalatiilor, de suprafata terenurilor sau de natura serviciilor prestate, astfel:

1. Pentru eliberarea certificatului de urbanism, in functie de suprafata pentru care se solicita:
1.1. In mediul urban:

Suprafata / Taxa
- lei -
a) pana la 150 m2 inclusiv 25.000-35.000
b) intre 151 si 250 m2 inclusiv 37.000-47.000
c) intre 251 si 500 m2 inclusiv 48.000-60.000
d) intre 501 si 750 m2 inclusiv 61.000-72.000
e) intre 751 si 1.000 m2 inclusiv 73.000-85.000
f) peste 1.000 m2 85.000+130 lei/m2
pentru ceea ce depaseste suprafata de 1.000 m2

1.2. In mediul rural se percepe 50% din taxa prevazuta pentru mediul urban.
2. (1) Pentru eliberarea autorizatiei de construire taxa este de 1% din valoarea autorizata a lucrarilor, inclusiv a instalatiilor aferente acestora. Pentru cladirile cu destinatie de locuinta si anexe gospodaresti taxele se reduc cu 50%.
(2) Taxele de autorizare nu se datoreaza in cazul eliberarii de autorizatii pentru lacasuri de cult, inclusiv pentru constructiile-anexe ale acestora, pentru lucrarile de dezvoltare, de modernizare sau de reabilitare a infrastructurilor din transporturi care apartin domeniului public al statului, pentru lucrarile de interes public judetean sau local, precum si pentru constructiile ai caror beneficiari sunt institutiile publice.
3. Pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari, necesare studiilor geotehnice, ridicarilor topografice, exploatarilor de cariera, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari taxa datorata pentru fiecare m2 este cuprinsa intre 37.000 lei si 48.000 lei.
4. Pentru eliberarea autorizatiei pentru constructiile - organizare de santier -, necesare executiei lucrarilor de baza, daca nu au fost autorizate o data cu acestea, taxa este de 3% din valoarea autorizata a constructiilor.
5. Pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru organizarea de tabere de corturi, casute sau rulote ori campinguri taxa datorata este de 2% din valoarea autorizata a lucrarii sau a constructiei.
6. Pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere, situate pe caile si in spatiile publice, precum si pentru amplasarea corpurilor si a panourilor de afisaj, a firmelor si reclamelor taxa datorata este de 48.000 lei pentru fiecare m2.
7. Pentru eliberarea autorizatiei de desfiintare, partiala sau totala, a constructiilor si a amenajarilor taxa datorata este de 0,1% din valoarea impozabila a acestora. In cazul desfiintarii partiale cuantumul taxei se calculeaza proportional cu suprafata construita a cladirii supuse demolarii.
8. Pentru prelungirea certificatului de urbanism, precum si a autorizatiilor de construire taxa este de 30% din valoarea taxei initiale.
9. Pentru eliberarea autorizatiilor privind lucrarile de racorduri si bransamente la retele publice de apa, canalizare, gaze, termice, energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu taxa datorata este cuprinsa intre 48.000 lei si 73.000 lei pentru fiecare instalatie.
10. Pentru eliberarea avizului comisiei de urbanism si amenajarea teritoriului, de catre primari ori de structurile de specialitate din cadrul consiliilor judetene, taxa datorata este cuprinsa intre 100.000 lei si 364.000 lei.
11. Pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresa taxa datorata este cuprinsa intre 48.000 lei si 61.000 lei.

B. Pentru eliberarea altor autorizatii si certificate decat cele prevazute la lit. A, precum si pentru viza anuala sau trimestriala a acestora se datoreaza urmatoarele taxe:
1. Pentru eliberarea autorizatiilor de functionare pentru activitati lucrative si viza anuala a acestora:
Activitati lucrative - lei -
a) pentru meseriasi si carausi 50.000-75.000
b) pentru cazane de fabricat rachiu 75.000-130.000
c) pentru liber-profesionisti 130.000-200.000
d) pentru mori, prese de ulei si darace 200.000-400.000
e) pentru activitati de proiectare 500.000-1.000.000
f) pentru alte activitati neprevazute mai sus 400.000-1.000.000
2. Pentru eliberarea autorizatiilor sanitare de functionare, intre 83.000 lei si 121.000 lei.
3. Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, detinute de consiliile locale, pentru fiecare m2 de plan:
- lei -
a1) la scara 1:500 240.000
a2) la scara 1:1.000 360.000
a3) la scara 1:2.000 480.000
4. Pentru eliberarea certificatului de producator, intre 50.000 lei si 500.000 lei, iar pentru viza trimestriala a acestuia, intre 25.000 lei si 100.000 lei.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Legea fondului funciar )
CAP. 1 Dispozitii generale
ART. 1
Terenurile de orice fel, indiferent de destinatie, de titlul pe baza caruia sint detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al Romaniei.
Art. 2. In functie de destinatie, terenurile sint:
a) terenuri cu destinatie agricola si anume: terenuri agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantatiile de hamei si duzi, pasunile, finetele, serele, solariile, rasadnitele si altele asemenea -, cele cu vegetatie forestiera daca nu fac parte din amenajamentele silvice, pasuni impadurite, cele ocupate cu constructii si instalatii agrozootehnice, amenajari piscicole si de imbunatatiri funciare, drumurile tehnologice si de exploatare agricola, platforme si spatii de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole si terenuri neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia agricola;
b) terenuri cu destinatie forestiera si anume: terenurile impadurite sau cele care servesc nevoile de cultura, productie ori administrare silvica, terenurile destinate impaduririlor si cele neproductive - stincarii, abrupturi, bolovanisuri, ripe, ravene, torenti - daca sint cuprinse in amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape si anume: albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retentie, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localitatilor urbane si rurale pe care sint amplasate constructiile, alte amenajari ale localitatilor, inclusiv terenurile agricole si forestiere;
e) terenuri cu destinatii speciale cum sint cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale si aeriene, cu constructiile si instalatiile aferente, constructii si instalatii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice si gazelor naturale, de telecomunicatii, pentru exploatarile miniere si petroliere, cariere si halde de orice fel, pentru nevoile de aparare, plajele, rezervatiile, monumentele naturii, ansamblurile si siturile arheologice si istorice si altele asemenea.
Art. 3. In sensul prezentei legi, prin detinatori de terenuri se inteleg titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra acestora sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori detinatori precari.
Art. 4. Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, avind ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot apartine domeniului public sau domeniului privat.
Domeniul public poate fi de interes national, caz in care proprietatea asupra sa, in regim de drept public, apartine statului, sau de interes local, caz in care proprietatea, de asemenea, in regim de drept public, apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor.
Administrarea domeniului de interes public national se face de catre organele prevazute de lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de catre primarii sau, dupa caz, de catre prefecturi.
Terenurile din domeniul public sint cele afectate unei utilitati publice.
Art. 5. Apartin domeniului public terenurile pe care sint amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie forestiera, albiile riurilor si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care, potrivit legii, sint de domeniul public ori care, prin natura lor, sint de uz sau interes public.
Terenurile care fac parte din domeniul public sint scoase din circuitul civil, daca prin lege nu se prevede altfel. Dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil.
Art. 6. Domeniul privat al statului si respectiv al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor este alcatuit din terenuri - altele decit cele prevazute la art. 5 - aflate sau intrate in proprietatea lor prin caile si modurile prevazute de lege. El este supus dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel.
Art. 7. Fondul funciar si, in mod corespunzator, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale trebuie inregistrate in documentele de evidenta funciara si de publicitate imobiliara prevazute de lege.
Art. 8. Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamint in cooperativa sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamint in cooperativa si alte persoane anume stabilite.
Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate in limita unei suprafete minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, potrivit prezentei legi, si de maximum 10 ha de familie, in echivalent arabil.
Prin familie se inteleg sotii si copii necasatoriti, daca gospodaresc impreuna cu parintii lor.
Art. 9. Persoanelor carora li se reconstituie sau li se constituie dreptul de proprietate in conditiile prezentei legi nu li se pot atribui in proprietate mai mult de 10 ha de familie, in echivalent arabil, chiar daca reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate se face in mai multe localitati.
Persoanele prevazute la alin. 1 vor anexa la cerere o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte suprafetele de teren pe care le au sau pe care sint indreptatite sa le primeasca in conditiile prezentei legi.
Art. 10. Suprafata adusa in cooperativa este cea care rezulta din: evidentele cooperativei, cererile de inscriere, registrele agricole de la data intrarii in cooperativa, actele de proprietate si cartea funciara sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste suprafetele preluate de cooperative fie in baza unor legi speciale, fie fara nici un titlu sau in orice alt mod.
Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situatiei terenurilor detinute de cooperativa la 1 ianuarie 1990, inscrisa in sistemul de evidenta a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectata cu instrainarile legal efectuate de catre cooperativa pina la data intrarii in vigoare a legii.
Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se introduce si se inregistreaza la primarie in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Stabilirea dreptului de proprietate se va incheia in termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentei legi.
Art. 11. In scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor indreptatiti si eliberarii titlurilor de proprietate, in fiecare comuna, oras sau municipiu, se constituie, prin decizia prefecturii, o comisie condusa de primar.
Comisiile comunale, orasenesti sau municipale vor functiona sub indrumarea unei comisii judetene, numita prin decizia prefecturii si condusa de prefect.
Procedura de constituire si modul de functionare a comisiilor, precum si modelul si modul de atribuire a noilor titluri de proprietate, se vor stabili prin hotarire a Guvernului in termen de 15 zile de la data publicarii prezentei legi. Din comisii vor face parte cetateni desemnati de obste din toate categoriile indreptatite, specialisti si functionari publici. In comunele constituite din mai multe sate, cetatenii vor fi desemnati proportional cu ponderea numerica a locuitorilor din fiecare sat.
Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.
Impotriva hotaririi comisiei judetene, cel nemultumit poate face plingere la judecatoria in raza careia este situat terenul, in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana.
Plingerea suspenda executarea.
Judecatoria va da termen in cunostinta celui care depune plingerea si va putea cere comisiei judetene sa desemneze un membru al sau pentru a se prezenta, la termenul fixat pentru judecata, spre a da explicatii.
Controlul judecatoresc se limiteaza exclusiv la aplicarea corecta a dispozitiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate, la intinderea suprafetei de teren ce se cuvine si, daca este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafete, potrivit legii.
Instanta va judeca plingerea in complet de doi judecatori.
Hotarirea judecatoriei este definitiva. In baza hotaririi judecatoresti, comisia judeteana care a emis titlul il va modifica, inlocui sau desfiinta, dupa caz.
Art. 12. Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotaririi judecatoresti definitive ori, in lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii.
Mostenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucit terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sint socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sint considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmind ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun.
Art. 13. Terenurile cooperativelor agricole de productie situate in extravilanul localitatilor devin proprietatea cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, corespunzator suprafetelor aduse sau preluate in orice mod in patrimoniul cooperativei.
Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de cimpie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente ale proprietatii, in cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor.
In cazul in care intre suprafata de teren a cooperativei agricole de productie, rezultata prin insumarea suprafetelor de teren aduse de cooperatori sau preluate in orice alt mod de cooperativa, si suprafata de teren actuala au intervenit modificari atit in ce priveste suprafata totala, cit si pe categorii de folosinta, stabilirea proprietatii cooperatorilor sau mostenitorilor acestora se face prin reducerea unei cote proportionale rezultate din scaderea suprafetelor legal folosite in alte scopuri din suprafata totala initiala si proportional cu categoriile de folosinta agricola existente. Nu vor fi afectati detinatorii de suprafete care au proprietati mai mici de 1 ha.
Suprafetele ocupate de plantatii pomicole, viticole, sere, helestee, amenajari piscicole, pepiniere, constructii administrative si agrozootehnice, precum si cele necesare bazei furajere aferente capacitatilor de productie zootehnice existente in cooperative, pot reprezenta, pe baza optiunii proprietarilor, aport la constituirea unor forme de asociere de tip privat, cu sau fara personalitate juridica.
Art. 14. Membrii cooperatori care, dupa caz, au parasit cooperativa, nu au muncit in cooperativa sau nu locuiesc in localitatea respectiva, precum si mostenitorii acestora pot primi terenurile din extravilan aduse sau preluate in orice mod in patrimoniul cooperativei.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica si persoanelor ale caror terenuri au trecut, cu sau fara titlu, in patrimoniul cooperativei, fara ca ele sa fi dobindit calitatea de cooperatori, precum si, dupa caz, mostenitorilor acestora.
De prevederile alin. 2 beneficiaza si persoanele detinatoare ale titlurilor de Cavaler al Ordinului 'Mihai Viteazul' si 'Mihai Viteazul cu spade' si mostenitorii lor, care au optat si li s-a atribuit la data improprietaririi teren arabil si care nu au in proprietate alte terenuri, cu exceptia celor care l-au instrainat.
Dispozitiile art. 13 alin. 2 si 3 se aplica in mod corespunzator.
Se vor atribui, la cerere, persoanelor care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca si mostenitorilor celor care au decedat - ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 - in proprietate, terenuri in suprafata de 10.000 mp. in echivalent arabil. Pentru terenurile atribuite acesti beneficiari nu datoreaza taxe sau impozite.
Art. 15. In cazurile in care in perimetrul unor cooperative agricole de productie au fost comasate si terenuri agricole ale unor proprietari particulari, iar acestia nu au preluat in compensatie alte terenuri, la cererea lor sau a mostenitorilor, ei vor fi repusi in proprietate si li se vor restitui suprafetele in cota echivalenta, in cadrul unor sole stabilite de comisie.
Dispozitiile art. 13 alin. 2 si 3 se aplica in mod corespunzator.
Art. 16. In localitatile cu cetateni romani, apartinind minoritatii germane sau in care locuiesc persoane care au fost deportate sau stramutate, deposedate de terenuri prin acte normative intervenite dupa anul 1944, se vor atribui in proprietate, la cerere, cu prioritate acestora sau mostenitorilor, suprafete de teren din rezerva aflata la dispozitia comisiilor, sau se va proceda conform art. 36.
La atribuire, se va avea in vedere suprafata de teren pe care acestia au avut-o in proprietate, fara a se depasi 10 ha de familie, in echivalent arabil.
Art. 17. Terenurile din extravilan aduse sau preluate in orice alt mod in patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau alte persoane care au decedat si nu au mostenitori, precum si terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire ramin la dispozitia comisiei.
Toate terenurile cooperativei care nu sint atribuite conform art. 13-16, precum si terenurile extravilane proprietatea statului aflate in folosinta cooperativei, ramin, de asemenea, la dispozitia comisiei, urmind a fi atribuite altor persoane indreptatite, potrivit prevederilor prezentei legi.
Terenurile neatribuite, ramase la dispozitia comisiei, trec in domeniul privat al statului, urmind a fi puse la dispozitia celor care doresc sa intemeieze sau sa dezvolte exploatatii agricole, prin inchiriere, concesiune sau vinzare, in conditiile legii.
Persoanelor prevazute la alin. 3 li se pot atribui, in 1991, fara plata, terenurile intrate in domeniul privat al statului, conform prevederilor legii.
In vederea administrarii acestor terenuri se va infiinta, prin lege, Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala.
Pina la preluarea in administrare de catre agentie, terenurile vor fi administrate de primarii.
Art. 18. Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren in cooperativa sau au adus teren mai putin de 5.000 mp, precum si celor care, neavind calitatea de cooperatori, au lucrat in orice mod ca angajati in ultimii 3 ani in cooperativa sau asociatii cooperatiste, li se pot atribui in proprietate loturi din terenurile prevazute la art. 17, daca sint stabiliti sau urmeaza sa se stabileasca in localitate si nu detin teren in proprietate in alte localitati. Suprafata atribuita in proprietate se va determina tinind seama de suprafata terenurilor, numarul solicitantilor si suprafata atribuita celor care au adus pamint in cooperativa.
Prevederile alin. 1 se aplica si persoanelor care au fost deportate si nu beneficiaza de dispozitiile art. 13-15.
Se pot atribui, la cerere, in folosinta agricola, pina la 5.000 mp in echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, in perioada cit lucreaza in localitate, daca nu au teren in localitate, ei sau membrii familiei din care fac parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri apartine comunei, orasului sau municipiului, dupa caz.
La plecarea din localitate persoanele mentionate la alin. 3 au dreptul la despagubiri pentru investitiile facute, cu consimtamintul prealabil al proprietarului si daca sint utile pe suprafata atribuita.
Art. 19. In situatia in care in unele cooperative agricole nu mai ramine teren disponibil pentru a se atribui suprafata minima prevazuta la art. 8, precum si pentru persoanele prevazute la art. 16 si 18 alin. 1 si 2, comisia va hotari reducerea in cota proportionala a suprafetei ce se repartizeaza pentru a se atribui terenuri in proprietate si acestor categorii.
Art. 20. In localitatile cu excedent de suprafata agricola, cu deficit de forta de munca in agricultura, din terenurile prevazute la art. 17 se poate atribui in proprietate teren pina la 10 ha in echivalent arabil tuturor familiilor care solicita in scris si se obliga sa lucreze aceasta suprafata.
Familiile fara pamint sau cu pamint putin din alte localitati, care solicita in scris, pot primi in proprietate pina la 10 ha teren in echivalent arabil, cu obligatia de a-si stabili domiciliul in comuna, oras sau municipiu, dupa caz, si de a cultiva pamintul primit, renuntind la proprietatea avuta in localitatea lor, din extravilan.
Art. 21. Din terenurile agricole, comisiile vor atribui in proprietate, la cererea comisiilor parohiale ori a altor organe reprezentative ale comunitatilor locale de cult - din mediul rural -, o suprafata de teren de pina la 5 ha in echivalent arabil pentru fiecare parohie sau schit, apartinind cultelor recunoscute de lege, ori de pina la 10 ha teren agricol in echivalent arabil in cazul manastirilor, in masura in care toate aceste asezaminte au posedat in trecut terenuri agricole preluate de cooperativele agricole de productie, iar in prezent nu au asemenea terenuri ori au suprafete restrinse. In zonele necooperativizate, reconstituirea dreptului de proprietate se va face din terenurile aflate in proprietatea statului si in administrarea primariilor, la propunerea acestora, prin decizia prefecturii.
Dispozitiile art. 9 alin. 2 se aplica in mod corespunzator.
Art. 22. Sint si ramin in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica si persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
Art. 23. Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane indreptatite, pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, ramin si se inscriu in proprietatea actualilor detinatori, chiar daca atribuirea s-a facut din terenurile preluate, indiferent in ce mod, de la fostii proprietari.
Fostii proprietari vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta, in intravilan, sau, in lipsa, cu teren extravilan in imediata vecinatate.
Art. 24. In cazul in care cooperativa agricola de productie a atribuit loturi in folosinta unor cooperatori, in gradinile din intravilan ale fostilor proprietari, asemenea terenuri revin de drept in proprietatea detinatorilor initiali.
Persoanele care au primit terenuri in conditiile alineatului precedent si pe care au efectuat investitii au dreptul la o despagubire egala cu contravaloarea acestora, daca nu pot fi ridicate.
Art. 25. Terenurile situate in intravilanul localitatii, care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, in ambele cazuri fara mostenitori, trec in proprietatea comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, si in administrarea primariilor, pentru a fi vindute, concesionate ori date in folosinta celor care solicita sa-si construiasca locuinte si nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensarile prevazute de art. 23.
Pina la efectuarea operatiilor prevazute la alin. 1, terenurile vor fi inscrise si folosite conform destinatiei avute.
Art. 26. Pentru suprafetele cuvenite, potrivit prezentei legi, titularilor indreptatiti li se vor elibera titlurile de proprietate, avindu-se in vedere, unde este cazul, optiunea acestora de a exploata terenul individual sau in diferite forme de asociere privata, total sau partial, urmind ca pe aceste baze sa se efectueze punerea in posesie.
La desfiintarea cooperativei agricole de productie, o comisie de lichidare constituita in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin decizia prefecturii, la propunerea primariei, va proceda in termen de 9 luni de la desfiintarea cooperativei la realizarea activului si la plata pasivului, in conditiile prevazute de lege.
Art. 27. Comisiile de lichidare prevazute de art. 26 au obligatia de a constata si stabili orice fapte de incalcare a legii, de a lua masuri de recuperare a pagubelor, conform legii, si de a sesiza, daca este cazul, organele de urmarire penala.
Sumele recuperate in conditiile alineatului precedent constituie activ lichidat si urmeaza destinatia celor prevazute la art. 26.
La expirarea termenului prevazut la art. 26, comisiile vor prezenta bilantul de lichidare si raportul explicativ organului de specialitate al prefecturii sau al Primariei municipiului Bucuresti, investit cu atributii de control financiar, potrivit legii, pentru descarcare.
Actele de constatare a datoriilor fata de stat si de alte persoane juridice ramase dupa terminarea operatiunilor de lichidare, intocmite de catre comisie, vor fi avizate si centralizate de catre Ministerul Finantelor, dupa care Guvernul le va prezenta Parlamentului, cu propuneri de rezolvare.
Art. 28. Constructiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, masinile, utilajele si alte asemenea mijloace fixe, ce au apartinut cooperativei de productie desfiintate, precum si terenurile de sub acestea, ca si cele necesare utilizarii lor normale, plantatiile de vii si pomi si animalele devin proprietatea membrilor asociatiilor de tip privat, cu personalitate juridica, daca se vor infiinta.
Drepturile fostilor cooperatori asupra bunurilor prevazute la alin. 1 se vor stabili in cota valorica, proportional cu suprafata de teren adusa sau preluata in orice mod in cooperativa si cu volumul muncii prestate. Membrii asociati vor constitui aceste drepturi ca aport in natura la noua asociatie.
Fostilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociatii li se vor atribui drepturi de creanta proportional cu cota valorica ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei, daca nu au fost acoperite in alta modalitate. Plata creantelor se va face de catre asociatie, in natura sau in bani, potrivit hotaririi comisiei de lichidare.
In cazul in care nu s-au constituit asemenea asociatii, bunurile si animalele prevazute la alin. 1 se vor vinde prin licitatie publica persoanelor fizice sau juridice, urmind ca din pretul realizat sa se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative. Fac exceptie bovinele si ovinele, precum si plantatiile de vii si pomi, care vor fi atribuite fostilor cooperatori.
In termen de 9 luni de la desfiintarea cooperativei, se vor stabili drepturile banesti ce revin fiecarui fost membru cooperator de comisia de lichidare constituita potrivit art. 26 alin. 2.
Fostii membri cooperatori vor primi cota cuvenita din valorificarea prin licitatie a bunurilor comune, proportional cu suprafata de teren adusa in cooperativa, in echivalent arabil, si volumul valoric de munca efectuat.
Bunurile prevazute la alin. 1, care nu se vind in termen de un an de la data desfiintarii cooperativei, trec in proprietatea privata a comunelor, oraselor si municipiilor unde acestea sint situate, fara nici o despagubire, si in administrarea primariilor.
Demolarea constructiilor agrozootehnice, atelierelor de intretinere, instalatiilor si anexelor gospodaresti si de industrie mica, care fac obiectul alin. 1, este interzisa. Prin exceptie, daca sint degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desfiintate cu autorizatia prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primarii, urmind ca sumele rezultate sa intre in activul operatiilor de lichidare.
Constructiile afectate unei utilizari sociale sau culturale trec fara plata, in regim de drept public, in proprietatea comunelor, oraselor sau municipiilor si in administrarea primariilor.
Art. 29. Asociatiile intercooperatiste sau de stat si cooperatiste de orice profil se pot reorganiza in societati comerciale pe actiuni in termen de 90 de zile de la publicarea legii.
Terenurile si celelalte bunuri aduse de cooperativa in asociatie, precum si bunurile dobindite de aceasta, devin proprietatea societatii, iar cooperatorii si celelalte persoane indreptatite a-si reconstitui proprietatea asupra terenurilor ce apartin societatii, precum si salariatii acesteia, pot deveni actionari in conditiile legii.
In cazul in care unii cooperatori sau alte persoane indreptatite prevazute la alin. 2 nu vor opta pentru a deveni actionari ai societatii comerciale, li se va stabili dreptul de proprietate, conform prevederilor art. 13 si 14 din prezenta lege, din terenurile care nu au fost aduse de cooperativa in asociatie.
In localitatile in care nu exista aceste posibilitati, se vor putea desfiinta unele ferme neeficiente ale asociatiei. Decizia in aceasta privinta se adopta de catre comisia judeteana la propunerea comisiilor comunale, orasenesti sau municipale, dupa caz.
Dispozitiile art. 33 se aplica in mod corespunzator.
Art. 30. Terenurile proprietatea statului aflate in exploatarea cooperativelor sint la dispozitia comisiilor prevazute la art. 11, in vederea atribuirii lor in proprietatea celor indreptatiti, conform legii.
Terenurile neatribuite, ramase la dispozitia comisiei, se vor prelua de catre primarii in vederea inchirierii sau concesionarii lor la persoanele care doresc sa le exploateze.
Art. 31. Terenul atribuit conform art. 18 alin. 1, art. 20 si art. 39 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare.
Constatarea nulitatii poate fi ceruta in justitie de catre primarie, prefectura, procuror, precum si de orice persoana interesata.
Art. 32. Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajisti si arabil - care s-au aflat in folosinta cooperativelor agricole de productie - trec in proprietatea privata a comunelor, oraselor sau, dupa caz, a municipiilor si in administrarea primariilor, urmind a fi folosite ca pasuni comunale si pentru producerea de furaje si seminte pentru culturi furajere.
Art. 33. Persoanele care au primit terenuri in conditiile prezentei legi, pe care sint executate plantatii de vii si pomi, vor rambursa diferenta de credit ramasa de plata, corespunzator suprafetei primite. Rambursarea se face in bani sau produse agricole, in termenul de rambursare la care era obligata cooperativa agricola de productie.
Lucrarile de imbunatatiri funciare care se afla pe terenurile primite, inclusiv zonele de protectie aferente, trec in proprietatea unitatilor specializate de exploatare a unor astfel de lucrari, in conditiile legii.
Art. 34. Terenurile proprietatea statului sint acele suprafete intrate in patrimoniul sau in conformitate cu prevederile legale existente pina la data de 1 ianuarie 1990 si inregistrate ca atare in sistemul de evidenta al cadastrului funciar general si in amenajamentele silvice.
Terenurile proprietate de stat administrate de institutele si statiunile de cercetari stiintifice, destinate cercetarii si producerii de seminte si material saditor din categorii biologice superioare si animalelor de rasa, apartin domeniului public si ramin in administrarea acestora.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica si terenurilor proprietate de stat folosite, la data prezentei legi, de unitatile de invatamint cu profil agricol sau silvic si care trec in administrarea acestora.
Art. 35. Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sint in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau municipiilor, urmind regimul juridic al terenurilor prevazute la art. 25.
Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei in vederea construirii de locuinte proprietate personala, sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie.
Terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobinditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor.
Dispozitiile art. 22 ramin aplicabile.
Terenurile fara constructii neafectate de detalii de sistematizare, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea primariilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.
Atribuirea in proprietate a terenurilor prevazute de alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primariilor facuta pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor.
Art. 36. Persoanele ale caror terenuri agricole au fost trecute in proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decit cele de expropriere, si care se afla in administrarea unitatilor agricole de stat, devin la cerere actionari la societatile comerciale infiintate in baza Legii nr. 15/1990 din actualele unitati agricole de stat. De aceleasi prevederi beneficiaza si mostenitorii acestor persoane.
Cererea se depune, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, la primaria in a carei raza teritoriala este situat terenul.
Numarul de actiuni primite va fi proportional cu suprafata de teren in echivalent arabil trecuta in patrimoniul statului, fara a putea depasi insa valoarea a 10 ha teren de familie, in echivalent arabil.
Nu beneficiaza de dispozitiile acestui articol persoanele ale caror terenuri au fost confiscate ca efect al unor condamnari penale, cu exceptia persoanelor precizate in Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945.
Art. 37. Terenurile agricole fara constructii, instalatii, amenajari de interes public, intrate in proprietatea statului si aflate in administrarea primariilor la data prezentei legi, se vor restitui fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, fara a se putea depasi suprafata de 10 ha de familie, in echivalent arabil.
Restituirea terenurilor se face, la cerere, in conditiile art. 10 din prezenta lege, prin decizia prefecturii, la propunerea primariei.
Prevederile art. 36 alin. ultim se aplica in mod corespunzator.
Art. 38. In localitatile cu deficit de teren in care terenurile fostilor proprietari se afla in proprietatea statului si acestia nu opteaza pentru actiuni in conditiile art. 36 si nu li se pot atribui lor sau mostenitorilor suprafata minima prevazuta de prezenta lege, comisiile judetene vor hotari atribuirea unei suprafete de 5.000 mp de familie, in echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului.
Pentru diferenta de teren pina la care sint indreptatiti fostii proprietari sau mostenitorii lor, potrivit prezentei legi, se aplica corespunzator prevederile art. 36.
Nu pot fi atribuite suprafetele de teren pe care s-au efectuat investitii, altele decit imbunatatiri funciare.
Plantatiile de vii sau pomi pot fi afectate in astfel de cazuri numai in situatia in care nu exista terenuri din alta categorie de folosinta pentru a fi atribuite in proprietate.
Art. 39. In zona montana - defavorizata de factori naturali cum sint: clima, altitudinea, panta, izolarea - se poate atribui in proprietate, la cerere, o suprafata de teren de pina la 10 ha in echivalent arabil familiilor tinere de tarani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesara si se obliga in scris sa-si creeze gospodarii, sa se ocupe de cresterea animalelor si sa exploateze rational pamintul in acest scop.
Terenurile prevazute la alineatul precedent se acorda din resursele de pamint aflate la dispozitia primariilor.
Atribuirea in proprietate a terenurilor se face prin decizia prefecturii la propunerea primariilor.
Art. 40. Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale transmise unitatilor de stat si care in prezent sint folosite ca pasuni, finete si arabil vor fi restituite in proprietatea comunelor, oraselor si municipiilor, dupa caz, si in administrarea primariilor, pentru a fi folosite ca pasuni comunale si pentru producerea de furaje sau seminte de culturi furajere. Fac exceptie suprafetele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, helestee, lacuri sau cele destinate pentru producerea de legume, fructe, materie prima pentru fabricile de conserve, orezarii si cimpuri experimentale, destinate cercetarii agricole, care vor fi compensate in echivalenta de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Art. 41. Terenurile cu vegetatie forestiera, paduri, zavoaie, tufarisuri, pasuni impadurite, care au apartinut persoanelor fizice si care prin efectul unor legi speciale au fost trecute in proprietatea statului, se restituie, la cerere, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, intr-o suprafata egala cu cea trecuta in proprietatea statului, dar nu mai mult de 1 ha. Dispozitiile art. 42 si art. 47 se aplica in mod corespunzator.
Daca pe suprafetele de teren ce urmeaza a fi atribuite in conditiile alineatului precedent se afla constructii sau amenajari forestiere ori sint in curs de executare sau in faza de proiectare, se vor atribui alte suprafete de teren, cu respectarea acelorasi conditii.
Suprafetele de teren atribuite in conditiile alin. 1, impreuna cu suprafata agricola in echivalent arabil, reconstituite conform prezentei legi, nu pot depasi 10 ha de familie.
Terenurile prevazute la alin. 1 vor fi gospodarite si exploatate in regim silvic, potrivit legii. Aceste suprafete vor fi acordate din trupuri izolate sau la liziera padurilor.
Art. 42. Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate si fostii cetateni romani care redobindesc cetatenia romana pot beneficia la cerere de prevederile prezentei legi, daca isi stabilesc domiciliul in tara.
Persoanele prevazute la alin. 1 care nu au formulat cereri de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate in conditiile dispozitiilor art. 10 se pot adresa la Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala pentru a li se inchiria, concesiona sau vinde teren.
Art. 43. Persoanele carora li s-au constituit drepturi de proprietate asupra terenurilor agricole sint obligate sa respecte intocmai conditiile prevazute la art. 18, 20 si 39 din prezenta lege, in legatura cu stabilirea domiciliului si intemeierea de noi gospodarii.
Nerespectarea acestor conditii atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului si a constructiilor de orice fel realizate pe acesta. Pentru teren nu se vor acorda despagubiri, iar pentru constructii proprietarul va primi o despagubire egala cu valoarea reala a acestora.
Organul imputernicit sa constate aceste situatii este Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala, in administrarea careia trec terenurile si constructiile respective.
Art. 44. Delimitarea teritoriala a noilor proprietati, rezultate din aplicarea prezentei legi, porneste de la actuala organizare a teritoriului si se face pe baza unor proiecte de parcelare intocmite de catre organele de specialitate.
Art. 45. Terenurile proprietate privata, indiferent de titularul lor, sint si ramin in circuitul civil. Ele pot fi dobindite si instrainate prin oricare din modurile stabilite de legislatia civila, cu respectarea dispozitiilor din prezenta lege.
Art. 46. Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate, indiferent de intinderea suprafetei, prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica.
In toate cazurile de dobindire, prin acte juridice intre vii, proprietatea dobinditorului nu poate depasi 100 ha teren agricol in echivalent arabil, de familie, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare.
Art. 47. Persoanele fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au nationalitate romana si sediul in Romania, nu pot dobindi in proprietate terenuri de orice fel prin acte intre vii.
Persoanele prevazute in alineatul precedent care dobindesc in proprietate terenuri prin mostenire sint obligate sa le instraineze in termen de 1 an de la data dobindirii, sub sanctiunea trecerii in mod gratuit a acestora in proprietatea statului si administrarea Agentiei pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala.
Persoanele prevazute la alin. 1, care au dobindit in proprietate terenuri inainte de data intrarii in vigoare a prezentei legi, sint obligate sa le instraineze in termen de 1 an de la aceasta data, sub sanctiunea trecerii in mod gratuit a terenurilor in proprietatea statului si in administrarea Agentiei pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala.
Art. 48. Instrainarea de terenuri agricole in extravilan, prin vinzare, se poate face prin exercitarea dreptului de preemtiune.
Dreptul de preemtiune la instrainare a oricaror terenuri agricole din extravilan revine coproprietarilor, daca este cazul, si apoi proprietarilor vecini si se exercita prin Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala.
Proprietarul terenului care urmeaza sa fie vindut este obligat sa incunostiinteze Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala, iar aceasta va comunica in scris persoanele prevazute la alin. 2 despre intentie, in termen de 15 zile de la data cind a fost incunostintata.
Titularii dreptului de preemtiune sint obligati sa se pronunte asupra exercitarii acestuia in termen de 30 de zile de la data primirii comunicarii.
Dupa implinirea acestui termen, dreptul de preemtiune pentru coproprietari sau proprietarii vecini se considera stins.
Dreptul de preemtiune la instrainarea terenului revine statului prin Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala, care este obligata sa se pronunte inauntrul termenului prevazut la alin. 4.
Daca agentia nu se pronunta in acest termen, terenul se vinde in mod liber.
Art. 49. Actul de instrainare incheiat cu incalcarea dreptului de preemtiune prevazut la art. 48 este anulabil.
Art. 50. Terenurile agricole din extravilan nu pot face obiectul unei executari silite sau voluntare decit in cazurile prevazute de lege.
Art. 51. Schimbul de terenuri intre persoane fizice se face prin acordul acestora, prin act autentic, dispozitiile art. 46 fiind aplicabile.
Schimbul de terenuri intre persoane juridice care au in administrare terenuri asupra carora statul are majoritatea actiunilor sau intre acestea si persoanele fizice se face numai cu avizul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei sau al Ministerului Mediului, dupa caz.
Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobindeste situatia juridica a terenului pe care il inlocuieste, cu respectarea drepturilor reale.
Art. 52. Punerea in posesie a noilor detinatori potrivit art. 51 alin. 2 se face de catre delegatul oficiului judetean de cadastru si organizare a teritoriului, in prezenta partilor interesate, operindu-se in documentele cadastrale si in registrul agricol modificarile survenite.
Art. 53. Toti detinatorii de terenuri agricole sint obligati sa asigure cultivarea acestora si protectia solului.
Art. 55. Toti detinatorii de terenuri atribuite in folosinta in conditiile prezentei legi, care nu isi indeplinesc obligatiile prevazute de art. 53, vor fi somati in conditiile art. 54 alin. 1.
Pentru cei care nu dau curs somatiei si nu isi indeplinesc obligatiile se va proceda conform art. 54 alin. 2.
Dupa o perioada de 2 ani pierd dreptul de folosinta.
Art. 56. Schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor arabile ale persoanelor juridice, in alte categorii de folosinta agricola, se poate face cu avizul organelor agricole de specialitate judetene, numai in urmatoarele cazuri:
a) terenurile arabile situate in zonele de deal, ce constituie enclave din masivele de vii si livezi, din podgoriile si bazinele pomicole consacrate, stabilite de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, pot fi transformate in plantatii viticole si pomicole;
b) terenurile arabile din zonele de ses, necesare completarii masivelor viticole destinate pentru struguri de masa si stafide si bazinele pomicole destinate culturii piersicului si caisului, stabilite de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, pot fi transformate in plantatii viticole si pomicole;
c) terenurile arabile cu soluri nisipoase pot fi amenajate si transformate in plantatii viticole si pomicole;
d) terenurile inregistrate la arabil, situate in zonele de deal si munte pe pante nemecanizabile, afectate de eroziune de suprafata si adincime, de alunecari active sau semistabilizate, care nu mai pot fi ameliorate si mentinute la aceasta folosinta, se pot amenaja si transforma in pasuni si finete;
e) terenurile arabile situate in albiile riurilor si a Dunarii, care nu pot fi folosite rentabil pentru alte destinatii agricole, pot fi amenajate in bazine piscicole.
Art. 57. Schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor arabile, altele decit cele prevazute la art. 56, pasuni, finete, vii si livezi detinute de persoane juridice in care statul detine majoritatea actiunilor se va aproba de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Schimbarea categoriei de folosinta silvica, paduri, rachitarii, culturi de arbusti, detinute de persoane juridice se aproba de Ministerul Mediului.
Schimbarea folosintei terenurilor agricole ce constituie zone de protectie a monumentelor se face cu acordul Comisiei nationale a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice.
Art. 58. Protectia si ameliorarea solului se realizeaza prin lucrari de prevenire si de combatere a proceselor de degradare si poluare a solului provocate de fenomene naturale sau cauzate de activitati economice si sociale.
Lucrarile necesare pentru protectia si ameliorarea solului se stabilesc pe baza de studii si proiecte, intocmite la cerere de organele de cercetare si proiectare de specialitate, in corelare cu cele de amenajare si organizare a teritoriului, si se executa de catre detinatorii terenurilor sau prin grija acestora, de catre unitati specializate in executia unor asemenea lucrari.
Statul sprijina realizarea lucrarilor de protectie si ameliorare a solului, suportind partial sau total cheltuielile in limita alocatiei bugetare aprobate, pe baza notelor de fundamentare elaborate de unitatile de cercetare si proiectare, insusite de organele agricole de specialitate judetene si aprobate de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Art. 59. Pentru realizarea coordonata a lucrarilor de interes comun, potrivit cu nevoile agriculturii, silviculturii, gospodaririi apelor, cailor de comunicatie, asezarilor omenesti sau altor obiective economice si sociale, documentatiile tehnico-economice si ecologice se vor elabora in comun de partile interesate. Prin documentatii se vor stabili contributia partilor interesate si ordinea de executie a lucrarilor.
Art. 60. Lucrarile de regularizare a scurgerii apelor pe versanti si de corectare a torentilor, care servesc la apararea si conservarea lucrarilor de irigatii, indiguiri, desecari, a lacurilor de acumulare ori a altor lucrari hidrotehnice, cai de comunicatii, obiective economice si sociale se vor executa concomitent cu lucrarile de baza.
Art. 61. Terenurile care prin degradare si poluare si-au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie pentru culturi agricole sau silvice vor fi constituite in perimetre de ameliorare.
Grupele de terenuri care intra in perimetrele de ameliorare se stabilesc de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei si Ministerul Mediului, la propunerile ce au la baza situatiile inaintate de comune, orase si municipii.
Delimitarea perimetrelor de ameliorare se face de o comisie de specialisti a carei componenta si regulament de functionare se stabilesc de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei si Ministerul Mediului.
Documentatiile intocmite se avizeaza de organele judetene agricole si silvice si de protectia mediului si se inainteaza la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei care, impreuna cu ministerele si departamentele interesate, vor stabili programele de proiectare, finantare si executie.
Art. 62. Detinatorii sint obligati sa puna la dispozitie terenurile din perimetrul de ameliorare in vederea aplicarii masurilor si lucrarilor prevazute in proiectul de ameliorare, pastrind dreptul de proprietate.
Includerea de catre primarie a unui anumit teren in categoria mentionata mai sus se poate face cu acordul proprietarului. In ipoteza ca proprietarul nu este de acord, primaria face propuneri motivate prefecturii, care va decide.
Art. 63. In interesul lucrarilor de corectare a torentilor si de gospodarire a apelor, statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu proprietarii din perimetru, cind pe terenul acestora urmeaza a se executa lucrari de amenajare cu caracter permanent. Schimbul se face numai cu acordul proprietarilor, prin act autentic, inregistrat in documentele de cadastru funciar.
Art. 64. Terenurile degradate si poluate, incluse in perimetrul de ameliorare, sint scutite de taxe si impozite catre stat, judet sau comuna, pe timpul cit dureaza ameliorarea lor.
Art. 65. Executia in teren a lucrarilor de amenajare si punere in valoare a terenurilor degradate din perimetrele de ameliorare se face de unitati specializate, in functie de specificul lucrarilor.
Lucrarile ce se executa pentru consolidarea terenului, ca: terasari, modelari, nivelari, fixari de soluri, inierbari, impaduriri, corectari de torenti si imprejmuiri, drumuri, poduri, podete cu caracter permanent se realizeaza pe cheltuielile statului, conform proiectului de ameliorare.
Art. 66. Detinatorilor de terenuri degradate, chiar daca nu sint cuprinse intr-un perimetru de ameliorare, care, in mod individual sau asociati vor sa faca din proprie initiativa inierbari, impaduriri, corectare a reactiei solului sau alte lucrari de ameliorare pe terenurile lor, statul le va pune la dispozitie gratuit materialul necesar - saminta de ierburi, puieti, amendamente si asistenta tehnica la executarea lucrarilor.
Detinatorii care au primit materiale pentru inierbari, impaduriri si amendari si nu le-au intrebuintat in vederea scopului pentru care le-au cerut sint obligati sa plateasca valoarea lor.
Art. 67. Fondurile necesare pentru cercetarea, proiectarea si executarea lucrarilor prevazute in proiectele de amenajare, ameliorare si punere in valoare a terenurilor degradate si poluate, cuprinse in perimetru, se asigura, in functie de specificul lucrarilor, de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, de Ministerul Mediului si de alte ministere interesate, din fondul de ameliorare si prin alocatiile bugetare.
Fondurile necesare pot fi sporite prin participarea comunelor, oraselor, municipiilor si a judetelor, contributia in munca sau in bani a tuturor celor interesati la aceste lucrari, detinatorii terenurilor, locuitorii care trag foloase directe sau indirecte de pe urma acestor ameliorari si institutiile, societatile sau regiile ale caror lucrari de arta, drumuri, poduri, cai ferate, constructii si altele asemenea beneficiaza de avantajele lucrarilor de amenajare si ameliorare a terenurilor.
In cazul in care se dovedeste ca anumite suprafete au fost scoase din productia agricola sau silvica prin degradare sau poluare a solului, prin fapta culpabila a persoanelor fizice sau juridice, proprietarii, primaria sau organul agricol ori silvic pot cere acoperirea, de catre culpabil, a cheltuielilor necesitate de lucrarile de refacere si ameliorare a solului.
Art. 68. Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Mediului, impreuna cu Academia de ?tiinte Agricole si Silvice vor lua masuri pentru dezvoltarea sistemului national de supraveghere, evaluare, prognoze si avertizare cu privire la starea calitatii solurilor agricole si silvice pe baza unui sistem informational cu asigurarea de banci de date la nivelul tarii si judetului si vor propune masurile necesare pentru protectia si ameliorarea terenurilor in scopul mentinerii si cresterii capacitatii de productie.
Art. 69. Folosirea temporara sau definitiva a unor terenuri din productia agricola si silvica, in alte scopuri decit productia agricola si silvica, se face numai in conditiile prevazute de lege.
Art. 70. Amplasarea noilor constructii de orice fel se face in intravilanul localitatilor.
Prin exceptie, unele constructii care, prin natura lor, pot provoca efecte de poluare a factorilor de mediu pot fi amplasate in extravilan.
In acest caz, amplasamentele se vor stabili pe baza de studii ecologice, avizate de organele de specialitate privind protectia mediului inconjurator.
De asemenea, fac exceptie constructiile care, prin natura lor, nu se pot amplasa in intravilan, precum si adaposturile pentru animale.
Art. 71. Amplasarea constructiilor de orice fel pe terenurile agricole din extravilan de clasa I si a II-a de calitate, pe cele amenajate cu lucrari de imbunatatiri funciare, precum si pe cele plantate cu vii si livezi, parcuri nationale, rezervatii, monumente, ansambluri arheologice si istorice este interzisa.
Se excepteaza de la prevederile alineatului precedent constructiile care servesc activitatile agricole, cu destinatie militara, caile ferate, soselele de importanta deosebita, liniile electrice de inalta tensiune, forarea si echiparea sondelor, lucrarile aferente exploatarii titeiului si gazului, conductele magistrale de transport gaze sau petrol, lucrarile de gospodarire a apelor si realizarea de surse de apa.
Scoaterea definitiva a terenurilor din circuitul agricol si silvic se face cu plata, de catre titularii aprobarii, a contravalorii catre proprietari si a taxelor prevazute in anexele nr. 1 si 2. Din aceste taxe se constituie 'Fondul de ameliorare a fondului funciar', aflat la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Mediului.
Pentru terenurile scoase definitiv din circuitul agricol si silvic pentru constructii care deservesc activitatile agricole si silvice, lucrarile de imbunatatiri funciare, regularizarea cursurilor de apa, realizarea de surse de apa potabila si obiective meteorologice nu se datoreaza taxele prevazute la alineatul precedent.
Art. 72. Pentru scoaterea temporara a terenurilor din productia agricola si silvica, titularul aprobarii este obligat sa depuna o garantie in bani egala cu taxa prevazuta pentru scoaterea definitiva a terenurilor din circuitul agricol, in 'Fondul de ameliorare a fondului funciar'.
Dupa indeplinirea obligatiilor prevazute cu privire la redarea terenurilor, la confirmarea organelor judetene agricole sau silvice si a proprietarului terenului, titularul va primi garantia depusa.
In cazul in care titularul aprobarii nu executa lucrarile de calitate si la termenele prevazute in actele aprobatoare, organul agricol sau silvic de specialitate, in baza constatarii situatiei de fapt, dispune sa execute lucrarile de redare cu cheltuieli din garantia depusa.
Daca titularul aprobarii nu executa lucrarile intr-un nou termen si la calitatea stabilita de organul agricol sau silvic, intreaga garantie ramine in 'Fondul de ameliorare a fondului funciar'. Art. 73. Folosirea definitiva sau temporara a terenurilor agricole, in alte scopuri decit productia agricola, se aproba dupa cum urmeaza:
a) de organele agricole judetene, prin Oficiul de cadastru si organizare a teritoriului judetean sau al municipiului Bucuresti, pentru terenurile agricole de pina la 1 ha. Aprobarea pentru orice extindere a acestei suprafete de teren se da de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei;
b) de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, pentru terenurile agricole in suprafata de pina la 100 ha;
c) de Guvern, pentru terenurile agricole a caror suprafata depaseste 100 ha.
Art. 74. Folosirea definitiva sau folosirea temporara a terenurilor forestiere, in alte scopuri decit silvice, se aproba de organul silvic judetean, pina la 1 ha, de Ministerul Mediului, pentru terenurile in suprafata de pina la 100 ha, si de Guvern, pentru cele ce depasesc aceasta suprafata.
Art. 75. Aprobarea prevazuta la art. 73 si 74 este conditionata de acordul prealabil al detinatorilor de terenuri. De asemenea, pentru obtinerea aprobarii prevazute la art. 73 lit. b) si c) si art. 74 este necesar avizul organelor agricole sau silvice judetene si al municipiului Bucuresti, dupa caz.
Art. 76. La aprobarea de catre Guvern se va prezenta in mod obligatoriu si avizul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei pentru terenurile agricole si al Ministerului Mediului pentru terenurile forestiere si cu ape si, daca este cazul, al Ministerului Culturii, pentru ocrotirea monumentelor.
Art. 77. Intravilanul localitatilor este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidentiat in cadastrul funciar; el poate fi modificat numai in conditiile legii.
Art. 78. Terenurile din albiile abandonate ale cursurilor de apa, devenite disponibile in urma lucrarilor de regularizare, vor fi amenajate pentru productia agricola, piscicola sau, dupa caz, silvica, o data cu lucrarile de baza executate de titularii acestora.
Art. 79. Titularii obiectivelor de investitii sau de productii amplasate pe terenuri agricole si forestiere sint obligati sa ia masuri prealabile executarii constructiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafetele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze si sa-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, in vederea punerii in valoare sau ameliorarii acestora.
Depozitarea se poate face numai cu acordul proprietarilor terenurilor. Acestia nu pot fi obligati la nici o plata pentru sporul de valoare astfel obtinut si nici nu pot pretinde despagubiri pentru perioada de nefolosire a terenului.
Art. 80. Titularii lucrarilor de investitii sau de productie care detin terenuri pe care nu le mai folosesc in procesul de productie, cum sint cele ramase in urma excavarii de materii prime - carbune, caolin, argila, pietris -, sondele abandonate si altele asemenea, sint obligati sa ia masurile necesare de amenajare si nivelare, dindu-le o folosinta agricola, iar daca aceasta nu este posibil, o folosinta piscicola sau silvica.
Beneficiarilor lucrarilor prevazute la alin. 1 nu li se va mai acorda scoaterea din productia agricola sau silvica a altor terenuri daca nu s-au conformat dispozitiilor din acest articol.
Executia acestor lucrari se face de unitati specializate ale Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Mediului, din fondurile prevazute la beneficiari, in conditiile legii.
Art. 81. Liniile de telecomunicatii si cele de transport si distribuire a energiei electrice, conductele de transport pentru alimentare cu apa, canalizare, produse petroliere, gaze, precum si alte instalatii similare, se vor grupa si amplasa de-a lungul si imediata apropiere a cailor de comunicatii - sosele, cai ferate -, a digurilor, canalelor de irigatii si de desecari si a altor limite obligate din teritoriu, in asa fel incit sa nu se stinjeneasca executia lucrarilor agricole.
Aprobarea ocuparii terenurilor in astfel de cazuri, se da de Oficiul de cadastru si organizare a teritoriului judetean sau al municipiului Bucuresti, indiferent de marimea suprafetei necesare, pe baza acordului detinatorilor.
Aprobarea in alte conditii decit cele prevazute la alin. 1 se da de organele prevazute la art. 73 si 74.
Art. 82. Ocuparea terenurilor necesare remedierii deranjamentelor in caz de avarii si executarea unor lucrari de intretinere la obiectivele prevazute la art. 81, care au caracter urgent si care se executa intr-o perioada de pina la 30 de zile, se vor face pe baza acordului prealabil al detinatorilor de terenuri sau, in caz de refuz, cu aprobarea prefecturii judetului sau a Primariei municipiului Bucuresti.
In toate cazurile, detinatorii de terenuri au dreptul la despagubire pentru daunele cauzate.
Art. 83. Organizarea si amenajarea teritoriului agricol are ca sarcina crearea conditiilor pentru o mai buna folosire a terenurilor in scopul productiei agricole si se executa pe baza de studii si proiecte la cererea proprietarilor, rezolvindu-se urmatoarele probleme:
a) corelarea dezvoltarii agriculturii din zona cu celelalte activitati economice si sociale, stabilind masuri care sa conduca la cresterea productiei agricole si exploatarea in ansamblu a teritoriului;
b) gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari si destinatii in concordanta cu structurile de proprietate si cu formele de cultivare a pamintului, rezultate in urma asocierilor, stabilirea perimetrelor fiecarei proprietati, comasind terenurile dispersate si rectificind hotarele nerational amplasate;
c) elaborarea de studii si proiecte de organizare si amenajare a exploatatiilor agricole;
d) stabilirea retelei drumurilor agricole ca o completare a retelei de drumuri de interes general, integrate in organizarea si amenajarea de ansamblu a teritoriului, in scopul efectuarii transportului productiei si accesului masinilor agricole necesare procesului de productie.
Art. 84. Studiile si proiectele de organizare si amenajare a teritoriului agricol se elaboreaza de unitatile de studii, proiectare si cercetare de specialitate, centrale sau judetene, si se supun discutiei proprietarilor de terenuri din zona interesata. In cazul adoptarii lor cu majoritatea de voturi a proprietarilor care detin 2/3 din suprafata si aprobarii de catre organele agricole judetene, aplicarea masurilor si lucrarilor prevazute devin obligatorii pentru toti proprietarii.
Art. 85. Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz.
Art. 86. Degradarea terenurilor agricole si silvice, a imprejurimilor acestora, distrugerea si degradarea culturilor agricole, a lucrarilor de imbunatatiri funciare, a bornelor si semnelor topografice sau geodezice, a monumentelor istorice si ansamblurilor si siturilor arheologice, ori impiedicarea luarii masurilor de conservare a unor astfel de bunuri, precum si inlaturarea acestor masuri, constituie infractiuni de distrugere si se pedepsesc potrivit prevederilor Codului penal.
Art. 87. Ocuparea in intregime sau in parte a terenurilor de orice fel, infiintarea sau mutarea semnelor de hotar si a reperelor de marcare, fara aprobare primita in conditiile legii, constituie infractiuni de tulburare de posesie si se pedepsesc potrivit prevederilor Codului penal.
Art. 88. Constituie contraventii la normele privind evidenta, protectia, folosirea si ameliorarea terenurilor agricole sau silvice urmatoarele fapte, daca nu sint savirsite in astfel de conditii incit, potrivit legii penale, constituie infractiuni:
a) efectuarea de schimburi de teren si a schimbarii categoriei de folosinta a terenurilor de la superioara la inferioara, precum si folosirea definitiva sau temporara a terenurilor agricole si silvice in alte scopuri decit pentru productia agricola si silvica;
b) nedeclararea la organele judetene de cadastru funciar de catre posesori, in termen de 30 de zile de la aprobare, a schimburilor de terenuri si a schimbarii categoriei de folosinta a acestora, precum si a datelor cu privire la marimea suprafetelor si categoria de folosinta a acestora;
c) neluarea masurilor de catre posesorii de terenuri si de catre persoanele autorizate pentru pastrarea in bune conditii a bornelor geodezice, topografice, a reperelor metalice de nivelment, a piramidelor si balizelor de semnalizare a punctelor geodezice precum si degradarea si distrugerea lor din culpa;
d) nedecopertarea de catre beneficiarii de investitii a stratului fertil de sol inainte de executarea lucrarilor de amplasare a unor obiective si nedepozitarea acestui strat pe suprafetele stabilite de organele agricole, precum si neluarea masurilor de amenajare si nivelare a terenurilor ramase in urma excavarii de carbune, caolin, argila, pietris, sonde abandonate si altele asemenea;
e) amplasarea obiectivelor de orice fel, cu exceptia celor prevazute la art. 71 din prezenta lege, pe terenurile situate in extravilan, fara avizele si aprobarile prevazute de lege;
f) ocuparea si folosirea terenurilor aprobate a fi scoase definitiv sau temporar din productia agricola, inainte de a fi delimitate, bornate si predate;
g) degradarea terenurilor si culturilor prin depozitarea de materiale ori deseuri de pietris, moloz, nisip, prefabricate, constructii metalice, reziduuri, resturi menajere, gunoaie si altele asemenea;
h) neluarea unor masuri corespunzatoare de catre persoane juridice sau fizice pentru evitarea afectarii terenurilor limitrofe prin reziduurile provenite din activitatea de productie si prin scurgeri de orice fel.
Art. 89. Contraventiile prevazute la art. 88 din prezenta lege se sanctioneaza astfel: a) cele de la lit. a) - c), cu amenda de la 10.000 la 20.000 lei;
b) cele de la lit. d) - h), cu amenda de la 20.000 la 50.000 lei.
Art. 90. Sanctiunile se pot aplica si persoanelor juridice.
La aplicarea sanctiunilor, pe linga imprejurarile prevazute de lege, se vor mai avea in vedere si marimea suprafetei, categoria de folosinta si clasa de fertilitate a terenului afectat.
Art. 91. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre specialistii imputerniciti in acest scop de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei si Ministerul Mediului, de imputernicitii prefecturilor si ai organelor agricole si silvice judetene si al municipiului Bucuresti, precum si de catre primari.
Prin actul de constatare a contraventiei se restabilesc situatia anterioara si suportarea pagubelor de catre cei vinovati.
Art. 92. In masura in care prezenta lege nu dispune astfel, contraventiilor prevazute la art. 88 li se aplica dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind constatarea si sanctionarea contraventiilor.
Art. 93. Comisiile comunale, orasenesti si municipale, constituite potrivit art. 11, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, vor efectua lucrarile si operatiunile date de lege in competenta lor, inaintind intreaga documentatie comisiilor judetene in vederea eliberarii titlurilor de proprietate pentru situatiile prevazute la art. 8, art. 14, art. 15, art. 16, art. 18 alin. 1 si 2, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 25, art. 28, art. 32, art. 35, art. 38, art. 39, art. 40, art. 41 si art. 95, precum si operatiunile necesare punerii in posesie.
Totodata, pentru situatiile prevazute la art. 18 alin. 3 comisiile comunale, orasenesti si municipale vor stabili suprafetele ce urmeaza sa fie atribuite in folosinta, iar primariile vor emite decizii in acest sens.
In cazurile prevazute de art. 16, art. 29 alin. 2 si art. 36, comisiile judetene, la propunerea comisiilor comunale, orasenesti si municipale, dupa caz, vor emite decizii pentru titularii indreptatiti in vederea stabilirii dreptului acestora la actiuni.
Decizia comisiei judetene se va transmite persoanelor fizice interesate si societatii comerciale in cauza, in termenul prevazut de alin. 1.
Comisiile comunale, orasenesti si municipale isi inceteaza activitatea prin decizia prefecturii, iar comisiile judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti, prin hotarire a Guvernului.
Art. 94. Pe perioada cit functioneaza comisiile comunale, orasenesti si municipale, precum si comisiile de lichidare, membrii acestora incadrati cu contract de munca se considera delegati, iar ceilalti membri ai comisiilor primesc o indemnizatie ce se va stabili prin regulamentul de aplicare a legii.
Art. 95. Personalul de specialitate prevazut la art. 8 din Decretul-lege nr. 43/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii si activitatii economice a unitatilor agricole cooperatiste si de stat, care si-a desfasurat activitatea in unitatile agricole cooperatiste desfiintate sau reorganizate in societati comerciale, beneficiaza cu prioritate de dispozitiile art. 18 alin. 1 ori art. 20 din prezenta lege.
Art. 96. Monumentele istorice, vestigiile si obiectivele arheologice, tezaurele se vor descoperi la fata solului sau in subsol sint sub protectia legii.
Proprietarii si detinatorii de terenuri sint obligati sa asigure integritatea acestora, sa sesizeze organele de stat si sa permita efectuarea lucrarilor de cercetare si conservare.
Proprietarii terenurilor vor fi despagubiti pentru daunele suferite si terenurile preluate in domeniul public, in bani, sau cu teren echivalent, dupa caz.
Art. 97. Persoanele fizice carora li s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate in conditiile prezentei legi, precum si asociatiile de tip privat care se vor infiinta potrivit art. 28 alin. 1 din lege, sint scutite de plata impozitului pe terenuri agricole pe o perioada de 3 ani, incepind cu anul 1991.
Sistemul de impozitare, creditare, precum si alte avantaje de care vor beneficia persoanele fizice sau juridice carora li s-a stabilit dreptul de proprietate in conditiile prezentei legi, cit si pensiile fostilor membri ai cooperativelor agricole de productie, se vor reglementa prin legi speciale.
Timpul lucrat de fostii cooperatori in cadrul cooperativelor agricole de productie se considera vechime in munca la acordarea pensiei si a celorlalte drepturi de asigurari sociale.
Art. 98. In termen de 60 zile de la intrarea in vigoare a legii, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii privind cadastrul funciar general si publicitatea imobiliara, precum si proiectele de legi prevazute la art. 97 alin. 2.
Pina la intrarea in vigoare a noii legi se vor aplica actualele reglementari cu privire la evidenta terenurilor si publicitatea imobiliara.
Art. 99. Cheltuielile pentru productia anului 1991 efectuate pe terenurile atribuite in conditiile prezentei legi, pina la data preluarii in posesie, se vor suporta de noii titulari ai dreptului de proprietate sau, dupa caz, de folosinta.
Art. 100. Finantarea activitatii de cadastru funciar general, a lucrarilor geodezice, fotogrammetrice si organizare a teritoriului, precum si a bancilor de date aferente acestora, la nivel judetean si national, se va realiza de la buget.
Art. 101. Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta lege.
Art. 102. Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.
Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
Art. 1-36 si 51-79 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar, publicata in Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974.
Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii, publicat in Monitorul oficial nr. 17 din 30 ianuarie 1990, cu exceptia art. 8-11.
Legea nr. 9/1990 privind interzicerea temporara a instrainarii terenurilor prin acte intre vii, publicata in Monitorul Oficial nr.95 din 1 august 1990, cu exceptia art. 2.
H.C.M. nr. 656/1975 pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind evidenta, folosirea, protectia si ameliorarea terenurilor agricole, publicata in Buletinul Oficial nr. 74 din 16 iulie 1975.
Decretul nr.115/1959 pentru lichidarea ramasitelor oricaror forme de exploatare a omului de catre om in agricultura, in scopul ridicarii continue a nivelului de trai material si cultural al taranimii muncitoare si al dezvoltarii constructiei socialiste, publicat in Buletinul Oficial al Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane nr.10 din 30 martie 1959.
Orice alte dispozitii contrare prevederilor prezentei legi.
ANEXA 1.
T A X A
procentuala datorata pentru scoaterea definitiva din circuitul agricol
a terenurilor aflate in extravilan
__
Clasa terenului agricol
_
1 2 3 4 5
_
Taxa procentuala ce se aplica la pretul de vinzare 800 800 700 600 500
__
N O T A:
Procentul se aplica la valoarea terenului declarata ca pret de partile din contractul de instrainare.
Daca valoarea declarata de parti este mai mica decit valoarea normala de circulatie a terenului, calculata prin inmultirea cu 25 a venitului anual impozabil pentru terenul respectiv, procentul se calculeaza la valoarea astfel stabilita.
In acelasi mod se calculeaza taxa in cazul in care terenul nu a fost instrainat.
ANEXA 2.
T A X A
pentru folosirea definitiva a terenurilor forestiere in alte scopuri decit
productia forestiera si defrisarea de paduri
_
Clasa de calitate
_
1 2 3 4 5
_
Taxa procentuala care se aplica la pretul de vinzare 600 550 500 400 300
_
Procentul se aplica la valoarea de renta stabilita pentru volumul realizat la exploatabilitate de specia de baza din zona, considerat la sortimentul tel, stabilit prin amenajament sau asimilat acestuia.
Art. 54. Proprietarii de terenuri care nu isi indeplinesc obligatiile prevazute la art. 53 vor fi somati in scris de catre primariile comunale, orasenesti sau municipale, dupa caz, sa execute aceste obligatii.
Aceia care nu dau curs somatiei si nu executa obligatiile in termenul stabilit de primarie din motive imputabile lor vor fi sanctionati, anual, cu plata unei sume de la 5.000 la 10.000 lei pe ha, in raport cu categoria de folosinta a terenului.
Obligarea la plata sumei se face prin decizia motivata a primariei si sumele se fac venit la bugetul local.

Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
( Privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate in patrimoniul regiilor autonome de interes local )

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICAT? ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 803 din 5 noiembrie 2002

Parlamentul României adopt? prezenta lege.

CAP. 1

Dispozi?ii generale



ART. 1

(1) Prezenta lege stabile?te cadrul juridic pentru vânzarea spa?iilor comerciale ?i a celor de prest?ri de servicii, proprietate privat? a statului, aflate în administrarea consiliilor jude?ene sau a consiliilor locale, precum ?i a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spa?ii comerciale sau de prest?ri de servicii.

(2) Vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii se realizeaz? prin negociere direct? sau, dup? caz, prin licita?ie public? cu strigare, în condi?iile prezentei legi.

ART. 2

(1) Dispozi?iile prezentei legi sunt aplicabile ?i spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modific?rile ?i complet?rile ulterioare, în urm?toarele cazuri:

a) când fostul proprietar a primit desp?gubiri potrivit acordurilor interna?ionale încheiate de România, în condi?iile prev?zute la art. 5 din Legea nr. 10/2001;

b) când persoana îndrept??it? a pierdut dreptul de a solicita în justi?ie m?suri reparatorii în natur? sau prin echivalent, în condi?iile prev?zute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;

c) când persoana îndrept??it? a optat pentru m?suri reparatorii prin echivalent, în condi?iile legii;

d) când imobilele nu se restituie persoanelor îndrept??ite ?i r?mân în administrarea de?in?torilor actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

(2) Dispozi?iile prezentei legi sunt aplicabile ?i spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii situate în imobilele aflate în zona de protec?ie a unui monument istoric. Vânzarea acestor spa?ii se poate face numai cu avizul conform al Ministerului Culturii ?i Cultelor.

ART. 3

(1) Dispozi?iile prezentei legi nu sunt aplicabile spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii reglementate de Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuin?e ?i spa?ii cu alt? destina?ie construite din fondurile statului ?i din fondurile unit??ilor economice sau bugetare de stat, republicat?, cu modific?rile ulterioare.

(2) Pân? la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al imobilelor care au apar?inut cultelor religioase sau comunit??ilor minorit??ilor na?ionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, este interzis? înstr?inarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii situate în imobilele în cauz? ori schimbarea destina?iei acestora.

ART. 4

În în?elesul prezentei legi, no?iunile de mai jos se definesc astfel:

a) vânz?tor - consiliul jude?ean, consiliul local al comunei, ora?ului, municipiului, sectorului municipiului Bucure?ti sau regia autonom? de interes local care are în administrare, respectiv în patrimoniu, spa?ii comerciale sau de prest?ri de servicii. Vânz?torul încheie contracte de vânzare-cump?rare în numele statului sau în nume propriu, dup? caz, în condi?iile prezentei legi;

b) cump?r?tor - orice persoan? fizic? sau juridic?, român? ori str?in?, care are calitatea de comerciant sau prestator de servicii, potrivit legii. Cump?r?tor nu poate fi o persoan? juridic? român? de drept public sau o societate comercial? la care statul român ori o unitate administrativ-teritorial? este ac?ionar majoritar;

c) spa?iu comercial - spa?iul destinat actelor ?i faptelor de comer?, astfel cum sunt definite la art. 3 din Codul comercial;

d) spa?iu pentru prest?ri de servicii - spa?iul destinat prest?rii unor servicii c?tre persoanele fizice sau juridice.



CAP. 2

Reguli comune privind vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii



ART. 5

(1) În termen de 30 de zile de la data intr?rii în vigoare a prezentei legi consiliile jude?ene ?i consiliile locale vor aproba, prin hot?rârea a dou? treimi din num?rul consilierilor, lista spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, proprietate privat? a statului, care se afl? în administrarea lor, precum ?i a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmeaz? s? fie vândute potrivit dispozi?iilor prezentei legi.

(2) În cazul spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, hot?rârea prev?zut? la alin. (1) se adopt? pe baza propunerii consiliului de administra?ie al regiei autonome respective.

(3) Prefec?ii vor veghea ca hot?rârea prev?zut? la alin. (1) s? cuprind? toate spa?iile comerciale sau de prest?ri de servicii care cad sub inciden?a prezentei legi. În acest scop hot?rârile consiliilor locale ?i ale consiliilor jude?ene vor fi comunicate prefec?ilor în termen de cel mult 3 zile de la adoptare ?i vor fi afi?ate la sediul prim?riei, respectiv al consiliului jude?ean. Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dac? este cazul, iar în situa?ia în care se refuz? solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instan?ei de contencios administrativ. Sesizarea ?i judecata se fac în procedur? de urgen??. Hot?rârea instan?ei este definitiv? ?i irevocabil?.

(4) În cazul municipiului Bucure?ti lista spa?iilor supuse vânz?rii se aprob? de c?tre Consiliul General al Municipiului Bucure?ti, pe sectoare. Prevederile alin. (3) se aplic? în mod corespunz?tor.

ART. 6

(1) În termen de 15 zile de la data intr?rii în vigoare a prezentei legi, în fiecare comun?, ora?, municipiu, sector al municipiului Bucure?ti sau jude?, în care exist? spa?ii care cad sub inciden?a prezentei legi, se constituie o comisie pentru vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, denumit? în continuare comisie. Comisia se constituie prin dispozi?ie a primarului, respectiv a pre?edintelui consiliului jude?ean, ?i va fi format? din 5 membri titulari ?i 2 - 3 membri suplean?i, dup? cum urmeaz?:

a) 3 reprezentan?i ai consiliului local sau, dup? caz, ai consiliului jude?ean în a c?rui administrare se afl? spa?iul comercial sau de prest?ri de servicii ori sub a c?rui autoritate se afl? regia autonom? de?in?toare a spa?iului; desemnarea reprezentan?ilor consiliului se face prin vot deschis cu votul a dou? treimi din num?rul consilierilor;

b) un reprezentant al regiei autonome, respectiv al regiei autonome nominalizate de primar sau de pre?edintele consiliului jude?ean; stabilirea reprezentantului se face de c?tre consiliul de administra?ie al regiei autonome;

c) un reprezentant al direc?iei generale a finan?elor publice jude?ene sau a municipiului Bucure?ti, desemnat de directorul general.

(2) Pentru îndrumarea ?i supravegherea comisiilor organizate prin dispozi?ie a primarilor de sectoare se constituie, prin dispozi?ie a primarului general, o comisie a municipiului Bucure?ti, în componen?a prev?zut? la alin. (1).

(3) Dac? persoanele care urmeaz? s? fac? parte din comisie nu sunt nominalizate în termenul fixat de primar, acesta va stabili din oficiu componen?a comisiei.

(4) Membrii comisiei î?i desemneaz? un pre?edinte. Secretariatul comisiei este asigurat prin grija secretarului unit??ii administrativ-teritoriale, respectiv al sectorului municipiului Bucure?ti.

(5) Membrii comisiei nu pot fi ac?ionari, asocia?i, administratori sau cenzori la persoana juridic?, respectiv nu pot fi so?/so?ie, rude sau afini pân? la gradul al 4-lea inclusiv ai persoanei fizice care a solicitat cump?rarea spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii. În caz de incompatibilitate, în termen de 5 zile comisia se completeaz? cu al?i membri din rândul suplean?ilor.

(6) Pentru activitatea depus? în cadrul comisiei membrii acesteia au dreptul la o indemniza?ie al c?rei cuantum ?i condi?ii de acordare se stabilesc prin hot?râre a consiliului local sau jude?ean, cu avizul direc?iei generale a finan?elor publice jude?ene sau a municipiului Bucure?ti, ?i se achit? din fondurile realizate din vânzarea spa?iilor comerciale.

(7) Înc?lcarea dispozi?iilor legale privind constituirea comisiilor poate fi contestat? în termen de 5 zile de la constituirea acestora, de c?tre persoanele interesate, la sec?ia de contencios administrativ a tribunalului. Instan?a solu?ioneaz? cererea în camera de consiliu, în termen de 48 de ore de la sesizare. Hot?rârea este definitiv? ?i irevocabil?.

ART. 7

(1) Comisia are urm?toarele atribu?ii:

a) ?ine eviden?a spa?iilor care cad sub inciden?a prezentei legi;

b) stabile?te pre?ul minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare;

c) selecteaz? evaluatorul spa?iilor supuse vânz?rii prin licita?ie public?;

d) în cazul vânz?rii prin negociere direct?, negociaz? pre?ul de vânzare cu solicitantul;

e) organizeaz? licita?ia public? cu strigare, dac? este cazul;

f) aprob? vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii cu plata în rate.

(2) Hot?rârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor acesteia.

ART. 8

(1) În vederea vânz?rii spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii, comisia stabile?te un pre? minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorul va fi selectat de comisie prin licita?ie public? organizat? în termen de 10 zile de la constituirea comisiei.

(2) Pre?ul minim de vânzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere ca baz? de negociere, în cazul vânz?rii prin negociere direct?, respectiv va fi cuprins în oferta de vânzare prin licita?ie public? cu strigare.

(3) Raportul de evaluare ?i stabilirea pre?ului de vânzare pot fi contestate de persoanele interesate, în termen de 5 zile de la depunerea raportului, la sec?ia de contencios administrativ a tribunalului. Judecata se face de urgen??, cu citarea contestatorului, a comisiei ?i a evaluatorului. Comisia este reprezentat? de pre?edintele acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Hot?rârea este definitiv? ?i irevocabil?.

ART. 9

(1) La finalizarea procedurii de vânzare a fiec?rui spa?iu comercial sau de prest?ri de servicii, potrivit prezentei legi, comisia încheie un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desf??urarea procedurii de vânzare ?i pre?ul ob?inut pentru spa?iul vândut.

(2) Procesul-verbal se depune la sediul vânz?torului, prin grija secretarului unit??ii administrativ-teritoriale.

(3) Refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea nelegal? ?i netemeinic? a acestuia poate fi contestat? la sec?ia de contencios administrativ a tribunalului, de c?tre partea interesat?, în condi?iile art. 8 alin. (3), care se aplic? în mod corespunz?tor.

ART. 10

(1) Contractul de vânzare-cump?rare a spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii se încheie în termen de 15 zile de la data finaliz?rii procedurii de vânzare, potrivit prezentei legi, ?i se semneaz?, din partea vânz?torului, de pre?edintele consiliului jude?ean sau de vicepre?edintele desemnat în acest scop, de primar ori, dup? caz, de pre?edintele consiliului de administra?ie al regiei autonome.

(2) Refuzul vânz?torului de a încheia contractul de vânzare-cump?rare poate fi atacat în justi?ie în condi?iile art. 8 alin. (3).

ART. 11

(1) Pre?ul de vânzare al spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii se poate achita în rate de c?tre cump?r?torii comercian?i sau de c?tre prestatorii de servicii, autoriza?i în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea ?i desf??urarea unor activit??i economice pe baza liberei ini?iative, cu modific?rile ulterioare - persoane fizice ?i asocia?ii familiale -, sau de societ??ile comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societ??ile comerciale, republicat?, cu modific?rile ulterioare, care se încadreaz? în categoria întreprinderilor mici ?i mijlocii, în condi?iile legii.

(2) În celelalte cazuri încheierea contractului de vânzare-cump?rare ?i achitarea integral? a pre?ului se vor face în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea negocierilor ?i convenirea pre?ului.

(3) În cazul în care un cump?r?tor, persoan? fizic? sau juridic?, se afl? în situa?ia de a cump?ra, în condi?iile prezentei legi, dou? sau mai multe spa?ii comerciale sau de prest?ri de servicii situate în aceea?i comun?, ora? sau municipiu ori în unit??i administrativ-teritoriale diferite, comisia poate aproba vânzarea în rate doar pentru unul dintre spa?ii, la alegerea cump?r?torului.

(4) În acest scop cump?r?torul va semna o declara?ie pe propria r?spundere, din care s? rezulte c? nu a beneficiat de plata în rate pentru cump?rarea unui alt spa?iu comercial sau de prest?ri de servicii.

(5) Prevederile alin. (3) ?i (4) se aplic? în mod corespunz?tor ?i în municipiul Bucure?ti.

(6) Dispozi?iile alin. (3), (4) ?i (5) nu se aplic? spa?iilor de produc?ie ?i de prest?ri de servicii.

ART. 12

(1) Vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii cu plata în rate se face c?tre cump?r?torii prev?zu?i la art. 11 alin. (1) în urm?toarele condi?ii:

a) avans de 25% din pre?ul de vânzare;

b) rate lunare e?alonate pe un termen de pân? la 3 ani, f?r? acordarea unor termene de gra?ie;

c) perceperea unei dobânzi anuale de 10% .

(2) Comisia va solicita cump?r?torului constituirea de garan?ii pentru asigurarea pl??ii ratelor, cum ar fi:

a) scrisoare de garan?ie emis? de o banc? comercial? român? sau de o banc? comercial? str?in? cu care o banc? român? are rela?ii de corespondent;

b) constituirea unei ipoteci pe spa?iul care face obiectul vânz?rii;

c) garan?ia personal? a unui fidejusor, persoan? fizic? sau juridic? de cet??enie, respectiv de na?ionalitate român?, în condi?iile Codului comercial, constând într-o obliga?ie unilateral? ?i necondi?ionat? de plat? a ratei, dac? aceasta nu a fost achitat? la termen, par?ial ori integral, de c?tre debitor.

(3) Vânz?torul va comunica cump?r?torului, cu 15 zile înainte de scaden?a fiec?rei rate, cuantumul sumei datorate cu titlu de dobând?.

(4) În cazul în care cump?r?torul nu pl?te?te la scaden?? dou? rate succesive, respectiv în cazul nerespect?rii prevederilor art. 11 alin. (3), dup? caz, contractul de vânzare-cump?rare se consider? rezolvit de drept, f?r? a mai fi necesar? punerea în întârziere ?i f?r? alt? formalitate.

ART. 13

(1) Terenul aferent spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii se vinde o dat? cu acesta, dac? este clarificat? situa?ia sa juridic? ?i dac? sunt îndeplinite condi?iile legale. Pre?ul de vânzare al terenului aferent se determin? pornind de la valoarea de circula?ie a terenului, determinat? pe baza urm?toarelor criterii:

a) situarea terenului în localitate;

b) categoria localit??ii ?i zona în cadrul localit??ii, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultur? sau silvicultur?, cu modific?rile ulterioare.

(2) Terenul a c?rui situa?ie juridic? se clarific? dup? data vânz?rii spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii, cu excep?ia celor care sunt proprietate public? a statului sau a unit??ii administrativ-teritoriale, va fi vândut cump?r?torului spa?iului, la cererea acestuia, prin negociere direct?, avându-se în vedere valoarea de circula?ie a terenului, stabilit? potrivit alin. (1).

(3) Terenul proprietate public?, aferent spa?iului care se vinde, se atribuie direct cump?r?torului printr-un contract de concesiune. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, concesiunea se face prin negociere direct? între concedent ?i concesionar, f?r? întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini ?i f?r? nici o form? de publicitate.

(4) Dreptul de proprietate asupra terenurilor poate fi dobândit numai de persoane fizice ?i juridice române. Cump?r?torul spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii, persoan? fizic? ori juridic? str?in?, are dreptul de a i se concesiona terenul aferent în condi?iile prev?zute la alin. (3).

ART. 14

Cheltuielile ocazionate de organizarea ?i desf??urarea procedurilor de vânzare a spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii, inclusiv publicitatea ?i întocmirea raportului de evaluare, sunt suportate de vânz?tor din bugetul propriu ?i, în cazul încheierii contractului de vânzare-cump?rare, cheltuielile se deduc din încas?rile ob?inute.

ART. 15

Sumele ob?inute din vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii în condi?iile prezentei legi se fac venit la bugetul de stat în cot? de 15%, diferen?a fiind virat? la bugetele locale respective, într-un cont special, ?i va fi utilizat? pentru realizarea unor proiecte de interes public, aprobate de consiliile jude?ene sau de consiliile locale vânz?toare.



CAP. 3

Vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii prin negociere direct?



ART. 16

Vânzarea spa?iilor comerciale, de prest?ri de servicii ?i de produc?ie c?tre comercian?ii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, loca?ie de gestiune, asociere în participa?iune sau leasing, încheiat în condi?iile legii ?i valabil la data intr?rii în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiaz? de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restan?e la plata chiriei cel pu?in 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânz?torul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânz?torul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum ?i persoanele fizice sau juridice care au obliga?ii neachitate fa?? de stat la data vânz?rii spa?iului.

ART. 17

(1) În termen de 30 de zile de la data intr?rii în vigoare a prezentei legi persoanele prev?zute la art. 16 vor depune o solicitare scris? de cump?rare la sediul vânz?torului.

(2) Dup? expirarea termenului prev?zut la alin. (1) spa?iile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cump?rare se vor vinde prin licita?ie public? cu strigare, în condi?iile prezentei legi.

ART. 18

(1) Comisia comunic? solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.

(2) Dac? solicitantul se încadreaz? în condi?iile prev?zute la art. 4 lit. b) ?i la art. 16, se trece la negocierea direct? a vânz?rii spa?iului.

ART. 19

(1) Pre?ul de vânzare al spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii se stabile?te prin negociere direct? între cump?r?tor ?i comisie, pornindu-se de la pre?ul minim de vânzare al spa?iului, determinat potrivit art. 8.

(2) Pentru stabilirea pre?ului minim de vânzare al spa?iilor raportul de evaluare va eviden?ia valoarea investi?iilor efectuate de c?tre solicitant.

(3) Deducerea valorii investi?iilor efectuate, indiferent de natura acestora, se face numai dac? acestea îndeplinesc cumulativ urm?toarele condi?ii:

a) au fost efectuate cu acordul proprietarului sau al titularului dreptului de administrare a spa?iului;

b) au fost executate pe baza unei autoriza?ii de construire, în condi?iile legii.

(4) Valoarea investi?iilor deduse în condi?iile alin. (3) nu poate dep??i jum?tate din valoarea stabilit? prin raportul de evaluare.

(5) Dispozi?iile art. 8, 9 ?i 10 privind contesta?ia în justi?ie se aplic? în mod corespunz?tor.



CAP. 4

Vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii prin licita?ie public? cu strigare



ART. 20

Vânzarea spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, cu excep?ia celor care se vând prin negociere direct? în condi?iile prezentei legi, se realizeaz? prin licita?ie public? cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare pre? ob?inut.

ART. 21

(1) Comisia va face public anun?ul de vânzare a spa?iilor prev?zute în lista aprobat? potrivit art. 5, în termen de 15 zile de la aprobarea listei.

(2) Anun?ul de vânzare va cuprinde:

a) denumirea ?i sediul vânz?torului, precum ?i individualizarea spa?iului supus vânz?rii;

b) locul, data ?i ora începerii licita?iei;

c) numele, prenumele ?i num?rul de telefon ale persoanei desemnate s? dea rela?ii suplimentare;

d) documentele necesare pentru participarea la licita?ie;

e) garan?ia de participare la licita?ie, constituit? potrivit legii; garan?ia de participare la licita?ie nu poate fi mai mic? decât suma cheltuielilor ocazionate de organizarea ?i desf??urarea procedurilor de vânzare a spa?iului comercial sau de prest?ri de servicii, inclusiv publicitatea ?i întocmirea raportului de evaluare;

f) taxa de participare la licita?ie.

(3) Sunt considerate documente necesare pentru participarea la licita?ie:

a) pentru societ??i comerciale:

1. copie de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comer?ului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adi?ionale relevante ?i de pe certificatul de înregistrare fiscal?;

2. scrisoare de bonitate financiar?, eliberat? de o banc? comercial? român?;

3. dovada privind achitarea obliga?iilor fiscale, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscal?, eliberat de organul fiscal competent;

4. declara?ie pe propria r?spundere a reprezentantului legal al societ??ii comerciale, din care s? rezulte c? aceasta nu se afl? în reorganizare judiciar? sau faliment;

b) pentru comercian?i sau prestatori de servicii, persoane fizice sau asocia?ii familiale: copie de pe actul de identitate ?i de pe autoriza?ia de func?ionare eliberat? de autoritatea competent? sau de pe actul legal de constituire, dup? caz, precum ?i de pe certificatul de atestare fiscal? eliberat de organul fiscal competent.

(4) Anun?ul de vânzare se public? în unul sau mai multe cotidiene locale ?i na?ionale de larg? circula?ie ?i se afi?eaz? la sediul vânz?torului, cu cel mult 30 de zile, dar nu mai pu?in de 15 zile, înainte de data ?inerii licita?iei.

ART. 22

(1) Licita?ia are loc la data stabilit? în anun?ul de vânzare ?i este valabil? dac? s-au prezentat cel pu?in 3 ofertan?i.

(2) Licita?ia se desf??oar? dup? regula licita?iei competitive sau olandeze, respectiv la un pre? în urcare sau în c?dere, în func?ie de raportul dintre cerere ?i ofert?, cu pasul de licitare stabilit valoric, de 5% din pre?ul de pornire.

(3) În cazul în care nu se ofer? pre?ul minim de vânzare, licita?ia va fi reluat? dup? publicarea unui nou anun? de vânzare, în termen de 5 zile de la desf??urarea primei licita?ii, dar nu mai pu?in de 7 zile înainte de data ?inerii celei de-a doua licita?ii.

(4) A doua licita?ie este valabil? dac? s-au prezentat cel pu?in 2 ofertan?i.

(5) În cazul în care la a doua licita?ie nu se înregistreaz? o ofert? de cel pu?in 50% din pre?ul minim de vânzare, comisia de licita?ie poate solicita participan?ilor formularea de oferte de cump?rare cu plata pre?ului în rate.



CAP. 5

Dispozi?ii tranzitorii ?i finale



ART. 23

Procedurile de vânzare a spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, aflate în curs de derulare la data intr?rii în vigoare a prezentei legi, vor continua, cu recunoa?terea valabilit??ii actelor ?i a etapelor consumate pân? la aceast? dat?, potrivit dispozi?iilor legale anterioare.

ART. 24

(1) În cazul spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii trecute în proprietatea statului în condi?iile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, procedurile de vânzare sunt suspendate de drept pân? la data încheierii procedurilor de restituire, prev?zute de Legea nr. 10/2001, cu modific?rile ?i complet?rile ulterioare, cu excep?ia dreptului de a depune o solicitare în condi?iile prev?zute la art. 17 alin. (1).

(2) Contractele de vânzare-cump?rare încheiate cu înc?lcarea prevederilor alin. (1) sunt nule.

ART. 25

Pre?edin?ii consiliilor jude?ene ?i primarii vor comunica lunar Ministerului Administra?iei Publice, prin intermediul prefectului, stadiul procesului de vânzare a spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, proprietate privat? a statului, aflate în administrarea lor, precum ?i a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.

ART. 26

Înc?lcarea dispozi?iilor prezentei legi atrage, dup? caz, r?spunderea disciplinar?, administrativ?, civil? sau penal?.

ART. 27

Alte litigii decât cele prev?zute la art. 8, 9 ?i 10, cu privire la desf??urarea procedurilor de vânzare a spa?iilor comerciale sau de prest?ri de servicii, proprietate privat? a statului, aflate în administrarea consiliilor jude?ene, a consiliilor locale sau a regiilor autonome de sub autoritatea acestora, sunt de competen?a instan?elor de contencios administrativ, nefiind obligatorie procedura prealabil?.

ART. 28

Spa?iile comerciale sau de prest?ri de servicii cump?rate în condi?iile prezentei legi nu pot fi înstr?inate prin acte între vii ?i nu pot fi folosite decât pentru activit??i de produc?ie, de comer? ?i de prest?ri de servicii, timp de 3 ani de la data dobândirii.

ART. 29

Pe data intr?rii în vigoare a prezentei legi orice dispozi?ii contrare se abrog?.



Aceast? lege a fost adoptat? de Senat în ?edin?a din 5 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 145 ?i 74 alin. (1) din Constitu?ia României.



p. PRE?EDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN T?R?CIL?



Aceast? lege a fost adoptat? de Camera Deputa?ilor în ?edin?a din 23 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 145 ?i 74 alin. (1) din Constitu?ia României.



p. PRE?EDINTELE CAMEREI DEPUTA?ILOR,

OVIDIU CAMELIU PETRESCU



Aceasta reproducere este conforma cu originalul.
 
Linkuri sponsorizate
Imobiliare
Imobiliare
Imobiliare
Imobiliare
 
Imobiliare
Imobiliare
Imobiliare aici - site cu anunturi imobiliare, agentii imobiliare, imobiliare ro. Aici puteti gasi proiecte case si principalele agentii imobiliare atat din bucuresti cat si din tara. Daca va intereseaza casele din lemn, vanzarile, inchirierile sau alte oferte de imobiliare ca si: garsoniere, apartamente, apartamente de lux, terenuri, case cabane si vile, spatii comerciale si birouri. Anunturi gratuite si afaceri imobiliare intr-un domeniu complet www in Bucuresti si in tara.
Imobiliare
Imobiliare
 
Imobiliare
Imobiliare
© 2008 IMOBILIARE. All rights reserved.  |  Disclaimer  |  Contact  |  Sitemap
Design web, grafica, identitate firma, logo